Aditie osoasa in stomatologie


image_pdfimage_print

Aditie osoasa în stomatologie: Intervenţia chirurgicală prin care se realizează îngroșarea, lărgirea şi mărirea volumetrică a osului mandibular sau maxilar. Această procedură este necesară atunci când capitalul osos este atât de subţiat încât nu mai permite inserarea implanturilor dentare.

aditie osoasaÎn urma extracţiei dentare, la nivelul procesului alveolar apare, întotdeauna, o resorbţie a osului.
După o extracţie dentară, în primul an se pierde aproximativ 25% din volumul iniţial al osului în care se află dintele.
Apoi, osul îşi continuă resorbţia într-un mod mai lent, astfel că, la trei ani după extracţie, osul prezintă o resorbţie de circa 40%-60% din volumul inițial.
La cinci ani de la extracţie, un os care la început avea o grosime de 8 mm. poate ajunge să aibă o grosime sub 3 mm.
Din aceste considerente, adesea se impune intervenţia de aditie osoasa, în special când este afectată o zonă a structurilor maxilare cu impact fizionomic ridicat.

Augmentarea osoasă este necesară atunci când se doreşte inserţia unui implant într-o regiune foarte solicitată în procesul de masticaţie.

Prin creșterea volumului osos, se poate insera un implant cu un diametru şi o lungime mai mari, asigurându-se, astfel, o mai bună stabilitate a implantului dentar, permițându-i acestuia să preia mai bine solicitările masticatorii.

Intervenția chirurgiclală de aditie osoasa poate fi efectuată în cadrul aceleiaşi şedinţe, odată cu inserţia implanturilor dentare, sau poate fi realizată o intervenţie separată, în funcţie de gradul defectului osos.

În timpul operației de aditie osoasa pacientul nu va simti durere. Deşi operația de aditie osoasa este una complexă, pacientul o va resimţi ca pe o intervenţie stomatologică de rutină, întrucât se lucrează cu anestezie locală, iar după intervenţie, pacientului i se administrează antialgice, disconfortul provocat fiind minim.

Materialele utilizate pentru în aditie osoasa sunt:

  • osul autogen (recoltat de la pacientul căruia i se efectuează intervenţia),
  • înlocuitor de os recoltat de la animale, tratat
  • membrană resorbabilă
  • produse pe bază de fosfat de calciu și altele.
Osul autogen

Se recoltează de la pacient din regiuni ale cavităţii orale şi este introdus în zona în care se doreşte refacerea defectului osos, acesta oferind rezultate foarte bune. Această metodă are însă dezavantajul că la recoltarea osului este necesară realizarea unei alte incizii şi, implicit, apare o intervenţie chirugicală în plus, pentru pacient.

Înlocuitorul de os de origine animală

Cel mai utilizat este osul bovin, tratat şi sterilizat, astfel încât să nu apară reacţii de respingere sau infecţii. Deşi se consideră ca în operaţiile de aditie osoasa osul adăugat pacientului se transformă în os propriu, această idee este deseori falsă. În general, în urma intervenţiilor de augmentare osoasă, osul autogen este stimulat să se refacă, osul artificial adăugat asigură doar un suport pe care se vor aşeza celulele osoase ale pacientului. În urma procedurii chirurgicale de aditie osoasa, pe masură ce osul propriu creşte în dimensiuni, osul artificial este metabolizat și se resoarbe.

Operația de sinus lift

Reabilitarea orală a pacienţilor prin implanturi este foarte dificilă atunci cand dinţii absenţi afectează zona posterioară a maxilarului superior. După extracţia dentară, resorbţia osoasă este des însoţită de creşterea în dimensiune a sinusului maxilar, astfel încât inserţia implanturilor în această zonă fără adiţie osoasă ar fi anevoioasă şi ar exista pericolul introducerii implanturilor în sinusul maxilar. Intervenţia prin care se măreşte volumul capitalului osos în această zonă se numeste sinus lift, operaţie în cadrul careia sinusul maxilar se „ridică”, de unde şi denumirea de „sinus lift”, porţiunea inferioara a sinusului devenind ulterior ţesut osos.

Prezentare video