Reconstructia osoasa în implantologie


image_pdfimage_print
Reconstrucția osoasă în implantologie

Implantologia vine în ajutorul pacienților cu soluții moderne pentru tratarea edentaţiilor.

Aplicarea de implanturi dentare reprezintă soluţia de elecţie în protetică. Implantul este reprezentat dintr-o porţiune radiculară, ce se inseră în os şi are rolul de a reproduce funcţia rădăcinii dinţilor pierduţi.

La nivelul acestei porţiuni radiculare se agregă bontul, ce constituie suport pentru viitoarea coroană protetică ce va recrea forma coroanei dentare pierdute.

Pentru a putea insera un implant dentar, este important ca medicul să aprecieze corect cantitatea de os rămasă precum şi cea necesară pentru a permite agregarea optimă şi prevenirea complicaţiilor.

Uneori, înaintea etapei chirurgicale de inserţie a implanturilor, se impune augmentarea osoasă.

Dacă suportul osos este deficitar, se intervine prin adăugarea de materiale de augmentare, ce vor genera un câmp favorabil implantării.

Cauzele deficitului osos:
  • resorbţia fiziologică a crestei edentate – în timp, dacă s-a produs o edentaţie, osul subiacent nu mai este solicitat şi astfel se resoarbe.
    La fel ca toate organele, odată ce acestea nu mai sunt utilizate se instalează procesul de atrofie.
    Acestea îşi reduc volumul dar şi capacitatea ulterioară de a reacţiona.
  • resorbţia patologică a crestei în cadrul bolii parodontale încă din timpul dentaţiei – boala parodontală reprezintă patologia în care osul se resoarbe prematur, descoperind suprafaţa radiculară a dinţilor şi producând mobilizarea acestora.
    Cauzele care duc la instalea bolii parodontale pot fi genetice sau infecţioase dar sunt întotdeauna potenţate de slaba igienă orală a pacientului
  • resorbţia apărută ca efect secundar al tratamentelor ortodontice
  • alveola postextracţională care nu se vindecă în paramentri normali – în urma unor extracţii traumatizante, dificile sau în momentul în care apar complicaţii septice ale alveolei postextracţionale, există riscul ca osul să se vindece deficitar.
  • traumatisme ce produc minus de substanţă osoasă
Materiale folosite la reconstructia osoasa:

transplantul de os uman – se prelevă os de fie de acelaşi pecient, tip de os care se numeşte autolog sau de alt om, acest din urmă tip fiind homolog.

transplantul de os animal – se numeşte heterolog şi dă rezultate bune din punct de vedere al integrării

tehnici de inginerie tisulară şi genetică

tehnici de elongare osoasă dirijată

Grefele osoase prelevate de la acelaşi pacient sau cele autologe pot să fie din vecinătatea cavităţii orale sau de la distanţă.

Grefele osoase prelevate din regiunea endoorală pot fi abordate din acelaşi câmp operator, bolnavul poate să îşi menţină aceeaşi poziţie, se poate folosi acelaşi instrumentar, fiind vorba de aceeaşi regiune.

Ce este important pentru pacient este faptul că în urma acestei intervenţii pacientul nu rămâne cu cicatrici cutanate, abordul fiind endooral.

Ca minusuri ale prelevării osoase din regiunea endoorală, avem cantitatea relativ redusă de os diponibil, în comparaţie cu alte zone.

Sursele donoare de os de la distanţa au avantajul de a oferi suprafeţe osoase mai extinse dar, ca dezavantaj, prezintă faptul că este necesară o a doua intervenţie chirurgicală.

Indiferent de care este sursa donoare de os, timpii chirurgicali vor fi aceiaşi. Pacientului i se vor explica paşii iar acesta, la rândul lui, va trebui să respecte indicaţiile posoperatorii, pentru a ajuta la crearea de condiţii optime de inserare a implanturilor dentare.