Anestezie dentara. Tipuri. Principii de acțiune. 1


Anestezie dentara. Descriere. Explicații.

anestezie dentaraAnestezia înlătură orice durere sau jenă, pacientul poate coopera cu medicul în timpul intervenției stomatologice, iar starea de după tratament este lipsită de disconfort.
Condiții sterile absolute, profesionalism, competență și minuțiozitate! Aceste condiții îndeplinite și reușita actului medical este garantată!

Prin anestezie dentara înțelegem introducerea, în organism, a unor substanţe cu rolul de a suprima temporar sensibilitatea.

Anestezia reprezintă modalitatea prin care medicul stomatolog aboleşte, suprimă, întrerupe sensibilitatea nervoasă dintr-o anumită regiune prestabilită, pentru a putea opera fără ca pacientul să aibă dureri sau disconfort pe parcursul intervenţiei.

Pe durata anestezierii, pacientul nu îşi pierde cunoştiinţa, acesta fiind treaz şi percepe ceea ce i se întâmplă. Anestezierea prin injectarea de substanţe chimice este cea mai întâlnită metodă de reducere a sensibilităţii unei regiuni. Anestezicele reprezintă substanţe de sinteză ce blochează transmiterea impusurilor de-a lungul ramurilor nervoase. Fiecare nerv cranian este responsabil de asigurarea sensibilităţii în cadrul unei regiuni bine precizate. Prin injectarea substanţei anestezice în regiunea în care nervul se distribuie, se asigură abolirea durerii pentru 30 de minute sau chiar 2-3 ore, în funcţie de substanţa utilizată dar şi a tehnici pe care medicul o aplică.

Anestezicul este substanţa, cu ajutorul căreia, se blochează temporar transmiterea impulsului nervos.
Exemple de substanţe anestezice:

  • xilină
  • prilocaină
  • mepivacaină
  • hostacaină
  • articaină
  • bupivacaină
  • procaină
  • cocaină
  • tetracaină

Această anestezie dentara este indicată atunci când medicul efectuează acte terapeutice ce pot fi dureroase. Scopul efectuării de anestezie dentara este de a face ca şedinţa de tratament să fie cât mai confortabilă şi pentru a reduce sau elimina anxietatea şi durerea pacientului. Nu toate procedurile stomatologice necesită anestezie dentara, însa, cele mai frecvente sunt extracţiile dentare, implanturile dentare, extirparea nervului şi tratarea afecţiunilor microbiene ale ţesuturilor.

Principiul de acţiune al anesteziei dentare

Anestezicele acţionează local prin stoparea conductibilităţii nervoase, prin diminuarea fluxului de ioni de sodiu în citoplasma neuronilor.
Sodiul neintrând în neuron, ionul de potasiu nu mai are posibilitatea de a ieşi, astfel încât se inhibă depolarizarea nervului astfel se instalează anestezia dentara.
Efectul şi durata anesteziei depind de câţiva factori:

  • greutate
  • cantitatea de grăsimi din corp
  • concentraţia anestezicului
  • decalajul dintre PH-ul anestezicului şi zona anesteziată
  • prezența altor substanțe în organism (diverse medicamente, alcool, cofeina, etc.)
anestezie dentaraToxicitatea anestezicelor

Doza maximă de anestezic ce poate fi administrată este cuprinsă între 70 mg – 500 mg, ţinând însă cont de vârsta pacientului, starea de sănătate, tipul de anestezic şi prezenţa sau absenţa vasoconstrictorului(adrenalinei). Acesta doză maximă nu este doza letală, însa are efecte toxice asupra organismului rezultând dureri de cap, hipotensiune, tremur, convulsii, vorbire incoerentă.

Tipuri de anestezie dentara
  1. O anestezie dentara locala se face cu substanţe anestezice care elimină temporar durerea și acţionează numai într-o zonă specifică a cavităţii orale.
    Acesta este tipul de anestezie dentara cel mai frecvent utilizat în cabinetele stomatologice în cazuri ca: obturarea unor leziuni carioase profunde, şlefuirea dinţilor pentru acoperirea cu coroane de inveliş, extirparea nervului sau alte intervenţii chirurgicale.

La rândul ei, această anestezie dentara este de 2 tipuri:

  • Topică – anestezicele sub formă de spray, paste, gel, pulberi, lichide, unguente, se aplică direct pe mucoasă cu scopul de a pregăti ţesutul pentru o anestezie dentara injectabilă sau pentru extracţia dinţilor temporari la copii.
  • Prin injectare – soluţia de anestezic este inrodusă, local, în ţesuturile pe care se va interveni chirurgical sau în jurul acestora, ori injectarea anestezicului la distanţă de locul de intervenţie.
    Aceasta poate fi:

    • intramucoasă
    • intragingivală
    • plexală (anesteziază un dinte)
    • în baraj
    • tronculară
    • intraligamentară
    • intrapapilară
    • intraseptală
    • intraosoasă
    • intrapulpară
  1. Anestezia regională se realizează amorţind o regiune a corpului, pacientul fiind conştient.
  2. Sedarea poate fi orală, cu gaz, sau intravenoasă. Cel mai des se utilizează sedarea în paralel cu anestezia locală pentru o intervenţie liniştitoare.
  • Pentru sedarea cu gaz se utilizează gaz inhalator similar celui din anestezia generală, însă în doze mai reduse, astfel că, după îndepărtarea măştii de gaz, pacientul îşi revine în câteva minute, fără dureri dacă i s-a administrat şi anestezic local.
  • Sedativele lichide şi orale ori cele sub formă de supozitoare se administrează copiilor pentru a-i relaxa în timpul procedurilor stomatologice.
  • Sedarea profundă şi anestezia generala sunt folosite pentru intervenţii complexe, când pacienţii nu-și pot controla reacţiile. El se va afla într-o stare de conştienţă depresivă, în care poate resimţi durerea, astfel că o anestezie dentara locală este necesară.
  1. Anestezia generală provoacă pierderea sensibilităţii si absenţa conştienţei. Este rar utilizată în stomatologie şi este indicată în situaţiile în care anestezia locală nu are eficienţă sau nu se poate realiza. Anestezicul se introduce intravenos sau prin inhalare de gaz anestezic, însă este necesară şi intubarea endotraheală, monitorizând funcţiile vitale ale pacientului în permanenţă.

Tehnica de anesteziere va varia în funcţie de preferinţele medicului dar şi în funcţie de regiunile care se doresc a fi desensibilizate. Dacă intervenţiile stomatologice sunt minore, de rutină, se optează pentru o anestezie cu durată de acţiune scurtă. In schimb, dacă procedeele terapeutice sunt mai extinse, mai invazive, preferăm o tehnică de anestezie care să abolească sensibilitatea pe un teritoriu extins dar şi care să cuprindă structurile dentare mai în profunzime.

Potenţa anestezicelor depinde de următorii factori:La rândul ei, această anestezie dentara este de 2 tipuri:
  • Tipul de anestezic folosit – acestea diferă în funcţie de substanţa de bază. In principiu anestezicele utilizate în medicina dentară pot să fie de tipul esterilor sau a amidelor.

  • Concentraţia anestezicelor – concentraţia maximă admisă depinde de tipul anestezicelor, de vârsta şi de greutatea pacientului.

  • Prezenţa sau nu a vasoconstrictorului – adrenalina este vasoconstrictorul cel mai utilizat în compoziţia anestezicelor. Rolul acesteia este de a prelungi timpul de acţiune al anestezicului, de a reduce din severitatea efectelor adverse, de a reduce sângerarea la locul de puncţie şi de a încetini absorbţia acestuia la nivel sanguin. Pacienţii cu patologii cardiace trebuie să semnaleze acest tip de afecţiune medicului stomatolog în vederea alegerii unui anestezic care nu conţine adrenalină, pentru a nu provca o criză de hipertensiune.

Inainte de efectuarea anesteziei, medicul stomatolog va interoga pacientul, în cadrul anamnezei, pentru a descoperi date care pot să influenţeze procesul anestezierii. Dintre acestea, se recomandă precauţie la pacienţii cu afectare hepatică, având în vedere metabolizarea anestezicelor la acest nivel dar şi patologiile cardiace, care impun alegerea unui anestezic fără vasoconstrictor.

Locul de puncţie va fi uscat şi curăţat iar pentru a limita disconfortul produs de penetrarea ţesuturilor de către ac, se pot utiliza sprayuri sau geluri carw vor produce o anesteziere de suprafaţă.

In timpul anesteziei medicul poate să realizeze o puncţie unică sau dimpotrivă, multiple şi odată cu instalarea acesteia, pacientul va resimţi furnicături însoţite de o diminuarea a percepţiei. In timpul manoperei stomatologice, medicul poate să completeze anestezia.

După încheierea actului terapeutic, se recomandă evitarea consumului de alimente deoarece se poate produce muşcarea părţilor moi. De asemenea, se evită consumul de lichide de temperaturi extreme, foarte reci sau foarte calde, dat fiind faptul că pacientul nu percepe la capacitate maximă aceste variaţii şi se pot produce ulceraţii sau accidente.