In momentul în care menţionăm cuvântul ’abces’, majoritatea pacienţilor se gândesc la o colecţie purulentă, dureroasă.
Abcesul dentar este o patologie tot mai des întâlnită în rândul pacienţilor de toate vârstele, ce afectează în special persoanele care se prezintă la medicul stomatolog doar atunci când resimt durere.
Abcesul dentar poate să fie localizat la nivelul vârfului rădăcinii şi apare atunci când este afectat nervul sau poate să fie localizat la nivel parodontal, materizalizat printr-o umflătură la nivelul gingiei, destul de aproape de coroana dentară.
Cauze
De cele mai multe ori, abcesele care apar în relaţie cu vârful rădăcinii pot să aibă următoarele cauze :
Carie profundă care nu a fost tratată la timp şi evoluează cu afectarea nervului.
Cariile apar datorită atacului acid şi a gradientului bacterian crescut. Iniţial, acestea evoluează în smalţ, pentru ca în timp să atace dentina şi progresiv, netratate, să ajungă la camera pulpară.
Tratamente de canal incomplete sau cu depăşire – tratamentele de canal sau endodontice trebuie să fie efectuate până la un anumit reper pentru a fi siguri că tot spaţiul canalar radicular a fost preparat şi obturat.
In caz contrar, bacteriile pot să îşi continue proliferarea şi să producă abcese. Pe de altă parte, un tratament endodontic efectuat cu supraobturarea canalului poate să producă durere şi abces prin reacţia organismului la prezenţa unui corp străin.
Abcesul dentar poate fi destul de dureros și, în cazul în care nu este tratat corespunzător, se poate extinde la alte țesuturi de la nivelul capului și gâtului, provocând probleme complexe.
Tratament
Tratamentul abcesului se efectuează în funcţie de gradul de interesare al ţesuturilor, astfel :
De elecţie este tratamentul endodontic. Acesta reprezintă tratamentul de canal, prin care se curăţă minuţios canalele dintelui în cauză, după care, în funcţie de situaţia clinică, dintele se lasă deschis sau se obturează cu materiale biocompatibile.
Obturarea canalelor este ultima etapă în definitivarea tratamentului endodontic, având ca scop sigilarea de mediul oral contaminat, astfel împiedicându-se pătrunderea bacteriilor în spaţiul radicular. In cazul în care în urma examinării clinice, medicul constată că dintele cauzal este mult prea distrus pentru a fi salvat, acesta poate să indice etracţia dintelui.
In cazul în care colecţia purulentă migrează şi se exteriorizează spre tesuturile gingivale, medicul poate să dubleze drenajul canalelor prin efectuarea unei incizii la nivelul ţesuturilor moi. Această manoperă ajută la diminuarea tumefacţiei şi la o vindecare mai rapidă.
In cazul în care abcesul se extinde către celelalte spaţii ale masivului facial, tumefacţia poate să se contureze sub diferite forme şi, în funcţie de dintele cauzal, să aibă localizări particulare. In situaţii grave, când se aşteaptă prea mult, abcesul se extinde către tegumente, reprezintă o urgenţă maxilo-facială şi tratamentul indicat este de incizie practicată la nivelul pielii şi aplicarea de tuburi de dren.
Prin aceste tuburi de dren, se va menţine deschisă comunicarea cu spaţiile infectate şi se vor practica lavaje cu soluţii slab antiseptice până la remiterea simptomatologiei.
Intotdeauna, după incizarea unui abces, se va recurge la suprimarea factorului cauzal. Fie că este vorba de tratament conservativ, endodontic sau de unul radical ce presupune extracţia, factorul cauzal trebuie întotdeauna tratat, în caz contrar existând riscul de recidivă.
