Tratamentele chirurgicale in cabinetul stomatologic
Tratamentele stomatologice conservative nu reuşesc întotdeauna să rezolve problemele dentare ale pacienţilor.
Oricât ar încerca să repare tot ce este afectat prin reconstituire şi redarea integrităţii structurilor dentare, uneori, medicii sunt nevoiţi să recurgă la metode radicale.
Dintre aceste metode radicale, cele mai cunoscute sunt următoarele:
Extracţia dentară – este situaţia neplăcută când un dinte nu mai poate să fie menţinut la nivelul arcadelor dentare.
Această situaţie nefericită apare când dintele este compromis. Fie distrucţia carioasă a fost suficient de extinsă şi de profundă astfel încât dintele să nu mai aibă prognostic de menţinere la nivelul arcadelor dentare, fie în urma unui traumatism dintele este irecuperabil.
Altă situaţie care impune extracţia dinţilor se referă la unităţile ce sunt afectate de boala parodontală. Boala parodontală apare în urma depozitelor crescute de placă bacteriană ce generează gingivita. Această afecţiune, netratată, poate să ducă la bacteriemie crescută ce se poate extinde până la os, acesta din urmă reacţionând prin resorbţie.
Odată osul resorbit, dintele va avea o implantare tot mai redusă şi va apare mobilitatea dentară. Acest proces, de resorbţie osoasă, este ireversibil iar, nediagnosticat şi neoprit in evoluţie, va duce în final la pierderea dinţilor la vârste precoce.
Premolarizarea – se realizează atunci când un molar prezintă una sau doua, dintre rădăcini, conservabile iar alta complet distrusă, cu indicaţie de extracţie. Pentru a conserva cât mai mult din acel dinte, se va recurge la premolarizare, adică la coservarea rădăcinii salvabile şi la extracţia celor fără potenţial de restaurare.
Astfel, dintr-un molar vom obţine un dinte cu aspect de premolar ce va fi utilizat într-un plan protetic ulterior.
Alungirea coronară este unul din artificiile la care medicul stomatolog recurge uneori, aceasta fiind o procedura de micro-chirurgie iar principalul scop este cel estetic.
De asemenea, unele lucrări protetice sau obturaţiile nu pot fi aplicate întodeauna fără practicarea acestei proceduri în prealabil.
Prin alungire coronară scopul este de a se armoniza conturul gingivale şi de a creşte suprafaţa coronară, vizibilă a dintelui. Aceasta ajută la îndepărtarea excesului de gingie şi va duce automat la un zâmbet mai frumos.
Procedura în sine este una care nu necesită foarte mult timp şi care poate fi realizată într-o singură şedinţă. Medicul este cel care va decide dacă se va îndepărta doar ţesut gingival sau dacă este nevoie şi de remodelarea osoasă ulterioară.
Decapuşonarea
Decapuşonarea este o manoperă chirurgicală minim invazivă menită să ajute erupţia completă a molarului de minte. Această procedură este una care presupune păstrarea molarului de minte la nivelul arcadelor dentare şi se poate realiza doar dacă sunt respectate două condiţii :
Molarul de minte în cauză trebuie să fie acoperit doar de gingie. Molarii de minte pot să fie incluşi total, atunci când sunt acoperiţi în întregime de os sau parţial, când prezintă la suprafaţă un capuşon de gingie ce le impiedică erupţia. Doar în al doilea caz, când molarul este acoperit de gingie se poate practica decapuşonarea.
Molarul de minte trebuie să aibă o poziţie favorabilă erupţiei. O poziţie favorabilă pentru un molar de minte este aceea care îi permite erupţia fiziologică, una verticală, fără a întâmpina blocaje ce pot fi reprezentate de molarul situat anterior sau de os, posterior. O poziţie oblică sau orizontală este, de cele mai multe ori, un semn că molarul nu va avea traiectoria potrivită pentru a erupe armonios.
Reimplantarea dinților
Avulsia dentară reprezintă deplasarea completă a dintelui din alveola dentară ca urmare a unei traume, fiind o urgență medicală.
Aceasta trebuie recunoscută și necesită o intervenție promptă pentru a minimiza efectele negative asupra dentiției pacientului.
În cazul unei traume ce determină avulsia unui dinte permanent trebuie să se acționeze rapid, în primele 20-40 minute dintele trebuie repoziționat în alveolă pentru un prognostic cât mai bun.
Dintele permanent căzut trebuie să fie clătit ușor cu soluție salină din abundență, cu grijă să nu se deterioreze suprafața rădăcinii care poate avea fibre și celule parodontale vii.
Odată ce dintele și cavitatea orală sunt curățate, se poate face o încercare de reimplantare în poziția inițială a dintelui în osul alveolar și care ulterior va fi menținut cu o atelă flexibila timp de două săptămâni.
Dacă este indicat, tratamentul de canal al dintelui avulsionat se va efectua la 7-10 zile de la reimplantare cu un medicament din hidroxid de calciu pentru o lună, după care se va finaliza tratamentul de canal cu un material compatibil.
Dacă dintele este temporar nu se recomandă reimplantarea acestuia, deoarece poate influența negativ creșterea dintelui permanent.
Medicul dentist va prescrie un antibiotic sistemic, și în plus, așa cum se recomandă în toate traumele dentare, o bună igienă orală cu apă de gură cu conținut de 0,12% clorhexidină de 2 ori pe zi timp de o săptămână, curățarea dinților cu o periuță cu filamente moi, o dietă ușoară și evitarea fumatului timp de mai multe zile, astfel oferindu-se condiții favorabile pentru regenerarea ligamentelor parodontale.
Rezecţia apicală – este o procedură chirurgicală ce implică secţionarea vârfului uneia sau mai multor rădăcini dentare, urmată de sigilarea canalului. Rezecţia apicală se practică în momentul în care infecţia prezentă la nivelul vârfului unei rădăcini nu mai poate fi tratată nici prin efectuarea unui tratament endodontic, nici printr-un retratament.
Pentru a salva dintele de la extracţie, se va secţiona doar porţiunea afectată de procesul infecţios.
Indicaţiile rezecţiei apicale sunt următoarele :
Nu se poate obtura canalul pe întreaga sa lungime. Fie că s-au produs calcificări, fie că sunt anumite obstacole ce nu pot depăşite în treimea apicală a canalului, dacă acestea împiedică obturarea canalului pe întreaga sa lungime de lucru, atunci se va recurge la rezecţia apicală a vârfului rădăcinii.
Canale curbe – anatomia canalară şi radiculară este variata iar, în unele situaţii, de curburi extreme, singura soluţie plauzibilă este efectuarea unei rezecţii apicale, în conditiile în care curbura nu poate fi depăşită şi tratamentul endodontic finalizat corespunzător.
Rezecţia apicală este o intervenţie chirurgicală ce se efectuează în acestezie locală, se va practica o incizie în gingie, în dreptul rădăcinii cu probleme iar cu ajutorul frezei se va îndepărta din os pentru a crea un orificiu pentru a ajunge la locul infectat. După îndepărtarea infecţiei şi a unei porţiuni din rădăcina dintelui, canalele se vor curăţa şi sigila, gingia fiind repoziţionată şi suturată. Firele de sutura vor fi suprimate la 7-10 zile postoperator.