Fractura radiculară este definită ca o fractură de dentină și cement, cu implicații pulpare. Clasificarea se bazează pe nivelul fracturii în raport cu vârful rădăcinii și, de asemenea, fractura poate fi verticală sau orizontală. Fractura poate apărea în treimea apicală, în treimea medie sau în cea cervicală a dintelui.
Cu cât aceasta este în poziție mai cervicală, cu atât prognosticul este mai grav. Dacă o fractură orizontală este în apropierea vârfului rădăcinii, șansele de salvare a dintelui cresc vizibil.
Deoarece coroana dintelui este adesea intactă și stabilă, diagnosticul unei fracturi radiculare nu poate fi făcut decât radiografic și poate necesita expuneri radiografice multiple la diferite angulații orizontale și verticale pentru un diagnostic precis.
Fracturile radiculare ale dinților primari pot fi mai greu de identificat din cauza suprapunerii unui dinte succesor.
Obiectivul tratamentului este repoziționarea și stabilizarea fragmentului coronar cât mai curând posibil în poziția sa corectă anatomic pentru a favoriza vindecarea alimentării neurovasculare și a ligamentului parodontal și pentru a menține integritatea estetică și funcțională a dintelui.
Dinții de lapte: Alternativele de tratament depind de stabilitatea fragmentului coronar al dintelui afectat.
Dacă dintele este stabil și nu provoacă disconfort pacientului, acesta trebuie monitorizat numai prin examinare clinică și radiografică post traumă, la 2-3 săptămâni, 6-8 săptămâni, șase luni, un an și apoi anual până când dintele permanent erupe.
Dacă dintele este mobil și pacientul resimte un disconfort, fragmentul coronar trebuie extras. Dacă fragmentul apical este prea dificil de recuperat, trebuie lăsat să se resoarbă pentru a nu perturba dintele permanent în curs de dezvoltare. Dintele este monitorizat pentru o eventuală apariție a unei patologii apicale și pentru a observa dacă se produce resorbția normală. Urmărirea constă în examen clinic și radiografii după trei până la patru săptămâni.
Dinții definitivi: Dacă fragmentul coronar este stabil și imobil nu este indicat niciun tratament. Dacă fragmentul coronar este mobil, acesta trebuie repoziționat și stabilizat cu ajutorul materialelor compozite și al unei sârme sau cu ajutorul aparatelor ortodontice pentru 4 săptămâni, dacă fractura se află în treimea mijlocie a rădăcinii sau 4 luni dacă se află în treimea cervicală. Dacă aeastă stabilizare nu are succes, fragmentul coronar este extras și terapia endodontică este efectuată pe fragmentul apical.
Fragmentul apical poate rar să dezvolte necroză pulpă.
Dacă, totuși, aceasta apare vor exista semne radiografice de pierdere osoasă la nivelul fracturii, precum și simptome clinice, cum ar fi durerea, tumefierea gingiei și mobilitatea excesivă.
Dacă apare acest lucru, medicul dvs. stomatolog va încerca să vă salveze rădăcina prin diferite tehnici, utilizând materiale care au rolul de a induce formarea unei punți, cu stabilizarea dintelui.
Din păcate, nu putem preveni toate leziunile dentofaciale. Copiii nu pot învăța să meargă fără să cadă, iar adulți pot fi supuși zilnic la traumatisme accidentale în zona facială. În multe cazuri, rezultatul este o vătămare la nivelul cavității bucale.
Cu toate acestea, există măsuri preventive care pot fi luate pentru a reduce gravitatea și frecvența rănirii. Astfel, este important să ne protejăm copii și pe noi prin purtarea centurii de siguranță și a căștilor de protecție atunci când practicăm diferite sporturi.
Fractura radiculară este definită ca o fractură de dentină și cement, cu implicații pulpare. Clasificarea se bazează pe nivelul fracturii în raport cu vârful rădăcinii și, de asemenea, fractura poate fi verticală sau orizontală. Fractura poate apărea în treimea apicală, în treimea medie sau în cea cervicală a dintelui. 
