Periimplantita. Cauze. Tratament


Periimplantita. Cauze. Tratament

periimplantitaImplanturile reprezintă soluţia optimă de înlocuire a unei unităţi dentare pierdute.

Rezistenţa şi capacitatea de a exercita funcţiile normale ale dintelui înlocuit se datorează în mare parte inserţiei osoase a implantului.

Totuşi, în unele cazuri, la nivelul interfeţei dintre os şi implant se pot dezvolta infecţii care determină resorbţia ţesutului dur.

Aceste infecţii poartă numele de periimplantite şi sunt echivalente cu parodontitele ce apar în cazul dinţilor naturali.

Factori de risc 
  • Patologii generale: diabetul zaharat necontrolat (nivelul crescut de glucoză sangvină a fost identificat în multe studii ca accelerator al resorbţiei osoase), osteoporoza (responsabilă de scăderea densităţii osoase)
  • Igiena buco-dentară deficitară: zona coletală, atât la nivelul implanturilor cât şi la dinţii naturali, fiind în apropierea gingiei, scapă periajului riguros, astfel că la acest nivel va fi întreţinut un grad ridicat de bacteriemie.
  • Fumatul: toxinele conţinute de fumul de ţigară se depun îndeosebi pe suprafeţele orale dentare, antrenând dezvoltarea bacteriană la aceste nivele.
  • Antecedente de parodontită sau boala parodontală netratată: pungile parodontale necurăţate reprezintă o sursă bogată subgingivală de bacterii, care vor penetra osul, determinând resorbţia graduală a acestuia.

Aceşti factori de risc au un rezultat comun: duc la infiltrarea bacteriană osoasă, însoţită de resorbţie, ce va genera mobilizarea şi pierderea implanturilor.

Semne şi simptome 
  • Semnele clasice de inflamaţie tisulară precum sângerare, edem, modificarea culorii gingiei sunt mereu prezente.
  • La examenul clinic, sonda pătrunde tot mai mult în sulcus : reprezintă indiciul că osul se retrage progresiv sub acţiunea facorilor patogeni.
  • Halenă, însoţită de secreţii purulente la nivelul spaţiului dintre gingie şi implant.
  • Radiografiile oferă indicii importante despre pierderea osoasă. Dacă la fiecare reevaluare parodontală se observă o diminuare radiologică a cantităţii de os la nivelul implanturilor, se poate suspecta periimplantita.
  • Durerea : în cele mai multe cazuri lipseşte. Pierderea de os fiind cronică, lentă, nu există modificări bruşte care sa declanşeze durere. Totuşi, în unele cazuri, a fost raportată sensibilitatea la periaj sau la palpare.
  • Mobilitatea implantară este de obicei semnul care alertează pacientul şi îl trimite la cabinetul de medicină dentară. Odată cu pierderea osoasă, stabilitatea implantului scade fiindcă se diminuează capacitatea de suport a osului.

Medicul stomatolog va efectua un examen clinic complet pentru a depista factorii iatrogeni, favorizanţi ai inflamaţiei.

De multe ori obturaţiile efectuate incorect, excesul de material de cimentare neîndepărtat, parafuncţiile sau ocluzia deficitară reprezintă promotori ai retracţiei gingivale şi resorbţiei osoase.

Statusul parodontal trebuie reevaluat la fiecare 6 luni la pacienţii care nu prezintă risc de pardontită şi la 3 luni la cei care deja prezintă una din formele de afectare osoasă sau patologii generale ce pot interfera cu sănătatea ţesuturilor dure.

Tratamentul periimplantitei

Pe termen lung, dezideratul este oprirea din evoluţie a patologiei, stabilizarea ţesutului osos şi împiedicarea recidivelor. În acest mod, implanturile vor putea fi menţinute pe arcadă pentru a-şi deservi rolurile.

Tratamentul se adresează îndepărtării factorilor de risc deja existenţi, realizarării antibioterapiei locale sau sistemice, după caz, şi efectuarea detartrajului şi surfasajului radicular periodic pentru a menţine o stare de igienă orală satisfăcătoare.

# periimplantita