Bolile sistemice gastrointestinale şi hematologice sunt afecţiuni care afectează întregul organism, inclusiv gura.
Manifestările orale ale acestor boli sunt semne importante care pot indica prezenţa unei probleme mai serioase de sănătate.
Boli gastrointestinale precum boala Crohn sau colita ulcerativă pot duce la apariţia ulceraţiilor şi eroziunilor în cavitatea bucală, precum şi la dureri şi sângerări la nivelul gingiilor. De asemenea, acestea pot duce la modificări ale gustului şi la apariţia mirosului neplăcut în gură.
Bolile hematologice, cum ar fi anemia, pot avea, de asemenea, manifestări orale.
Anemia poate duce la inflamaţia gingiilor şi la sângerări uşoare, precum şi la modificări ale culorii buzelor şi a limbii.
De asemenea, poate avea un efect negativ asupra gustului şi asupra stării generale a cavităţii bucale.
Diagnosticarea precoce a acestor afecţiuni poate fi esenţială pentru un tratament eficient şi pentru prevenirea complicaţiilor ulterioare.
De aceea, este important să se acorde atenţie semnelor şi simptomelor orale şi să se consulte medicul în cazul în care acestea persistă sau se agravează.
În plus, un stil de viaţă sănătos, care include o alimentaţie echilibrată şi o igienă bucală riguroasă, poate ajuta la prevenirea apariţiei acestor manifestări orale.
Este important să se evite fumatul şi consumul excesiv de alcool, deoarece acestea pot agrava afecţiunile şi pot fi factori contribuitori la apariţia lor.
Tratamentul pentru aceste boli poate varia în funcţie de cauza subiacentă şi de gravitatea simptomelor. Tratamentul poate include medicamente, schimbări ale stilului de viaţă, terapie nutriţională sau intervenţii chirurgicale, în funcţie de caz.
Organismul este un tot unitar, o structură complexă în care fiecare component se află în relaţie cu celelalte, contribuind la funcţionarea optimă a acestuia.
Cavitatea orală are o localizare anatomica importantă şi roluri cheie în procesele de masticaţie, deglutiţie, respiraţie, fonaţie, fizionomie şi imunitate. In multe situaţii, bolile sistemice sau patologiile altor organe afectează şi acest segment, adesea leziunile orale precedând apariţia simptomelor bolii de bază.
Bolile gastrointestinale
Făcând parte din sistemul digestiv, cavitatea orală este adesea afectată de patologiile ce debutează în segmentele inferioare ale acestui tract.
Boala Crohn
Numită şi enterită regională, este o patologie inflamatorie a tractului gastrointestinal ce poate interesa orice regiune a acestuia. Afectarea cavităţii orale este prezentă la aproape 10% dintre pacienţii suferind de boala Crohn şi poate să cuprindă următoarele semne:
-
Edem labial: buzele cresc în volum, fiind afectate de inflamaţie. Acest aspect duce la îngreunarea vorbirii şi prizei alimentelor.
-
Edem gingival: inflamaţia gingiilor duce la o susceptibilitate a acestora de a fi lezate în timpul desfăşurării actului masticator
-
Leziuni aftoase şi ulcerative : sunt dureroase şi, netratate, se pot suprainfecta. Scad calitatea etapei bucale a deglutiţiei şi pot provoca alte patologii gastice.
Boala de reflux gastroesofagian
Este o afecţiune destul de frecventă. Regurgitarea conţinutului gastric ce are un pH acid duce la scăderea pH-ului oral, acesta dobândind valori de sub 5.5. PH-ul acid are proprietatea de a dizolva smalţul, cel mai afectate fiind feţele interne ale dinţilor, fiindcă provenienţa acidului este internă, din organism.
Odată smalţul erodat, avem expunere dentinară, ce va genera sensiblitate în momentul consumului de alimente şi lichide cu temperaturi extreme. In cazuri de eroziune mai severă, sensibilitatea dentinară este prezentă mereu. Eroziunea smalţului creşte de asemenea incidenţa cariilor dentare.
Îngrijirea dentară corectă şi controlul acidităţii ajută la scăderea prevalenţei eroziunilor. Insă, odată smalţul erodat, acesta nu mai are capacitatea de a se regenera. De aceea, recunoaşterea precoce şi educarea pacientului este cel mai eficient tratament.
Bolile hematologice
-
Anemia: Este cunoscută ca fiind o scădere a cantităţii e celule roşii din sânge. Poate fi de asemenea definită ca o capacitate inferioară a sângelui de a transporta oxigenul la ţesuturi. Pacientul anemic se simte obosit, slăbit, respiraţiile sunt mai puţin ample şi se regăseşte în incapacitatea de a executa exerciţii fizice. Anemia severă poate fi însoţită de confuzie, până la leşin. Manifestările orale sunt următoarele :
-
Glosita: Reprezintă inflamaţia limbii. Poate fi primul semn oral al anemiei. Limba devine mai roşie, mai inflamată , papilele de pe aceasta se atrofiază, căpătând un aspect neted.
-
Afte recurente : Sunt dureroase şi recidivează mereu în urma tratamentului. In momentul în care aftele reapar la intervale regulate, consultul de specialitate este indicat, pentru a depista o posibilă anemie.
-
Candidoza : Reprezintă depozitele albe din cavitatea orală ce dau mucoaselor şi limbii aspectul încărcat. Acestea se îndepărtează prin igienizare. Este bine de reţinut că petele albe ce nu pot fi îndepărtate în urma gratajului pot fi semne ale dezvoltării unei patologii canceroase.
În general, este important să se acorde atenţie semnelor şi simptomelor orale şi să se consulte un medic în cazul în care apar astfel de manifestări, astfel încât să se poată diagnostica şi trata cauza subiacentă cât mai curând posibil. Prin acţiuni proactive şi o atenţie constantă la sănătate, se poate îmbunătăţi calitatea vieţii şi se poate preveni apariţia complicaţiilor în viitor.
Cavitatea orală reprezintă adesea un mediu în care se propagă efectele unor boli ce afctează alte organe. Printr-un periaj eficient putem să reducem efectele negative pe care bolile sistemice le pot produce la acest nivel.
În concluzie, manifestările orale ale bolilor sistemice gastrointestinale şi hematologice pot fi semne importante ale prezenţei unei probleme mai serioase de sănătate şi trebuie luate în considerare atunci când se evaluează starea de sănătate generală.
Este esenţial să seconsulte un medic în cazul în care apar astfel de manifestări, astfel încât să se poată diagnostica şi trata cauza subiacentă cât mai curând posibil.
În plus, un stil de viaţă sănătos şi o igienă bucală adecvată pot ajuta la prevenirea şi controlul acestor afecţiuni, precum şi la îmbunătăţirea stării generale de sănătate. Este important să se monitorizeze frecvent starea orală şi să se întreţină o comunicare deschisă cu medicul în ceea ce priveşte orice semne sau simptome noi sau persistente.