Spaţiul apărut în urma distanţării dinţilor se numeşte diastemă, dacă este localizat între incisivii centrali sau tremă, dacă este regăsit între oricare alţi dinţi din cavitatea bucală.
Având etiologii multiple şi dimensiuni variate, diastemele şi tremele pot să interfereze cu funcţionarea normală a arcadelor sau pot deranja pacientul din punct de vede estetic.
Ca incidenţă, diastema este mai frecvent întâlnită decât tremele iar ca mod de apariţie ambele pot fi congenitale sau dobândite.
Este important de ştiut că diastemele şi tremele dentare sunt spaţii fiziologice în dentiţia temporară sau mixtă, în cea din urmă fiind prezenţi atât dinţi de lapte cât şi dinţi permanenţi.
În condiţii normale, spaţiile se pot micşora sau chiar închide complet începând cu vârsta de 12-13 ani, atunci când erupţia caninilor se încheie.
Înainte de a avea în vedere corectarea diastemelor şi tremelor dentare, trebuie identificate cauzele care le pot produce şi îndepărtaţi factorii ce le-ar putea întreţine.
Dacă prezenţa acestor spaţii nu interferează cu funcţionarea aparatului dento-maxilar, opţiunea de a închide devine una personală şi ţine de motive estetice.
Cauze:
Relaţia anormală a limbii cu arcadele dentare: presiunea prea mare sau de intensitatea medie dar constantă, aplicată de limbă asupra suprafeţelor orale dentare duce la vestibularizarea dinţilor, cu apariţia spaţiilor.
Frenurile labiale cu inserţie joasă: frenurile sunt structuri ce leagă, la nivel median superior şi inferior, suprafaţa internă a buzelor cu gingia. O inserţie prea joasă duce la aspectul îngroşat al gingiei fixe, cu apariţia diastemelor la nivelul incisivilor centrali.
Malocluzia: o ocluzie nefuncţională care nu se realizează uniform la nivelul suprafeţelor de contact duce la suprasolicitarea anumitor unităţi dentare, cu apariţia diastemelor şi tremelor.
Modificări în compoziţia şi structura componentei osoase : dinţii sunt susţinuţi la nivelul cavităţii orale de structuri osoase numite alveole, unite între ele de ţesut dur, rezistent. Orice modificare la acest nivel precum pierderea osoasă datorată infecţiilor sau parodontitei duce la modificarea alinierii dentare, manifestată prin rotaţii şi spaţieri.
Anodonţia: absenţa congenitală a unuia sau mai multor dinţi duce la apariţia diastemelor şi tremelor, dacă ceilalţi dinţi nu pot închide spaţiul în timpul procesului natural de creştere şi aliniere
Deşi există pacienţi care nu se arată deranjaţi de diasteme şi treme atunci când acestea nu împiedică funcţionarea normală a aparatului dento-maxilar, sunt şi aceia care consideră că estetica le este afectată şi, în consecinţă, apelează la medicul stomatolog pentru corecţie.
Indicaţia de tratament pentru închiderea diastemelor şi tremelor este cea ortodontică. Durata tratamentului nu poate fi precizată de la început fiindcă există o serie de factori care pot modifica acest parametru:
Factori
Dimensiunea spaţiilor: există o relaţie de directă proporţionalitate între mărimea spaţiului interdentar şi durata tratamentul ortodontic.
Localizarea spaţiilor: dinţii situaţi mandibular prezintă o corticală osoasă mai densă şi mai rezistentă la modificări.
Dinţii vizaţi: un dinte cu rădăcină unică poate fi aliniat mai uşor decât unul care prezintă 3 rădăcini.
Fiind un proces mai îndelungat de corecţie, pacientul trebuie să fie deschis şi cooperant pentru a se asigura rezultatele dorite. Diastema şi tremele dentare pot fi considerate însă şi particularităţi care aduc un plus de frumuseţe pacientului.
Diastema şi tremele dentare
