Ulcerațiile bucale


Ulceraţiile bucale

Ulceraţiile sau eroziunile bucale reprezintă o actualitate în medicina dentară. Acestea apar frecvent la nivelul cavităţii bucale iar o cauză exactă nu poate să fie stabilită întotdeauna.

Totuşi, în multe cazuri anumite paerticularităţi locale pot să sugereze cauza.

Acestea pot să fie urmarea a multor cauze care acţionează fie de unele singure fie în comun, potenţându-şi efectele nocive.

Circa 20% dintre pacienţi suferă de erupţii ulceroase de tipul aftelor. Deşi cauza acestora este necunoscută, ele pot să devină deranjante şi să interfereze cu procesele fiziolgice de masticaţie, fonaţie sau deglutiţie, în funcţie de localizare şi dimensiune.

Aftele pot să fie singulare sau multiple. De obicei se vindecă de la sine în decurs de o săptămână existând şi un tratament simptomatic.

Alte cauze alte ulceraţiilor sunt reprezentate de traumatismele mucoaselor orale sau de anumite patologii generale:

Muşcat accidental obrazul

Substanţele de temperaturi crescute sau cele chimice care ajung accidental în cavitatea bucală.

Igiena orală deficitară

În acest caz leziunile ulceroase se suprainfectează foarte uşor, datorită gradientului bacterian crescut.

Sindroame genetice
Boli generale precum diabetul zaharat, tuberculoza sau SIDA.
Infecţii cu Candida.
Obturaţii  coronoare cu prag

În special, în obturarea cariilor proximale, dacă marginile obţinute au dimensiuni prea mari acestea pot să jeneze gingia adiacentă dar şi părţile moi, ducând în timp la apariţia de leziuni ulcerative şi sângerarea mucoaselor.

Muchii tăioase 

Fie că este vorba de lucrări protetice incorect efectuate sau de margini ale obturaţiilor care nu au fost finisate la final, marginile tăioase, anfractuoase pot să producă traumatisme repetate, de intensităţi medii dar care lasă o mucoasă roşie şi descuamată.

Lucrările protetice supraconturate  ce  violează spațiul biologic

Pe acelaşi principiu ca în cazul obturaţiilor în exces, lucrările ale căror suprafeţe depăşesc conturul dentar pot să traumatizeze mucoasele vecine.

Aparatele ortodontice 

Componentele agregate la nivelul dinţilor, prin volumul crescut sau poziţionarea în apropierea mucoasei orale, pot să producă leziuni ale mucoaselor orale.

Tratament

In mod normal ulceraţiile se vindecă prin îndepărtarea factorului ce le-a cauzat.

Medicul stomatolog va stabili cauza care a produs eroziunea mucoasei, va reface morfologia dentară şi va îndepărta spinii iritativi iar pacientul va fi instruit să menţină o igienă buco-dentară satisfăcătoare.
Indepărtarea cauzei şi sporirea mijloacelor de igienă aşadar sunt de cele mai multe ori suficiente pentru ca mucoasa să îşi recapete structura iniţială şi sănătatea.

Ulceraţiile mucoaselor orale devin însă o urgenţă stomatologică în anumite condiţii.

Astfel, dacă acestea nu dispar în decurs de câteva săptămâni de la instituirea tratamentelor şi de la efectuarea unei igiene riguroase pot să sugereze debutul unor altor patologii :

Cancerul oral 

Poate să debuteze sub forma ulceroasă sau de nodul iar zonele caracteristice de apariţie sunt reprezentate de către marigea limbii, planşeul oral dar şi roşul buzelor.

Caracteristic însă pentru cancerul de la nivelul cavităţii orale este prezenţa de depozite fibrinoase, albe, care căptuşesc leziunea ulcerativă. In aceste condiţii prezentarea la cabinetul medicului stomatolog sau al medicului chirurg este de mare importanţă în vederea stabilirii diagnosticului de certitudine.

Prin prelevarea de probe pentru efectuarea biopsiei, se poate institui tratamentul corect al afecţiunii în cauză.