Necroza pulpara. Descriere. Tratament


necroza pulparaPulpa reprezintă ţesutul care menţine vitalitatea dintelui, fiind localizat imediat sub dentină, în camera pulpară dar şi în canalele radiculare.

Activitatea dintelui este astfel menţiunută, acesta reacţionând la o serie de stimuli care pot să îl lezeze.

La nivelul dentinei, de asemenea, există prelungiri din camera pulpară responsabile cu preluarea de informaţii.

Acest ţesut dă semnalul de alarmă în cazul în care are loc o traumă asupra dintelui, care pot fi de natură diferită:

  • mecanică – abrazia dinţilor sau alte traumatisme care se soldează cu reducerea din grosimea smalţului sau a dentinei favorizează apariţia sensibilităţii prin apropierea de camera pulpară.

  • termică – alimentele şi lichidele de temperaturi etreme, prea reci sau prea calde, pot să genereze reacţii de sensibilitate dentinară. Dacă există deja o leziune dentară, dintele va reacţiona la stimuli din ce în ce mai mici.

  • bacteriană – caria dentară este o leziune cu minus de substanţă a unităţilor dentare care are etiologie bacteriană. Prin atacul acid, acestea demineralizează smalţul şi dentina şi progresează mai repede sau mai lent, în funcţie de factorii bucali, spre profunzimea dintelui. Ajunsă în proximitatea pulpei dentare, caria produce sensibilitate.

Dintele, în primele faze ale traumelor, reacţionează prin apariţia sensibilităţii.
Instituirea unui tratament în această fază elimină riscurile de apariţie a complicaţiilor şi creează condiţii spre o vindecare bună in timp.


Însă, dacă aceşti factori care agresează pulpa, nu sunt eliminaţi, se poate produce necroza dentară, pierderea sensiblităţii dentare, adică moartea pulpei.

Aceasta poate să fie cuantificată radiologic printr-o leziune apicală, în jurul rădăcinii. Acest semn nu apare întotdeauna.


Când se suspectează mortificarea pulpară iar examenul radiologic nu este concludent pentru diagnostic, testele de vitalitate aplicate dintelui vor fi negative.

Necroza pulpară este o afecțiune care apare atunci când țesutul pulpar (moale) din interiorul dintelui moare. Acest lucru poate fi cauzat de diverse factori, inclusiv caria dentară, traumatisme sau afecțiuni medicale precum diabetul zaharat sau boala celiacă. Simptomele necrozei pulpare includ durere spontană sau la presiune, sensibilitate la temperaturi extreme și modificări ale culorii dintelui afectat.

Necroza dentară poate să fie consecinţa unei pulpite netratatate în antecedente, a unui traumatism sau a unei contaminări produse în urma efctuării tratamentului endodontic.

Aceasta înseamnă ca pulpa dentară, nervul, este infectat iar testele de vitalitate negative.

Testele de vitalitate pot să fie termice sau electrice dar indiferent de metoda de verificare aleasă, rezultatul este acelaşi, negativ.

Bacteriile şi toxinele migrează pe calea canalelor radiculare şi întreţin o reacţie inflamatorie periapicală. In timp, netratat, dintele devine sensibil la masticaţie, uneori chiar şi contactul cu o unitate antagonistă provocand dureri semnificative.

Diagnostic

necroza pulparaDiagnosticul precoce și tratamentul adecvat sunt esențiale pentru menținerea sănătății dentare și prevenirea complicațiilor ulterioare. În acest articol, prezentăm principalele aspecte ale diagnosticului și tratamentului necrozei pulpare, inclusiv semnele și simptomele caracteristice, metodele de diagnosticare și opțiunile terapeutice disponibile.

Diagnosticul necrozei pulpare se bazează pe anamneză, examen clinic și radiografii dentare.

În unele cazuri, poate fi necesară și o biopsie. Anamneza poate dezvălui informații despre istoricul medical și stomatologic al pacientului, precum și despre simptomele actuale.

Examenul clinic poate evidenția semnele fizice ale necrozei pulpare, cum ar fi caria dentară avansată sau un abces periapical. Radiografiile dentare pot fi utilizate pentru a vizualiza structura internă a dintelui și a identifica eventualele anomalii.

Tratament

Atitudinea clinică în acest caz este de îndepărtare a ţesutului pulpar mortificat, procedeu numit pulpectomie.

Aceasta se realizează printr-un tratament endodontic care are rolul de a elimina în totalitate agenţii patogeni care au dus la apariţia inflamaţiei şi la întreţinerea ei.

Prin pătrunderea la nivelul camerei pulpare şi la nivelul canalelor, ţesutul contaminat va fi eliminat, spaţiul rămas gol fiind irigat din abundenţă cu substanţe antiseptice şi apoi obturat cu conuri de gutapercă şi ciment.

Dacă la examenul clinic se constată că pierderea de ţesuturi dure dentare este considerabilă, se poate recurge la aplicarea unei coroane de substituţie.

Dacă leziunea carioasă sau traumatismul afectează şi rădăcina şi nu se mai poate opta pentru soluţii care să conserve ţesuturile dure, ultima variantă în acest caz este reprezentată de extracţia unităţii dentare în cauză şi tratamentul protetic al spaţiului edentat.

Necroza pulpară reprezintă o afecțiune comună în practica stomatologică, care poate avea cauze multiple.

Tratamentul necrozei pulpare poate implica îndepărtarea țesutului pulpar moartă prin extracție dentară sau tratament endodontic. În cazul tratamentului endodontic, se va realiza o deschidere în coroana dintelui pentru a permite accesul la țesutul pulpar moartă. Acesta va fi îndepărtat cu instrumente speciale, iar canalul radicular va fi curățat și umplut cu un material de obturație.

Dacă este necesar, dinteul va fi restaurat cu un inlay, onlay sau coroană dentară pentru a restabili funcția și estetica.

Concluzie:

Diagnosticul precoce și tratamentul adecvat al necrozei pulpare sunt esențiale pentru menținerea sănătății dentare și prevenirea complicațiilor ulterioare. Pacienții ar trebui să urmeze o igienă orală riguroasă și să viziteze stomatologul regulat pentru a depista orice probleme dentare în stadii incipiente.

Prin înțelegerea factorilor de risc și prin adoptarea unui stil de viață sănătos, pacienții pot reduce riscul de dezvoltare a necrozei pulpare și a altor afecțiuni dentare.