Albirea dentară


Albirea dentară ajută la eliminarea petelor de la nivelul dinților precum și la uniformizarea culorii acestora. Albirea este una dintre cele mai populare proceduri stomatologice estetice, deoarece poate îmbunătăți considerabil aspectul dinților, iar prin acest lucru poate înlătura unele complexe pe care indivizii le au.

Această procedură nu este una permanentă, ea trebuie reluată la interval de câteva luni sau un an dacă dorim menținerea unui alb perfect.

Stratul exterior al unui dinte se numește smalț. Culoarea dinților naturali este creată prin reflectarea și împrăștierea luminii din smalț, combinată cu culoarea dentinei de sub el.

Smalțul mai subțire permite o vizibilitate mai mare a culorii dentinei. Smaltul mai neted sau mai dur afectează, de asemenea, reflectarea luminii și, prin urmare, a culorii.

Dinții dumneavostră se pot îngalbeni din mai multe motive:

datorită mâncării și băuturii, în pricipal cafeaua și vinul roșu sunt cei care pot păta smalțul dinților

Consumul de tutun

Vârstă – de-a lungul timpului, smalțul se subțiază ca urmare a uzurii mecanice și a acizilor, iar astfel culoarea dentinei va fi mult mai evidentă

Trauma dentară

Medicamentele- antihistaminice, antipsihotice și medicamente pentru hipertensiune arterială, precum și tetraciclina pot schimba culoarea dinților.

Succesul albirii dentare poate fi influențat de o serie de factori. De exemplu, cavitățile trebuie tratate înainte de albirea dinților. Acest lucru se datorează faptului că soluția de albire poate trece prin zonele degradate și poate ajunge în profunzimea cavității.

Dacă gingiile s-au retras, rădăcinile expuse ale dinților dvs. pot părea galbene sau decolorate, iar produsele de albire nu-și vor face efectul asupra acestora. De asemenea, albirea nu funcționează pe coroanele ceramice sau din porțelan.

Albirea se poate face în cabinetul stomatologic sau acasă. Cea mai indicată este cea realizată în cabinet, deoarece medicul dentist vă știe istoricul dentar și vă poate ține sub observație.

O primă etapă în albirea dinților este curățarea acestora cu ajutorul ansei de detartraj și a periajului profesional. În acest fel, se va îndepărta tartrul dentar, bacteriile, resturile alimentare și alte substanțe care se acumulează la nivelul dinților. După această etapă urmează albirea propriu-zisă.

Produsele de albire conțin fie peroxid de hidrogen, fie peroxid de carbamidă. Concentrațiile acestor diferă, de la 15% la 43%, în funcție de cât de intensă doriți albirea dinților.

Cu toate acestea, cu cât este mai mare procentul de peroxid din soluția de albire, cu atât acesta trebuie menținut cât mai puțin pe dinți. Păstrarea gelului mai mult timp va deshidrata dintele și va crește sensibilitatea acestuia.

Albirea dentară este puțin probabil să provoace reacții adverse grave, deși unii dinți pot deveni mai sensibili pentru o perioadă scurtă de timp. Acest lucru se întâmplă atunci când peroxidul trece prin smalț și ajunge la stratul moale de dentină, unde irită nervul dintelui.

De asemenea, este posibil să aveți și o iritare ușoară a gingiilor. De aceea, este important să nu abuzați de aceste substanțe destinate albirii dinților.

Femeile nu ar trebui să-și albească dinții în timpul sarcinii, deoarece nu se cunoaște încă efectul materialelor de albire asupra dezvoltării copilului.