Necroza şi gangrena pulpară


Necroza şi gangrena pulpară

Atât necroza cât şi gangrena sunt termeni care definesc moartea pulpei dentare. De cele mai multe ori, sub acţiunea microorganismelor ce produc carii, se creează soluţii de continuitate între mediul septic şi camera pulpară, bacteriile penetrând în profunzime şi alterând treptat straturile dintelui.

O pulpă dentară a unui pacient tânăr, sănătos, care nu prezintă alte boli generale asociate va reacţiona printr-o inflamaţie marcată, dublată de durere.

Dacă nu se instituie tratament în momentul în care se depistează caria sau atunci când aceasta produce sensibilitate dureroasă, pulpa dentară va suferi un proces continuu de alterare şi îşi va pierde nutriţia, ducând la mortificare.

Diferenţa dintre necroză şi gangrenă este dată de factorul bacterian. Se presupune că necroza prudce mortificarea pulpară fără a fi însă vorba de un factor bacterian. In acest sens sunt incriminate micile traumatisme repetate, substanţe de tipul acizilor sau variaţiile mari şi bruşte de temperatură. Acestea produc oprirea fluxul sanguin la nivel pulpar şi moartea acesteia.

Gangrena, pe de altă parte reprezintă mortificarea septică, produsă în prezenţa bacteriilor a pulpei dinţilor temporari şi permanenţi.

După cum poate afecta întreaga pulpă a unui dinte sau doar o parte din aceasta, gangrena poate fi totală sau parţială. 

Cauzele gangrenei sunt următoarele:
  • Carii profunde- după cum am menţionat mai sus, infiltratul bacterian de la nivelul pulpei dentare poate să producă mortificare pulpară dacă mecanismele de apărare ale organismului sunt depăşite de către cele nocive.
  • Traumatisme – în special la nivelul dinţilor frontali există riscul producerii de traumatisme, mai ales la vârste mici. Dintre traumatisme, acelea care au deschis camera pulpară permit mai departe accesul bacteriilor din cavitatea orală în spaţiul pulpar.
  • Parodontitele marginale profunde – inflamaţia parodonţiului marginal reprezintă suferinţa structurilor ce menţin dintele în poziţia sa normală la nivelul arcadei dentare. Promotorul bolii parodontale este reprezentat de către gingivita netratată care, prin evoluţie produce resorbţie osoasă şi pungi parodontale. Aceste pungi parodontale conţin cantităţi crescute de bacterii şi dacă se învecinează cu apexul dentar, pot să producă morfiticarea pulpară.
Simptomatologia necrozei şi a gangrenei pulpare

Dintele, prin mortificarea septică din cadrul gangrenei şi aseptică întâlnită la necroză, îşi pierde orice reacţie fată de stimulii din jur. Următoarele semne şi simptome pot să caracterizeze mortificarea pulpară :

  • Existenţa unei carii profunde, netratate, care în evoluţie a deschis camera pulpară.
  • Indepărtarea depozitului carios se realizează fără durere.
  • Sângerarea este absentă.
  • Pacientul dar şi medicul pot să simtă un miros fetid, degajat de alimentele aflate în stadiu de putrefacţie în cavitatea creată de către procesul carios.
  • Dintele afectat de gangrenă sau necroză poate să prezinte modificări de culoare. Astfel, acesta işi pierde transluciditatea, devine mai mat în comparaţie cu dinţii sănătoşi.
  • Mucoasa din dreptul dintelui este mai violacee şi mai subţire. In caz de complicaţie, poate să apară şiabcesul, materializat printr-o colecţie purulentă manifestă la nivelul mucoasei.
  • Testele de vitalitate ale dintelui în cauză sunt negative.
Tratament

Tratamentul necrozei şi gangrenei se realizează prin extirparea pulpară, tratamentul medicamentos şi sigilarea canalelor prin materiale de obturaţie pentru a preveni infiltraţia bacteriană ulterioară.