Gingivita este o formă de boală a gingiilor care apare atunci când placa dentară, un biofilm natural care conține bacterii, se acumulează pe dinți și provoacă inflamația țesutului gingival din jur. De aceea, igiena orală precară este un factor important în apariția gingivitei.
O gingivită netratată poate duce, în timp, la instalarea parodontitei, care nu mai este reversibilă, iar tratamentele pentru aceasta, doar o mențin la același stadiu, cu mici îmbunătățiri.
Bacteriile care se află la nivelul plăcii dentare produc toxine care pot irita gingiile și le pot face să devină roșii, inflamate, edemațiate și pot duce chiar la apariția sângerării, gingivita fiind prima cauză a sângerărilor gingivale la adulți.
Alți factori ar putea crește riscul de gingivită. Dacă vi se aplică unii dintre factorii de mai jos, acordați o atenție deosebită gingiilor și discutați cu medicul dentist orice problemă apare și vă deranjează.
Fumatul / consumul de tutun este unul dintre cei mai mari factori de risc asociați bolii gingivale și poate reduce șansele unui tratament de succes. Cercetările arată că fumătorii au de șapte ori mai multe șanse de a suferi de boli ale gingiilor decât persoanele care nu fumează.
Igiena orală deficitară, cum ar fi neperierea sau nefolosirea aței dentară în mod regulat, este una dintre mai multe cauze ușor de evitat ale gingivitei.
Stresul este o altă cauză a gingivitei. Stresul constant vă poate slăbi sistemul imunitar și vă poate afecta negativ capacitatea de a lupta împotriva infecțiilor, inclusiv a bolilor gingivale.
Modificările hormonale, inclusiv pubertatea, sarcina, menopauza și menstruația lunară determină o sensibilitate crescută și inflamații la nivelul gingiilor. Aveți grijă suplimentară de dinți și gingii în timpul acestor modificări fiziologice pentru a preveni orice inconvenient.
O alimentație deficitară privează organismul de substanțe nutritive importante și face mai dificilă combaterea infecțiilor.
Medicamentele pentru multe afecțiuni pot afecta sănătatea bucală.
Bolile cronice, cum ar fi diabetul, cancerul și HIV, afectează imunitatea organismului, facându-l mai susceptibil la orice infecție.
Simptomele care apar în cadrul gingivitei sunt:
Gingii roșii, edemațiate
Sângerarea gingiilor, mai ales atunci când periați sau folosiți ata dentară.
Gingii dureroase
Durere sau sensibilitate a dinților. Când gingiile se îndepărtează de dinți, dinții sunt mai expuși și mai sensibili la alimente sau băuturi calde și reci.
Respirație urât mirositoare care nu dispăre.
Tratamentul gingivitei constă într-o igienizare profesională la medicul stomatolog, care vă va realiza un detartraj și periaj eficient, pentru a elimina toate depozitele de tartru aderente, precum și placa bacteriană. De asemenea, se poate realiza și un chiuretaj radicular, pentru a netezi suprafețele radiculare retentive, unde se acumulează tartrul. Obturațiile vechi care prezintă margini neregulate, se recomandă să fie înlocuite sau rotunjite, pentru a nu favoriza depunerea plăcii. Pacientului i se va recomanda utilizarea unei ape de gură cu clorhexidină pe o perioadă limitată, folosirea aței dentare și realizarea unui periaj corect. Pentru a-și putea corecta periajul, acesta poate utiliza substanțe revelatoare de placă, care colorează zonele în care periajul este deficitar. În acest mod, pacientul va știi unde trebuie să insiste cu periajul dentar.