Cementoblastomul


Cementoblastomul este o tumoare odontogenă benignă, clasificată ca o leziune rară, cu o creștere lentă, cu expansiune la nivelul osului cortical, ducând la apariția asimetriei faciale și incongruență dento-alveolară cu înghesuire.

Este prezent în jurul rădăcinii unui dinte cu vitalitate pulpară, apărând mai frecvent în regiunea posterioară a mandibulei.

De cele mai multe ori afectează un singur dinte și nu poate fi malign. Aproximativ 50% dintre pacienții care prezintă simptome ale acestei afecțiuni au vârsta sub 20 de ani; iar 75 la sută au vârsta sub 30 de ani.

Cementoblastoamele pot apărea, de asemenea, la copii și adulți în decade mai înaintate din viață și se dezvoltă în mod egal la bărbați și femei.

Cementoblastoamele se formează din cement, o substanță care acoperă rădăcinile dinților. Cementul are o duritate mai mică decât a smalțului, dar ajută la protejarea pulpei dentare și a nervilor. Foarte rar, anumite celule din cement cresc necontrolat la vârful rădăcinii dintelui, ducând la mineralizarea cementului și extinderea sa în jurul rădăcinii dintelui.

Un pacient poate fi asimptomatic inițial. Pe măsură ce starea sa se înrăutățește, aceștia pot prezenta simptome similare durerii de dinți normale. Altele simptome pot include:

  • Durere la nivelul mandibulei sau maxilarului, precum și ușoare deformări
  • Otalgii (dureri la nivelul urechii)
  • Vertij
  • Greață
  • Sensibilitate

Dacă simptomele persistă mai mult de câteva zile, vizitați imediat medicul dentist. Este probabil ca medicul stomatolog să vă facă o recomandare către un medic specialist în chirurgie oro- maxilo-facială pentru o consultație mai aprofundată și un tratament ulterior potrivit.

Afecțiunea prezintă simptome similare cu osteoblastomul, o altă leziune fibroasă. Diferența dintre cele două condiții constă în faptul că cementoblastomul se dezvoltă direct pe rădăcina dintelui; osteoblastomul nu.

Cementoblastomul este de obicei diagnosticat cu ajutorul unei radiografii comune, în care masa este vizibilă clar la rădăcina dintelui afectat, fiind radioopacă, bine delimitată și înconjurată de un lizereu radiotransparemt. De asemenea, ligamentul parodontal al dintelui nu se mai observă pe radiografie la dintele afectat. Alte proceduri, cum ar fi o scanare CT, pot confirma diagnosticul. În unele cazuri, se poate realiza o biopsie de la acel nivel, înainte de extirparea acesteia.

Cea mai eficientă metodă de tratament este extracția dintelui și a masei afectate. Excizia chirurgicală a masei cu amputarea rădăcinii și tratamentul endodontic al dintelui implicat este o altă opțiune, în funcție de mărimea cementoblastomului, astel, dacă după acest tratament se preconizează o scurtare excesivă a rădăcinilor dintelui, care nu va permite menținerea sa pe acadă, este recomandată extracția dintelui în totalitate.

După tratament, recuperarea pacientului este completă, iar deobicei, afecțiunea nu mai recidivează, doar în cazul în care această nu a fost îndepărtată complet în timpul intervenției chirurgicale.

Masa prezintă o creștere lentă, dar poate provoca disconfort pacientului pe măsură ce se dezvoltă și își mărește dimensiunea. Dacă nu este tratată sau dacă masa nu este îndepărtată complet, aceasta se va extinde și va afecta alți dinți și țesutul sănătos.