Ameloblastomul


Ameloblastoamele sunt tumori benigne agresive la nivel local care apar la mandibulă sau, mai rar, la maxilar. Se prezintă de obicei ca o formațiune dură la palpare, nedureroasă, cu creștere lentă, dar continuă, în apropierea unghiului mandibular în decadele a 3-a până la a 5-a de viață, care poate crea probleme fizionomice importante dacă nu este tratată la timp. Apare mai frecvent la bărbați decât la femei și foarte rar se poate răspândi în alte zone ale corpului, cum ar fi nodulii limfatici sau plămânii.

Ameloblastoamele provin din ameloblaste, care fac parte din epiteliul odontogen, responsabil pentru producerea smalțului și eventuala formare a coroanei. În literatura de specialitate au fost descrise patru forme: unichistică, solidă (multichistică), desmoplastică și periferică (extraosoasă). Totuși, cauza apariției acestora este necunoscută, dar factorii de risc pot include igiena orală precară și ignorarea inflamațiilor apărute la nivelul mandibulei.

Un ameloblastom este de obicei nedureros. Un simptom poate fi o deformare în zona respectivă, iar uneori pacientul poate experimenta dificultăți în vorbire, mobilitatea anormală a dinților sau ulcerații orale. De obicei, este identificat numai la examinarea radiologică într-un cabinet stomatologic. Leziunea timpurie în curs de dezvoltare nu deplasează dinții sau tegumentele, astfel încât este posibil ca pacientul să nu știe că există o tumoră care crește în dimensiuni la nivelul mandibulei sau maxilarului.

Dacă se identifică o leziune potențială pe o radiografie dentară, este necesară o imagine mai elaborată. Aceasta va include o scanare CT și, eventual, un RMN. Diagnosticul nu poate fi determinat doar de imagistică. Pentru diagnosticarea finală este necesară o biopsie. Chisturile pot apărea uneori similare cu ameloblastomul pe imaginea radiologică, mai ales în faza inițială. Aspectul specific al acestuia este acela de baloane de săpun” sau “fagure de miere”, observându-se o radiotransparență străbătută de septuri radioopace. Pe examenul imagistic se poate observa și un dinte inclus în tumoră, cel mai adesea molarul de minte, iar dacă leziunea este de mari dimensiuni, are loc resorbția radăcinilor dinților adiacenți.

Această tumoră odontogenă, chiar dacă este benignă, poate avea o rată ridicată de recurență cu distrugere suplimentară. Recurența, în cazuri rare, poate fi fatală. Tratamentul cu radiații și chimioterapia nu au de obicei succes în eradicarea acestei tumori, fiind indicat tratamentul chirurgical cu extirparea în totalitate a tumorii și refacerea conturului osos cu ajutorul placuțelor de osteosinteză sau a grefelor osoase vascularizate, prelevate de la nivelul fibulei (un os puternic care se află la membrul inferior). De asemenea, vor fi extrași dinții care au suferit modificări și nu mai pot fi conservați.

Post-operator este indicat ca pacientul să urmeze un tratament medicamentos cu antibiotice, antialgice și antiinflamatoare, să-și mențină o igienă orală și a plăgii corespunzătoare și să urmeze toate indicațiile oferite de către medicul care a efectuat intervenția. De asemenea, trebuie să vă prezentați la controalele periodice pentru că ameloblastomul poate recidiva într-un procent destul de ridicat.

Pentru a evita complicațiile ulterioare ce pot apărea o dată cu această tumoră, este important să vă prezentați la medicul stomatolog pentru orice disconfort sau modificare care survine la nivel oral și facial.