Ocluzia deschisă în stomatologie: Etiologie, diagnostic și opțiuni terapeutice 2

Introducere

Ocluzia deschisă este o problemă dentară care afectează interacțiunea dintre dinți și poate avea un impact semnificativ asupra funcționalității, esteticii și calității vieții pacientului. Efectele sale pot varia de la dificultăți masticatorii până la dezvoltarea unor maladii dento-maxilare severe. De aceea, este esențială înțelegerea factorilor etiologici și identificarea timpurie a acestei afecțiuni.

Definitie:

Ocluzia deschisă reprezintă anomalia dentomaxilară caracterizată prin existența unui spațiu de inocluzie verticală, dupa ce pacientul si-a terminat miscarea de inchidere a gurii.

Tulburarile functionale sunt majore. Pe langa tulburarile fizionomice, apar tulburari fonatorii si tulburari masticatorii complexe.

Prezinta o reducere a eficientei masticatorii scazuta cu pana la 70-80%, lucru ce duce si la tulburari digestive si la nivelul articulatiei temporo-mandibulare.

Clasificare:

• ocluzie deschisa scheletala, caracterizata prin tipar facial divergent ( cresterea inaltimii faciale anterioare si micsorarea inaltimii faciale posterioare).

• Ocluzie deschisa dentara, in care caracteristicile scheletale sunt in parametri normali, ocluzia deschisa datorandu-se modificarilor in plan vertical la nivelul incisivilor.

In etiologia celei scheletale sunt incriminati factori generali, metabolici si functionali.

Unul din factorii generali incriminati pe larg este factorul dismetabolic legat de perturbarea metabolismului Calciului si Fosforului, in primu an de viata, la nivelul aparatului dento-maxilar.

Acest dezechilibru fosfo-calcic determina o plasticitate osoasa crescuta care va face vulnerabila structura scheletala, inducand modificari morfologice si de implantare a dintilor.

Dupa unii autori, rahitismul este cea mai cunoscuta afectiune care favorizeaza aparitia unei inocluzii verticale frontale.

Ocluzia deschisa dentara este produsa de interpozitii dinspre exterior (prin presiunea directa cu degetul, buzele sau diverse obiecte ce duce la deformarea regiunii respective ) sau dinspre interior (prin interpunerea limbii).

Analiza cazului clinic trebuie sa scoata in evidenta etiologia ocluziei deschise.

In cazul unei ocluzii deschise minime, daca ghidajul anterior este preluat de catre canini si restaurarile laterale pot fi realizate fara interferente, iar pacientul nu solicita modificari fizionomice, putem sa nu intervenim, intrucat tratamentul este unul dificil si executat incorect, poate aduce mai multe prejudicii decat beneficii biologice si functionale.

In ocluzia deschisa frontala minima ( mai mica de 1mm ) se armonizeaza relatiile din zona laterala, se inlatura obiceiul vicios ( interpunerea prin sugere a buzei cel mai frecvent ) si este posibil ca in decurs de cateva luni dintii sa intre in contact. Stimularea eruptiei se poate obtine cu aparate ortodontice mobile/fixe.

In ocluzia deschisa frontala medie ( 1-5mm ) provocata de deglutitia infantila ( muscarea buzei inferioare/interpozitia unor obiecte ), dupa eliminarea obiceiului vicios, se poate face tratament ortodontic/protetic/combinate pentru armonizarea relatiilor frontale.

In ocluzia deschisa severa ( mai mare de 5mm ),

• daca este functionala se apeleaza la terapie miofunctionala, tratament ortodontic eventual combinat cu cel protetic si echilibrare ocluzala.

In cadrul echilibrarii ocluzale, daca se realizeaza prin punti bilaterale, se pot proiecta cu micsorarea dimensiunii verticale de ocluzie cu aproximativ 1mm la nivelul molarilor secunzi ceea ce poate determina o apropiere intre arcade in zona frontala de circa 3mm.

• daca este anatomica, se apeleaza la tratament chirurgical-ortodontic perfectat prin tratament protetic.

Rezumat:

Ocluzia deschisă reprezintă o afecțiune dentară frecventă în practica stomatologică, caracterizată prin absența contactului normal între dinții din arcadă în timpul închiderii maxilarelor.

Această problemă poate avea multiple cauze, precum factori genetici, obiceiuri parafuncționale sau anomalii de dezvoltare dentară. Ocluzia deschisă poate provoca dificultăți masticatorii, afectarea esteticii faciale și disconfort psihosocial.

Prin urmare, diagnosticul precoce și opțiunile terapeutice adecvate joacă un rol esențial în gestionarea cu succes a acestei afecțiuni. Articolul de față explorează etiologia, metodele de diagnostic și opțiunile de tratament pentru ocluzia deschisă în practica stomatologică.

Etiologia ocluziei deschise

Există mai mulți factori care pot contribui la apariția ocluziei deschise. Printre aceștia se numără:

a) Factori genetici: Predispoziția genetică poate juca un rol important în dezvoltarea ocluziei deschise. În unele cazuri, această condiție poate fi moștenită de la părinți.

b) Obiceiuri parafuncționale: Habițuri cum ar fi suptul degetului sau suzeta la copii, precum și obiceiul de a ține obiecte între dinți (bruxism, apăsarea cu limba pe dinții frontali) pot afecta dezvoltarea normală a arcadei dentare.

c) Anomalii de dezvoltare dentară: Tulburări ale dezvoltării dentare pot determina o distribuție neuniformă a forțelor de masticație, ceea ce poate duce la ocluzia deschisă.

d) Pierderea prematură a dinților: Extragerea prematură a dinților de lapte sau permanent poate perturba dezvoltarea corectă a ocluziei.

Diagnosticul ocluziei deschise

Identificarea ocluziei deschise necesită o evaluare atentă a pacientului de către medicul dentist sau ortodontist. Principalele metode de diagnostic includ:
a) Examinarea clinică: Medicul va examina arcadele dentare pentru a depista contactele neregulate dintre dinți și eventualele anomalii dentare sau maxilare.
b) Radiografii dentare: Radiografiile pot oferi informații suplimentare despre structura osoasă și aranjamentul dinților în arcadele dentare.
c) Imagistica computerizată: Imagistica avansată, cum ar fi tomografia computerizată, poate oferi imagini detaliate ale oaselor și dinților, ajutând la diagnosticarea și planificarea tratamentului.

Opțiuni terapeutice

Managementul ocluziei deschise poate varia în funcție de severitatea cazului și de cauzele subiacente. Principalele opțiuni terapeutice includ:
a) Ortodonție: Tratamentul ortodontic cu aparate fixe sau mobile poate corecta alinierea dinților și pot pune arcadele în poziție corectă, eliminând astfel ocluzia deschisă.
b) Restaurare dentară: Pentru cazurile mai puțin severe, procedurile de restaurare dentară, precum plombele sau coroanele, pot fi utilizate pentru a ajusta contactele dintre dinți și pentru a corecta ocluzia deschisă.
c) Chirurgie ortognatică: În cazurile grave de ocluzie deschisă asociate cu discrepanțe majore între maxilare, poate fi necesară intervenția chirurgicală ortognatică pentru a corecta poziția maxilarelor.

Prevenția ocluziei deschise:

Prevenția reprezintă un aspect esențial în gestionarea ocluziei deschise, mai ales în cazul factorilor etiologici care pot fi controlați. Iată câteva strategii preventive recomandate în practica stomatologică:

a) Îngrijirea orală corespunzătoare: O igienă orală adecvată, incluzând periajul dentar de două ori pe zi și utilizarea regulată a aței dentare, poate ajuta la menținerea sănătății dentare și previn complicațiile care pot contribui la dezvoltarea ocluziei deschise.

b) Monitorizarea dezvoltării dentare: Copiii ar trebui să fie supuși unor vizite regulate la medicul dentist încă de la vârste fragede pentru a se asigura că dezvoltarea dentară se desfășoară în mod normal și a detecta eventualele anomalii timpurii.

c) Corectarea obiceiurilor parafuncționale: În cazul copiilor, este important să se intervina pentru a descuraja obiceiurile parafuncționale, cum ar fi suptul degetului sau a suzetei, deoarece acestea pot afecta dezvoltarea normală a arcadei dentare.

d) Evaluarea ortodontică precoce: Recomandarea unei evaluări ortodontice la o vârstă timpurie poate ajuta la identificarea problemelor de ocluzie în stadii incipiente, oferind astfel oportunitatea pentru intervenție precoce și tratament corectiv.

Impactul psihosocial al ocluziei deschise

Ocluzia deschisă nu afectează doar sănătatea orală și funcționalitatea masticatorie, ci poate avea și un impact semnificativ asupra stimei de sine și calității vieții pacientului. Problemele estetice legate de poziția anormală a dinților pot determina pacientul să fie reticent în a-și arăta zâmbetul și pot afecta relațiile sociale și profesionale. Astfel, gestionarea acestei afecțiuni are în vedere atât aspectele fizice, cât și cele emoționale ale pacientului.

Cercetarea în domeniul ocluziei deschise

Pe măsură ce tehnologia avansează, studiile și cercetările în domeniul ocluziei deschise continuă să aducă noi informații și tehnici de tratament. Studiile epidemiologice și clinice pot oferi date relevante cu privire la prevalența și distribuția geografică a acestei afecțiuni, iar cercetările biomecanice și de imagistică pot aduce lumina asupra mecanismelor implicate în dezvoltarea ocluziei deschise.

Concluzie

Ocluzia deschisă este o afecțiune dentară complexă care poate avea impact asupra funcționalității și esteticii pacientului.
Diagnosticul precoce și identificarea cauzelor subiacente sunt cruciale pentru un tratament eficient și de succes.
Echipa multidisciplinară formată din medici dentiști, ortodonți și chirurgi maxilo-faciali joacă un rol esențial în gestionarea cazurilor de ocluzie deschisă, asigurând pacientului un zâmbet sănătos și frumos, precum și o funcționalitate optimă a sistemului stomatognat.