Întârzierea Erupției Dentare: Cauze, Consecințe și Management


Rezumat

Întârzierea erupției dentare este o problemă frecvent întâlnită în practica stomatologică pediatrică.

Această situație poate fi cauzată de mai mulți factori, inclusiv genetică, nutriție, mediu și alte condiții medicale subiacente.

În acest articol vom analiza cauzele întârzierii erupției dentare, consecințele sale asupra sănătății orale și abordările de management recomandate pentru a gestiona această problemă în mod eficient.

Introducere

Erupția dentară reprezintă procesul de apariție și ieșire a dinților permanenți din gingie în cavitatea orală.
În mod normal, acest proces are loc într-un interval specific de vârstă, însă, în unele cazuri, poate exista o întârziere semnificativă în erupția dinților.
Această întârziere poate ridica preocupări atât pentru părinți, cât și pentru medicii stomatologi, deoarece poate afecta dezvoltarea orală și dentiția copilului.

Cauzele întârzierii erupției dentare

Întârzierea erupției dentare poate fi cauzată de mai mulți factori, inclusiv:
a) Factori genetici: Moștenirea genetică poate juca un rol important în momentul erupției dinților permanenți.
b) Deficiențe nutriționale: O alimentație necorespunzătoare poate afecta dezvoltarea normală a dinților.
c) Afecțiuni medicale: Anumite afecțiuni medicale, precum hipotiroidismul sau sindromul Down, pot influența erupția dinților.
d) Traumatisme sau leziuni: Accidentele care afectează zona maxilo-facială pot amâna erupția dinților permanenți.
e) Hiperplazia gingivală: Creșterea excesivă a țesutului gingival poate împiedica apariția dinților.
f) Factori socio-economici: Diferențele socio-economice pot influența obiceiurile de igienă orală și accesul la îngrijire stomatologică, ceea ce poate duce la întârzierea erupției dentare.

Consecințele întârzierii erupției dentare

Întârzierea erupției dentare poate avea consecințe importante asupra sănătății orale a copilului, inclusiv:
a) Probleme de aliniere dentară: Întârzierea erupției dinților permanenți poate duce la spații în exces între dinți și poate afecta alinierea corectă a acestora.
b) Probleme de mușcătură: Dacă dinții permanenți nu erup în mod corespunzător, copilul poate dezvolta malocluzii, cum ar fi mușcătura deschisă.

c) Impact psihosocial: Întârzierea erupției dentare poate afecta încrederea copilului și poate duce la probleme psihosociale legate de estetică și interacțiuni sociale.
d) Probleme de vorbire: Dinții au un rol important în formarea sunetelor limbajului. Întârzierea erupției poate afecta claritatea vorbirii.

Managementul întârzierii erupției dentare

Managementul întârzierii erupției dentare implică o abordare multidisciplinară care implică colaborarea dintre medicul stomatolog, ortodontist și alte specialități medicale relevante.
Unele dintre strategiile comune includ:
a) Monitorizarea atentă: În unele cazuri, poate fi necesară o monitorizare atentă a dezvoltării orale pentru a observa dacă erupția se produce în cele din urmă în mod natural.
b) Intervenție ortodontică: În cazul în care întârzierea pare persistentă și afectează alinierea și funcționalitatea, un tratament ortodontic adecvat poate fi recomandat pentru a corecta problema.
c) Evaluare medicală: Dacă există suspiciuni cu privire la cauzele medicale subiacente ale întârzierii erupției, se poate efectua o evaluare medicală completă pentru a depista afecțiuni sau deficiențe care trebuie tratate în primul rând.

Arcadele dentare permanente se formează începând cu vârsta de şase ani, odată cu erupţia primului molar definitiv, denumit şi molar de şase ani.

Acesta este primul dinte care deschide seria eruptivă a dinţilor permanenţi. Urmează incisivii, caninii, premolarii şi mai apoi ceilalţi doi molari.

Pot să existe variaţii individuale ale erupţiei molarilor care, în anumite situaţii sunt normale.

Abaterile minore de la ordinea eruptivă care nu produc dezechilibre la nivelul arcadelor dentare sunt încadrate în fiziologic.

Dintre factorii care pot să aibă o influenţă semnificativă asupra erupţiei dentare, enumerăm:

Factorii generali

Sindromul Down – pacienţii care prezintă acest sindrom se evidenţează printr-un aspect caracteristic al feţei, cu ochii mongoloizi, faţa mică şi rotundă şi o statură şi greutate mai mici decât normalul pentru limita de vârstă în care se situează.

De asemenea, la nivelul cavităţii orale apar întotdeauna modificări. Astfel, comisurile orale nu se apropie, gura rămânând mai mereu uşor deschisă iar limba se interpune la nivelul arcadelor dentare.

La nivel dentar, mugurii permanenţi pot să lipsească, astfel că după pierderea dinţilor temporari nu mai există succesionalii.

In cazul în care mugurii dentari există, ordinea de erupţie a dinţilor poate fi decalată iar vârsta eruptivă întârziată.

Afecţiunile endocrine

Hipotiroidismul reprezintă deficitul de hormoni tiroidieni şi afectează în marea majoritate sexul feminin.

Această patologie are ecou la nivelul întregului organism, încetinind funcţiile tuturor organelor.

Ca urmare şi erupţia dinţilor se va produce mult mai târziu decât în mod normal, în funcţie de cât de sever este deficitul hormonal.

Carenţele vitaminice

Carenţa de vitamina A din timpul formării dinţilor se soldează întotdeauna cu afectarea smalţului. Cantitatea de substanţă dură scade, dinţii apărând mai mici şi cu o structură neuniformă, apar tulburările de erupţie iar mineralizarea dinţilor este deficitară. In timp, atacul bacteran asupra dinţilor slab mineralizaţi are o amploare mai mare decât în cazul dinţilor sănătoşi.

Factori locali

Persistenţa dintelui temporar pe arcadă – cu un an înainte de înlocuire, la nivelul rădăcinii dintelui temporar se produc fenomene de resorbţie care, în timp, duc la mobilitate.

Dacă, din diverse motive, resorbţia a început tardiv sau deloc dintele temporar nu devine mobil şi perturbă procesul de erupţie al succesorului permanent.

Intervenţia pentru extracţia dintelui temporar trebuie realizată cât mai precoce, pentru a permite dintelui temporar să îşi continue erupţia.

Capuşon de mucoasă gingivală gros – dacă gingia ce acoperă mugurii dentari este fibroasă, dintele permanent poate să nu fie atât de puternic încât să o străbată şi astfel va rămâne inclus.

Obstacole – în zona de formare a mugurilor dentari pot să existe unele obstacole de tipul dinţilor supranumerari, a chisturilor sau a tumorilor care blochează accesul dintelui spre arcada dentară.

Lipsa de spaţiu pe arcadă – cel mai frecvent se produce la maxilar, în cazul caninului sau la nivelul molarilor de minte.

Caninul superior erupe după incisivi şi premolari. Dacă aceşti dinţi ce au erupt anterior închid breşa pentru caninul permanent, acesta va rămâne cantonat în os sau sub mucoasă.

Molarii de minte, fiind ultimii dinţi care erup, nu au întotdeauna spaţiul necesar astfel că există posibilitatea de a erupe parţial sau chiar de a rămâne incluşi.

Motivul întârzierii eruptive va fi constatat de către medicul stomatolog care va iniţia şi terapia în vederea obţinerii unei arcade funcţională şi estetică.

Concluzie

Întârzierea erupției dentare poate fi o provocare pentru copii și părinți, însă o abordare adecvată de gestionare poate ajuta la evitarea potențialelor complicații și sănătate orală optimă. Este esențial ca părinții să fie conștienți de importanța îngrijirii orale regulate și să colaboreze cu medicii stomatologi pentru a asigura o dezvoltare orală sănătoasă pentru copiii lor.