Refluxul gastoesofagian și cavitatea orală


Stomacul dvs. produce acizi naturali care vă ajută corpul să digere mâncarea. Uneori, acești acizi ajung în cavitatea orală, mai ales după o masă copioasă.

În mod obișnuit, saliva noastră reechilibrează nivelurile de acid și totul este în regulă. Însă, pentru cei care suferă de reflux gastroesofagian acizii gastrici ajung în cavitatea orală pe tot parcursul zilei.

Cei care trăiesc cu această afecțiune sunt familiarizați cu senzația dureroasă de arsură care apare atunci când conținutul stomacului revine în esofag. Acest proces dăunează mai ales în somn, deoarece deglutiția este mai rară, iar saliva este produsă în cantitate mai mică.

O altă preocupare este xerostomia cauzată de multe medicamente administrate pentru această afecțiune. Saliva nu numai că ajută la neutralizarea acizilor cauzați de refluxul acid, dar ajută și la spălarea particulelor alimentare și la reducerea bacteriilor care atacă smalțul dinților.

Acesta este motivul pentru care o producție mai scăzută de salivă poate crește riscul apariției cariilor. Smalțul dinților poate începe să se dizolve la un pH de 5,5. Când nivelul acidului crește în cavitatea orală și pH-ul scade, smalțul dinților poate începe să se deterioreze. Dacă smalțul este expus în mod repetat la un pH mai scăzut, poate apărea o descompunere completă a acestuia.

Din păcate, eroziunea dentară este permanentă. Dacă smalțul dvs. a început să se deterioreze, puteți observa:

  • durere sau sensibilitate atunci când consumați băuturi calde, reci sau dulci
  • decolorare gălbuie a dinților
  • obturațiile vechi au suferit modificări
  • crește riscul pentru apariția cariilor la nivelul eroziunilor
  • apariția unui abces, în cazuri grave
  • pierderea dinților, de asemenea, în cazuri grave

Primul pas este obținerea unui diagnostic și tratament de la medicul dumneavoastră. Este important să găsiți o modalitate de tratament care să prevină refluxul gastoesofagian la nivel bucal înainte de tratarea eroziunii dentare, deoarece trebuie eliminată cauza pentru ca efectul să nu se mai producă și să nu mai determine și alte deteriorări. În funcție de gravitatea eroziunii dentare, tratamentul dentar poate include: obturații, fațete și / sau coroane dentare.

Pentru a diminua aceste episoade de reflux acid și pentru a vă proteja dinții, este nevoie să:

  • Eliminați toate băuturile carbogazoase.
  • Nu mâncați toată noaptea. Fără alimente sau băuturi (altele decât înghițituri mici de apă) după ora 19:00 sau cu patru ore înainte de culcare. De asemenea, evitați alcoolul și tutunul.
  • Consumați trei mese pe zi și două gustări. Evitați alimentele procesate, grase și acide.
  • Nu vă spălați dinții după un episod de reflux, așteptați cel puțin 60 de minute, deoarece acest lucru poate determina ca acidul să pătrundă la nivelul smalțului și să-i crească potențialul dăunător.
  • După un episod de reflux, clătiți cu apă sau utilizați un antiacid fără zahăr.

Folosiți pastă de dinți non-abrazivă și cu fluor destinată pentru dinții sensibili.

Evitați produsele orale cu aromă de mentă, deoarece s-a demonstrat că menta poate relaxa valva stomacului și poate permite apariția refluxului.

Consultați-vă medicul dentist în mod regulat pentru a vă monitoriza cavitatea bucală.

 

Pentru programari vă stăm cu drag la dispoziție, de luni până sâmbătă, de la 8.00 la 20.00, la telefoanele:


phone22

 


 Telefon: +40722463368

 Telefon: +40735498977

 Telefon: +40314313113

 Telefon: +40314212847

 Email <-click

 Website: www.draristide.ro