Sindromul Down sau trisomia 21 este o afecţiune cromozomială care se poate observa la copii încă de la naştere, aceasta afectând organismul încă din momentul conceperii.
Chiar dacă speranţa de viaţă este de aproximativ 50 de ani, aceşti pacienţi se confruntă cu o serie de patologii sistemice care le îngreunează traiul. Unele din aceste patologii se manifestă şi la nivelul cavităţii orale.
Inflamaţie gingivală – datorită retardului mintal de grad variat pe care pacienţi ce suferă de sindromul Down îl posedă, igienizarea cavităţii orale poate fi efectuată mai mult sau mai puţin satisfăcător.
Astfel, depozite importante de placă se vor regăsi la nivelul dinţilor, care vor duce în timp la carii şi la probleme parodontale.
Primul pas este inflamaţia gingiei, ca mai apoi, prin videncare, aceasta să se retragă. Pe măsura retragerii, gingiile vor decoperi şi mai mult din suprafaţa dentară, astfel aparând sensibilitatea dar şi mobilitatea lor.
Vindecare întârziată a leziunilor orale – datorită sistemului imun deprimat, orice intervenţie sau traumatism la nivelul cavităţii orale va avea o vindecare întârziată. De asemenea, în cursul tratamentelor chirurgicale, se aşteaptă sângerări prelungite şi mai abundente.
Xerostomie – uscăciunea mucoaselor orale duce la fisurarea acestora iar pe fondul imunităţii scăzute, există un risc real de suprainfectare. Aceşti pacienţi sunt de asemenea predispuşi la dezvolta afte bucale.
Retard în erupţia dinţilor – pacienţii prezintă un grad de retard ce se manifestă la majoritatea organelor. Astfel şi dinţii sunt afectaţi, fie vor erupe mai tarziu, fie niciodată, fie vor prezenta anomalii are smalţului.
Alte alterări ale statusului de sănătate pe care pacienţii cu trisomia 21 le prezintă frecvent interesează organe şi sisteme de la nivelul întregului corp.
Patologii cardiace – se regăsesc cu o frecvenţă crescută şi afectează în special dezvoltarea valvelor inimii.
Astfel, pacientul cu sindromul Down va prezenta disfuncţii valvulare, cel mai frecvent prolapsul de valvă mitrală.
Însoţitorul trebuie să menţioneze acest aspect în decursul anamnezei, fiindcă pacienţii cu afectare valvulară prezintă risc crescut de endocardită bacteriană iar protocolul înaintea oricărei manopere sângerânde include administrarea de antibiotice.
Sistem imunitar scăzut – pacientul cu sindromul Down posedă risc crescut pentru a dezvolta infecţii ce pot interesa orice parte a corpului şi care se pot extinde ameninţător şi spre celelalte structuri, iniţial neafectate. Aceştia sunt mult mai susceptibili la apariţia de afte şi candidoze.
Hipotonia – reprezintă forţa scăzută de contracţie a muşchilor şi poate interesa orice zonă. Imposibilitatea muşchilor de a se contracta în limitele fiziologice generează modificări la nivelul posturii.
Afectarea musculaturii orale şi periorale poate să ducă la tulburări în timpul masticaţiei şi deglutiţiei dar şi la faciesul caracteristic în care pacientul nu poate să îşi apropie buzele, fiind mereu cu gura întredeschisă.
Scăderea acuităţii auditive – poate afecta în grade diferite pacienţii suferind de sindromul Down. Această problemă poate fi compensată prin purtarea unui aparat auditiv.
Deficienţe vizuale – dintre patologiile globilor oculari menţionăm strabismul, glaucomul şi cataracta. Pacientul întâmpină astfel greutăţi în a se descurca de unul singur. De aceea, în timpul periajului dentar, acesta trebuie asistat sau chiar ajutat de către însoţitor.
Sindromul Down este o tulburare genetică care apare la aproximativ 1 din 700 de naşteri. Această tulburare este cauzată de o copie suplimentară a cromozomului 21, ceea ce duce la dezvoltarea unor caracteristici fizice şi intelectuale specifice. Persoanele cu sindromul Down au particularităţi fizice, mentale şi comportamentale care trebuie luate în considerare în abordarea lor în ceea ce priveşte îngrijirea medicală, educaţia şi integrarea socială.
Una dintre cele mai evidente particularităţi ale pacienţilor cu sindromul Down este aspectul fizic. Aceştia au adesea faţa rotundă, ochii migdalaţi, urechile mici şi o limbă mare care poate afecta vorbirea şi deglutiţia. De asemenea, pacienţii cu sindromul Down pot avea o dezvoltare fizică mai lentă, fiind mai predispuşi la obezitate şi boli asociate cu vârsta, cum ar fi boala Alzheimer.
În ceea ce priveşte dezvoltarea intelectuală, persoanele cu sindromul Down au un coeficient de inteligenţă mai mic decât media populaţiei. Aceştia pot avea dificultăţi în învăţare şi dezvoltarea abilităţilor sociale. Cu toate acestea, cu o educaţie adecvată şi o atenţie individualizată, mulţi pacienţi cu sindromul Down pot să înveţe şi să-şi dezvolte abilităţile sociale, ajungând să aibă o viaţă independentă.
Pacienţii cu sindromul Down pot fi, de asemenea, predispuşi la probleme de sănătate specifice. Printre acestea se numără boli cardiace congenitale, probleme cu tiroida, tulburări de vedere şi auz, probleme cu alimentaţia şi o mai mare susceptibilitate la infecţii respiratorii. Este important ca aceşti pacienţi să beneficieze de monitorizare medicală regulată şi tratament adecvat pentru a preveni sau trata problemele de sănătate.
De asemenea, pacienţii cu sindromul Down pot prezenta comportamente specifice, cum ar fi un nivel ridicat de anxietate, o tendinţă spre rutină şi o nevoie de structură în viaţa lor de zi cu zi. În timp ce aceste particularităţi pot fi dificil de gestionat, pacienţii pot beneficia de terapie comportamentală şi de consiliere pentru a-i ajuta să-şi dezvolte abilităţile sociale şi să îşi gestioneze anxietatea.
Conculziii
Pacienţii cu sindromul Down au particularităţi fizice, mentale şi comportamentale specifice care trebuie luate în considerare în îngrijirea lor medicală şi educaţia lor. Cu toate acestea, mulţi pacienţi cu sindromul Down pot să-şi dezvolte abilităţile şi să aibă o viaţă independentă, cu o atenţie individualizată şi suport adecvat. Este important ca profesioniştii din domeniul sănătăţii şi al educaţiei să fie bine informaţi cu privire la particularităţile acestor pacienţi şi să ofere îngrijire personalizată şi adaptată nevoilor individuale ale fiecărui pacient cu sindromul Down.
De asemenea, este important să se creeze un mediu inclusiv şi prietenos pentru persoanele cu sindromul Down în comunitatea lor. Integrarea socială poate fi un factor cheie în dezvoltarea lor şi în creşterea încrederii în sine. În acest sens, este important să existe programe specifice pentru aceşti pacienţi care să îi ajute să-şi dezvolte abilităţile sociale şi să se implice în comunitate.
Înţelegerea particularităţilor pacienţilor cu sindromul Down poate ajuta la oferirea unei îngrijiri adecvate, la dezvoltarea abilităţilor lor şi la integrarea lor în comunitate. Este important să se ofere un suport personalizat şi adaptat nevoilor individuale ale fiecărui pacient, în timp ce se construieşte un mediu inclusiv şi prietenos pentru ei.
