Resorbția dentară


Resorbția dentară reprezintă pierderea structurii dintelui. Acest lucru are loc atunci când corpul elimină țesutul care conține minerale. Aceasta poate apărea ca urmare a unor leziuni sau iritații dentare care vor determina pierderea unei părți a dintelui sau dispariția completă a acestuia. Resorbția poate afecta multe părți ale unui dinte, inclusiv: pulpa dentară, cementul (care acoperă rădăcina), dentina (stratul care se găsește sub smalț) și rădăcina.

Resorbția dinților poate duce la infecții, fracturarea, pierderea dinților și alte probleme dentare care pot provoca daune durabile dinților, gingiilor și maxilarului. Dacă bănuiți că întâmpinați această problemă, este important să efectuați o consultație la medicul dumneavoastră dentist.

Există două tipuri principale de resorbție care se pot întâlni la un dinte: internă și externă.

Resorbția interna

Acest tip de resorbție este mai puțin frecventă, în comparație cu cea externă. Dentina sau cementul începe să fie absorbit în canalul dintelui, ceea ce determină inflamarea suprafețelor interioare și exterioare ale dintelui. Aceasta este de obicei cauzată de o formă de rănire a dintelui, cum ar fi traumatisme, substanțe chimice, căldură sau invazia bacteriană a pulpei. Țesutul dintelui își schimbă consistența sa normală în celule gigantice, inflamate, care sunt apoi absorbite în rădăcina dintelui.

Acest proces lasă în cele din urmă goluri în diferite părți ale dintelui, ceea ce va duce la scăderea rezistenței dintelui și creșterea susceptibilității la deteriorare și descompunere. Primul semn de resorbție internă pe care un pacient îl observă este de obicei o culoare rozalie la dinte, ceea ce înseamnă afectarea țesutului intern. Pentru un diagnostic de certitudine, este important să realizați o radiografie dentară, pe care medicul dentist va putea observa zonele de resorbție și ce a cauzat acest proces.

Resorbția externă

Resorbția externă este mult mai frecventă decât resorbția internă. Poate afecta orice parte a exteriorului dintelui, de la rădăcini până la cementul din exterior. Uneori, poate fi dificil de diferențiat cele două tipuri de resorbții.

La exteriorul dinților, resorbția externă poate avea aspectul unor găuri adânci. Resorbția care afectează rădăcinile unui dinte poate fi văzută în radiografia dentară ca o scurtare a lungimii acestora și o aplatizare a apexului.

Resorbția dentară poate provoca deteriorarea pe termen lung a dinților permanenți. Însă, există un caz paricular de resorbție prezent la dinții temporari, unde aceasta este o parte normală a procesului de dezvoltare dentară. Pe măsură ce un copil crește, rădăcinile dinților temporari suferă un fenomen de resorbție radiculară pentru a face loc dinților permanenți.

Tipul de tratament recomandat pentru un caz de resorbție dentară depinde de zona dintelui care este afectată și de amploarea acesteia.

Tratamentul pentru resorbția dentară este axat pe conservarea părților rămase intacte ale unui dinte afectat de acest proces. Acesta implică de obicei îndepărtarea părților deteriorate ale dinților pentru a preveni resorbția ulterioară.

Medicul dentist ar putea decide să efectueze un tratament de canal radicular pentru a umple și sigila dintele. De asemenea, în stadiile incipiente, se pot îndepărta celulele care produc resorbția, de către un chirurg dentar. În cel mai rău caz, se poate recurge și la extracția dintelui, dacă resorbția este accentuată.