Pentru ca dinţii să fie bine implantaţi la nivelul arcadelor dentare, există o serie de structuri anatomice care se află mereu în echilibru.
Acestea sunt reprezentate de gingie, ligamente şi osul alveolar care, împreună, formează parodontiu.
Este bine de ştiut faptul că integritatea parodonţiului poate fi uşor periclitată de factori externi, care ţin de obiceiurile pacientului şi interni, precum starea de sănătate generală.
Dacă în tinereţe gingia este ferm ataşată de coletul dinţilor, după o anumită vârstă, datorită factorilor iritativi, aceasta se detaşează iar ligamentele ce o unesc de dinte se vor reataşa într-o poziţie mai apicală, expunând tot mai mult suprafaţa dentară.
Acest proces poartă numele de retracţie gingivală și este reversibil în cazul intervenţiei prompte a medicului stomatolog.
În cazuri mai grave, apare şi afectarea osului, fenomen ireversibil.
Factori care afectează echilibrul parodontal
- Fumatul: conţinutul de substanţe chimice al fumului de ţigară depăşeşte capacitatea de apărare a gingiei, sunt alterate mecanismele de protecţie şi apare inflamaţia gingivală. Pe de altă parte, nivelul crescut de CO2 din fumul de ţigară permite dezvoltarea unor specii de bacterii care au predilecţie pentru mediul sărac în oxigen. Aceste două efecte ale fumului de ţigară destabilizează echilibrul bucal şi favorizează pătrunderea patogenilor în straturile profunde ale parodonţiului.
- Patologii generale: diabetul neechilibrat duce la scăderea capacităţii de apărare a gingiei. Pe de altă parte, nivelele crescute de zahăr din sânge găsite la diabetici reprezintă sursă de hrană pentru bacteriile care vor avea o rată uriaşă de creştere şi multiplicare.
- Igiena: periajul insuficient, intempestiv sau orizontal cu nerespectarea indicaţiilor date de medicul stomatolog duce la creşterea progresivă de placă dentară, bogată în nutrienţi pentru bacteriile din cavitatea orală.
Inflamaţia gingivală şi succesiv parodontita sunt patologii care pot fi prevenite într-o mare măsură de pacient, prin respectarea unor reguli de igienă. Adoptarea unui protocol strict de igienă este primordial pentru evitarea diseminării bacteriene.
Medicul stomatolog poate ajuta pacientul în menţinerea unei sănătăţi orale prin corectarea unor factori care fac dificilă igienizarea precum:
- Obturaţii incorect adaptate care permit pasajul bacterian sau ce lezează gingia
- Coroane protetice supradimensionate
- Inghesuiri dentare care nu permit accesul mijloacelor de igienă
- Diastemele şi tremele dentare care permit contacul direct al alimentelor cu gingia, provocând traumatisme.
Succesiv reataşării apicale ale gingiei şi expunerii tot mai mare a suprafeţelor dentare, valoarea estetică a dinţilor scade, aceştia devenind mobili.
Prevenție
Pentru a împiedica apariţia parodontopatiilor, medicul stomatolog trebuie să evalueze la fiecare 6 luni starea de sănătate parodontală a pacienţilor şi să explice tehnicile unui periaj corect:
- Periajul se va realiza de 3 ori pe zi, după mese, în direcţie verticală, de la gingie spre dinte, prin mişcări uşor circulare.
- Se va utiliza o periuţă de dinţi moale sau de duritate medie, pentru a nu agresa smalţul.
- Periajul va fi însoţit de mijloacele de igienă adjuvante precum aţa dentară, apa de gură şi periuţele interdentare.
Fiindcă inflamaţia gingivală este adesea lipsită de simptomatologie dureroasă, aceasta are tendinţa de a fi neglijată de pacient.
Totuşi,o colaborare bună cu medicul stomatolog precum şi prezentarea regulată la cabinetul de medicină dentară sunt factori cheie pentru îndepărtarea oricărui agent care ar putea cauza dezechilibru în cavitatea orală.