Atunci când călătoriți, indiferent că este în scop de afaceri sau recreativ, poate fi dificil să acordați aceeași atenție îngrijirii dumneavoastre orale, fiind în afara zonei de comfort și dorind să renunțați la responsabilitățile uzuale. Însă, acest lucru nu ar trebui să reprezinte o scuză, igiena dumneavoastră orală neavând nevoie de o vacanță.
Înainte de plecarea în vacanță, este indicat să vă programați o vizită la medicul dentist care va realiza un control al întregii cavități bucale pentru a vă asigura că nu veți întâmpina probleme care să vă strice vacanța.
Când împachetați periuța de dinți este important să o țineți departe de celelalte obiecte personale. Puteți utiliza punguțe cu fermoar sau diferite capace special concepute pentru capul periuței. De asemenea, periuța trebuie scoasă din bagaj și depozitată astfel încât perii acesteia să se usuce. Dacă mențineți perii periuței umezi există riscul ca bacteriile să se atașeze și să se înmulțească mult mai rapid.
Când plecăm în vacanță, ne schimbăm adesea obiceiurile alimentare. Avem tendința să ne răsfățăm mult mai mult, dar frecvența expunerii la zahăr este foarte importantă pentru sănătatea orală. Încercați să limitați pe cât este posibil expunerea dinților la alimentele cariogene. Fiecare expunere va face diferența asupra sănătății dinților.
Este util să avem la îndemână mereu guma de mestecat fără zahăr, aceasta putând fi utilizată după fiecare masă bogată în alimente cariogene și periajul nu se poate realiza. Guma de mestecat va îndepărta resturile alimentare și va stimula fluxul salivar, ajutând astfel la prevenirea cariilor dentare. De asemenea, mestecatul gumei poate ajuta la amelioararea presiunii de la nivelul urechilor în timpul zborului.
Pentru a vă asigura că aveți loc în bagaj pentru toate cele necesare curățirii dinților dumnevoastră (periuță, pastă de dinți, ață dentară, apă de gură), le puteți achiziționa în varianta mini, special creată pentru călătorii.
Dacă v-ați uitat periuța de dinți acasă, puteți clăti energic cu apă pentru a elimina o parte din bacteriile care provoacă cariile dentare. De asemenea, puteți pune pastă de dinți pe o bucată curată de material sau pe degetul curat și freca dinții astfel, până a doua zi când vă puteți achiziționa o periuță de dinți.
Dacă constatați că apa de la robinet nu este potabilă, este indicat să utilizați apa îmbuteliată pentru a vă proteja cavitatea orală de orice eventuală îmbolnăvire.
Indiferent unde vă duceți și cât de ocupat este programul dumneavoastră, asigurați-vă că urmați rutina dentară obișnuită. Dacă vă luați o vacanță din a urma obiceiuri de îngrijire orală, atunci este posibil să continuați acest obicei nepotrivit și după întoarcerea acasă. Periajul poate fi, de asemenea, un mod minunat pentru familie de a se reuni la sfârșitul zilei și de a crea un plan pentru următoarea zi de vacanță.
În caz de urgențe dentare, împachetați mereu în bagajul dumneavoastră medicamente împotriva durerilor sau contactați-vă medicul dentist pentru a vă sfătui în rezolvarea problemei pe care o întâmpinați. Pentru a nu ajunge în asemenea situații, evitați consumul alimentelor tari, lipicioase și respecați rutina de 2 periaje pe zi.