Aplicarea lucrărilor protetice. Punţile dentare.


Aplicarea lucrărilor protetice. Punţile dentare.

Lucrările protetice sunt piese realizate în cabinetul stomatologic, în colaborare cu laboratoarele de tehnică dentară, ce au ca scop final înlocuirea unităţilor dentare pierdute şi îmbunătăţirea funcționalității aspectului dinţilor încă prezenţi pe arcade.

Lucrările protetice se pot agrega în mai multe moduri:

Pe dinţii naturali – când unul sau mai mulţi dinţi de pe arcadă lipsesc, punţile dentare se pot agrega pe dinţii vecini restanţi. Aceasta însă presupune şlefuirea dinţilor remanenţi pe arcadele dentare şi acoperirea cu lucrări protetice.
Dezavantajul acestei metode rezidă din faptul că dinţii naturali, sănătoşi vor fi preparaţi.
Avantajul punţilor dentare este în primul rând de natură economică deoarece aplicarea implanturilor dentare ar presupune costuri mult mai ridicate.

Pe implanturi dentare implanturile reprezintă metoda ideală de a restaura spaţiile edentate ale cavităţii orale. Astfel, osul subiacent este menţinut în activitate, rezorbţia acestuia fiind împiedicată. Insă, această metodă nu este la îndemâna oricărui pacient deoarece implică costuri considerabil mai mari faţă de puntea dentară convenţională.

O combinaţie de punţi dentare şi implanturi – este corect ca lucrările protetice să se agrege pe dinţi de acelaşi tip, astfel, fie pe dinţi naturali, fie pe implanturi. Datorită gradului diferit de mobilitate (mai mare pentru dinţii naturali şi nulă pentru implanturi), aplicarea de punţi dentare în acest caz va duce în timp la degradarea dintelui natural a cărui mobilitate se va accentua şi care va pierdut la scurt timp.

Puntea dentară clasică se realizaează prin acoperirea cu coroane a dinţilor restanţi şi înlocuirea cu un dinte fals a celor absenţi. Dintele sau dinţii falşi, numiţi şi corpuri de punte vor fi susţinuţi la ambele capete de coroanele care se agregă la nivelul dinţilor naturali sau a implanturilor dentare.

In momentul preparării dinţilor naturali, putem întâmpina două situaţii :

Dintele prezintă distrucţie sau are o poziţie uşor înclinată spre breşa edentată astfel că în timpul şlefuirii practicianul se va apropia foarte mult de nerv şi atunci va trebuie tratat endodontic.

Dintele are o poziţie favorabilă şi nu necesită o preparare exagerată, astfel că vitalitatea acestuia poate fi păstrată iar tratamentul de canal nu se impune.

In prima situaţie dintele va fi devitalizat înainte de şlefuire, adică i se va scoate nervul pentru a evita apariţia durerii de după şlefuire si a complicatiilor.

Coroanele de acoperire pot fi realizate din metal Crom-Cobalt, din ceramică frezata sau ceramica presata, din metal(CrCo) acoperit cu ceramică, din zirconiu acoperit cu ceramica.
In funcţie de lăţimea spaţiului edentat, dinţii ce susţin corpul de punte pot fi unici, adică câte unul de fiecare parte a edentaţiei sau multipli. Dinţii de sprijin multipli se folosesc atunci când spaţiul edentat este mai mare iar un dinte de fiecare parte ar fi insuficient pentru a suporta sarcina unei punţi extinse.

Efectuarea unei punţi dentare necesită mai multe şedinţe de tratament.
Dacă nu este nevoie de pregătiri preprotetice cum ar fi obturarea cariilor sau tratamente de canal, dinţii pot fi direct şlefuiţi şi amprentaţi iar în şedinţa următoare să se realizeze proba
capelor, în cazul punţilor mixte, metalo-ceramice sau zirconiu-ceramice.

Media de viata a punţilor dentare este de 7 ani, în condiţiile unei igiene corespunzătoare, în care utilizarea irigatorului bucal este primordială.