Punte dentara Pret. Tipuri de punți. Exemple


punte dentaraO punte dentara reprezintă o variantă protetică, foarte des utilizată, de restaurare a unei edentații. Calitățile ce o recomandă ca mijloc terapeutic sunt:

  • durabilitate în timp,
  • rezistență la forțele masticatorii,
  • preț accesibil
  • integrare armonioasă în complexul dento-parodontal.

Denumirea acesteia derivă din analogia cu o punte, cu un pod, peste spațiul rămas în urma pierderii dinților.

Ancorată pe dinții restanți sau de implanturi dentare, puntea devine legătura dintre doi dinți, ce prezintă o spațiere variabilă.

O punte dentara clasică este constituită din coroane ce se angrenează peste dinții restanți, preparați în prealabil și de un corp de punte cu rol de a acoperire a crestelor edentate.

Corpul de punte dentara, porțiunea care înlocuiește dinții restanți, poate să fie în contact intim cu gingia subiacentă sau la distanță de maxim 2 milimetri. Primul caz ne conferă o estetică aparte pe când în cel de-al doilea caz igienizarea se realizează mult mai ușor.


Definiții

Punte fixă: O proteză dentară care este definitiv atașată de dinții naturali și care înlocuiește dinți lipsă.

Element de agregare: Coroana care acoperă dintele care suportă și susține proteza dentară.

Corp de punte: Dintele artificial care înlocuiește un dinte natural.

Retainer: Componenta atașată la elementul de agregare pentru retenția protezei. Acestea pot fi minore sau majore.

Unitate: Corpul de punte și elementele de agregare sunt denumite unități. Numărul total de unități din puntea dentară este egal cu numărul de corpuri de punte plus numărul de elemente de agregare.

Șa: Zona de pe creasta alveolară care este edentată și unde cel puțin un dinte lipsă urmează a fi înlocuit cu un dinte artificial.

Conector: Unește corpul de punte cu retainer-ul sau 2 retainere împreună. Aceștia pot fi ficși sau mobili.

Lungimea crestei alveolare: Distanța crestei alveolare dintre dinții naturali pe care va fi plasată puntea.

Dinte stâlp: Dintele sau implantul care suportă și susține puntea dentară.

Punte fixată adeziv: O proteză dentară unde corpul de punte este conectat cu suprafața dintelui natural care este fie nepreparată fie minim preparată.

Prețul are două componente:

1. Contravaloarea tratamentelor prerpotetice: scos nervul unde și dacă este cazul, refacerea bonturilor protetice pe care se va așeza puntea dentară.
2. Prețul lucrării propriu-zise care se determină înmulțind numărul de elemente (de dinți) pe care îi are puntea dentară cu prețul pentru un singur element.

Mai jos vă redăm preturile pentru un singur element din diverse materiale:

– 800 lei – Coroană total fizionomică CrCo/ceramică (capă metalică acoperită în întregime de ceramică)
– 1000 lei – Coroană Zicroniu/Ceramică Eco-Line (capă de zirconiu acoperită de ceramică Ivoclar)
– 1200 lei – Coroană Zicroniu/Ceramică Multilayer (capă de zirconiu acoperită de mai multe straturi de ceramică Ivoclar)
– 1400 lei – Coroană Zirconiu Anatomic (zirconiu frezat anatomic, cu finisaje din ceramică Ivoclar)

Puteți plăti pentru serviciile oferite în cabinetul nostru prin CardAvantaj în 10 rate lunare, fără dobândă.

Lista actualizată de servicii și prețuri o puteți consulta aici: https://draristide.ro/preturi-dentist/

Avantajele punților dentare

  • Nu există riscul de a fi respinse de țesuturile pe care se aplică. 
  • Timp redus de execuție: După șlefuirea dinților, aceștia vor fi amprentați, iar până tehnicianul va finaliza puntea, pacientului i se va cimenta o lucrare protetică provizorie. Astfel, pacientul va părăsi cabinetul stomatologic cu o lucrare provizorie menită să restaureze parțial estetica, fonația și masticația.
  • Puntea dentară poate înlocui un număr variabil de unități dentare, calculate în funcție de dispunerea edentațiilor, a statusului de igienă al pacientului precum și sănătatea dinților stâlpi. 
  • Estetica este excelentă, în cazul zirconiului, nuanțele, saturația și luminozitatea imitând cu fidelitate dintele natural.
  • Durata de viață poate să depășească 10 ani dar pentru aceasta trebuie respectată o buna igienă dentară și vizite regulate, din 6 în 6 luni, la medicul dentist.

Procedurile de preparare, amprentare, verificare și cimentare se pot efectua în minim două ședințe. În cazul unei breșe edentate cu dinți limitanți fără procese patologice, șlefuirea și amprentarea pot fi realizate încă din prima ședință. La urmatoarea programare, piesa protetică va fi verificată, se vor face mici ajustări și va fi cimentată, provizoriu sau definitiv, după caz.

Condiții necesare sa poata fi realizata o punte dentara

  • Dinții restanți, ce vor fi șlefuiți, trebuie să fie lipsiți de orice proces inflamator apical sau distrucții coronare. În caz contrar, prepararea acestora se va efectua după tratamentul leziunilor.
  • Implantarea dinților în os trebuie sa fie bună, pentru a putea suporta puntea dentară. In caz de mobilitate, dinții nu pot fi incluși în planul de protezare.
  • Spațiul edentat nu trebuie sa depașească capacitatea de susținere a dinților limitanți. Medicul stomatolog va analiza dimensiunea spațiului și va indica soluția de tratament optimă.

Stabilitatea punților dentare

După cum am aflat, punțile dentare reprezintă modalități de protezare ale spațiilor edentate, utilizând dinții limitanți.
Acestea prezintă un grad mare de stabilitate la acțiunea forțelor masticatorii.

Aplicate pe dinți preparați după un anumit tipar, ele nu vor suferi rotații. Cimentarea le asigură atașarea fermă la structura dură subiacentă iar similitudinea cu dinții pe care îi înlocuiesc le încadrează armonios în complexul dento-parodontal.

Complicații în cazul punților dentare. Cauze și Explicații

  • Descementarea puntilor dentare sau a coroanelor dentare este cel mai des întâlnită.
    Cauzele ce pot determina descementarea unei punți dentare, la intervale dese, sunt:
    – proasta adaptare la câmpul protetic (lipsa fricțiunii, basculare)
    – mobilitatea bonturilor protetice pe care se sprijină lucrarea
    – numarul redus de stâlpi pe care se sprijină lucrarea protetică raportat la mărimea punții.
    – existența extensiilor (efectul de pârghie)
    – greutatea lucrării (la punțile de pe maxilarul superior)
    bruxismul
    – calitatea proastă a cimentului folosit
    – bonturile au o angulație prea mare, sunt ascuțite, nu au forma unui trunchi de con, nu au retentivitate.
    – adaptare în ocluzie necorespunzătoare (existența punctelor de supracontact, a suprafețelor ocluzale sau a muchiilor incizale aflate în inocluzie)
    – nerespectarea, de către pacient, a indicațiilor referitoare la conduita de după cimentare (timpii necesari cimentului să atingă punctul optim de priză presupun evitarea sarcinilor masticatorii pe puntea dentară, acești timpi variază de la 20 de minute la câteva ore, în funcție de tipul de ciment folosit)
    – intervențiile făcute de către medicul dentist, pe lucrare, pentru retușuri, imediat după cimentare, poate afecta calitatea cimentării datorită vibrațiilor generate de freza dentară pe un ciment încă crud. 
  • Ciobirea porțelanului. Motivele pentru care ceramica se poate desprinde sau ciobi:
    – bruxismul este cea mai des întâlnită cauză,
    – adaptare deficitară a ocluziei (felul în care se întâlnesc cele două maxilare în mușcătură),
    – proasta calitate a ceramicii din care este realizată lucrarea dentară,
    – prezența unui corp foarte dur în alimente gen: bob se sare grunjoasă, alice în vânat, pietricele sau fire de nisip în salată
  • Inflamarea gingiilor. Cauze:
    – igienizare necorespunzătoare la nivelul joncțiunii dintre coroana dentară și gingie. (coletul dinților)
    – adaptare necorespunzătoare a lucrarii protetice la câmpul protetic, existența unor zone retentive sau violarea spațiului biologic în cazul șlefuitului intempestiv.
    – alergii la diverse materiale dentare
  • Ruperea lucrării dentare. Motive:
    – existența unor puncte de supraocluzie
    – defecte de execuție: structură prea subțire sau bule de aer în metal (în cazul lucrărilor metalo–ceramice)
    – accidente

Puntea dentară pe implanturi
Puntea dentară este o lucrare protetică ce se agregă pe cel puţin doi dinţi, condiţia fiind ca între cei doi să prezinte un spaţiu edentat.

Dinţii care au rol de suport pentru punte pot să fie naturali, adică ai pacientului, acoperiţi cu coroane sau pot fi implanturi dentare.
Dinţii ce se află între aceste unităţi de susţinere sunt în contact lejer cu mucoasa subiacentă sau chiar suspendaţi, pentru a nu leza ţesuturile moi. Contacul lejer sau lipsa acestuia se realizează în funcţie de câteva aspecte :

  • Vom avea contact cu mucoasa subiacentă atunci când edentaţia interesează o zonă estetică, cum ar fi cea frontală sau laterală în regiunea superioară.
  • Se preferă lipsa contactului atunci când edentaţia interesează zona laterală mandibulară.
  • Contactul se va concepe şi în funcţie de forma crestei edentate.
  • Relaţia dintre corpul de punte (dinţii regăsiţi între unităţile cu rol de stâlp) şi mucoasa edentată subiacentă trebuie să se realizeze astfel încât să se permită efectuarea unei bune igiene.
  • Pentru pacient este mai comod un contact intim cu creasta însă acesta nu permite efectuarea unei igiene optime.

Puntea dentară pe implanturi dentare este asemănătoare cu cea concepută pe dinţii naturali, doar că dinţii stâlpi sunt reprezentaţi de şuruburile din os.

Pentru fiecare dinte stâlp este necesar un implant.

Mai departe, coroanele de acoperire vor fi solidarizate astfel încât să formeze o singură bucată.

Pentru edentaţia în care lipseşte doar un dinte nu este necesară confecţionarea de punţi dentare.

Acestea vor fi protezate cu ajutorul lucrărilor unitare. Punţile dentare se folosesc atunci când lipsesc mai mulţi dinţi şi există unităţi care să mărginească edentaţia.

De asemenea, cei mai mulți medici dentiști preferă să solidarizeze implanturile dentare, pentru a se asigura că presiunea masticatorie este distrubuită în mod egal şi că unul dintre implanturi nu va prelua o sarcină mai mare decât poate să tolereze osul.

Uneori, unele obiceiuri ale pacientului, produse voluntar sau involuntar, de tipul scrâşnirii dinţilor, menţinerii obiectelor între dinţi, pot să ducă la suprasolicitări cu posibile consecinţe nefaste asupra integrităţii implanturilor. Obiceiurile vicioase cresc riscul de pierdere a implanturilor dentare.

O punte dentara ce solidarizează implanturile reduce considerabil acest risc.

Dacă nu dispunem de suficient os pentru a plasa implanturile demntare, situaţia locală poate fi ameliorată prin augmentare osoasă.

Medicul stomatolog va analiza zonele ce permit inserarea de implanturi şi va decide asupra unui plan de tratament adecvat.

În unele cazuri, lipsa de os sau de spaţiu pot să ducă la modificarea planului de tratament iniţial.

În acest caz, de un real ajutor este examinarea imagistică, şi anume CT (computer tomograf), ce ne oferă detalii clare legate de calitatea şi cantitatea osului dintr-o anumită regiune.

Puntea dentară pe bonturi restante (pe dinții proprii)

O punte dentară constă, așa cum am prezentat mai sus, din două sau mai multe coroane care sunt fixate la nivelul dinților stâlpi și o coroană dentară sau mai multe, care închid spațiul liber, rămas în urma pierderii unui dinte.

Punțile fixe sunt puternice și fiabile, iar în majoritatea cazurilor sunt fizionomice și acceptate cu ușurință de către pacient.

Punțile dentare sunt o soluție eficientă pentru înlocuirea dinților lipsă, oferind atât corecție funcțională, cât și estetică.

În ceea ce privește funcția, puntea permite pacientului să mestece și să mănânce normal, deoarece nu mai există un spațiu în cavitatea orală care să limiteze acest lucru. De asemenea, are un rol important și în fonație, permițând pacientului să vorbească clar.

Din punct de vedere estetic, o punte dentară poate compensa pierderea dinților naturali, mai ales dacă coroanele punții dentare au forma și culoarea potrivită. Acest lucru poate contribui la îmbunătățirea încrederii la pacienții care sunt jenați de aspectul danturii lor.

Punțile dentare pot oferi, de asemenea, beneficii aupra dinților vecini. În circumstanțe normale, un spațiu liber la nivelul maxilarului sau mandibulei determină schimbarea treptată a poziției și înclinarea dinților vecini spațiului edentat, ceea ce poate influența ocluzia.

În schimb, atunci când puntea este utilizată pentru a înlocui dinții lipsă, dinții vecini acesteia sunt ținuți ferm în poziție pentru a reduce riscul de deplasare și problemele ulterioare ale ocluziei.

În plus, puntea poate contribui, de asemenea, la reducerea riscului de pierdere osoasă și, prin urmare, menține structura facială.

Mulți pacienți preferă, de asemenea, punțile dentare datorită modului în care se integrează în cavitatea orală și a întreținerii lor ușoare.

De obicei, este nevoie de un timp scurt pentru ca un pacient să se obișnuiască cu senzația de corp străin pe care o dă puntea dentară. Spre deosebire de protezele dentare, punțile nu trebuie îndepărtate în mod regulat pentru igienizare și pot fi curățate la fel ca dinții naturali prin periaj.

Dezavantajele punților dentare

Există, totuși, și o serie de dezavantaje a acestei metode de protezare. De exemplu, dacă dezvoltați o cavitate profundă, o infecție sau o afecțiune parodontală la oricare dinte de susținere, atunci întreaga punte poate fi compromisă.

Prin urmare, medicul trebuie să hotărască dacă puntea dentară este sau nu o soluție pentru dvs., în urma verificării integrității dinților stâlpi.

O eroare făcută de medicul stomatolog este realizarea unei punți prea lungi. Astfel, se va exercita o forță mare pe dinții stâlpi care nu poate fi susținută. Prin urmare, o analiză atentă a forțelor masticatorii trebuie realizată înainte de lua decizia realizării unei punți.

Cel mai mare dezavantaj al punților dentare este pregătirea dinților, mai ales dacă implică dinți tineri cu restaurări mici sau absente. Dinții stâlpi necesită o șlefuire destul de agresivă, cu reducerea substanței dure dentare și realizarea unor tratamente de canal. De aceea, această metodă este indicată mai mult atunci când dinții vecini prezintă deja distrugeri coronare.

Avantajele și dezavantajele înlocuirii dinților prin această metodă

Avantaje

Dezavantaje

Restaurează estetic (particularitate importantă pentru edentațiile din zona frontală)

Pierderea substanței dure dentare (pregătirea dinților pentru elementele de agregare necesită, de obicei, o preparație semnificativă a dinților)

Restaurează funcțiile ( masticatorie, fonatorie)

Deteriorarea pulpei (prepararea dinților deschide tubii dentinari permițând o conexiune între bacteriile din cavitatea orală și pulpă). Prepararea avansată poate determina afectarea pulpei

Stabilitate ocluzală (previne alunecarea, deplasarea, rotația și deplasarea verticală a dinților adiacenți/ opuși)

Carii secundare (în jurul marginilor coronare, sub elementele de agregare)

Preferințele pacientului

Contraindicațiile punții dentare

– Dinții restanți parodontopatici. Dacă dinții stâlpi sunt deja slăbiți de boala parodontală, stresul generat de preluarea sarcinii corpului de punte va determina o pierdere rapida a acestora.

– Dinții 2restanți cu tratamente vechi incomplete sau cu reacții apicale. În acest caz este indicat retratamentul dintilor problematici. Faptul ca unii dintre ei nu au avut o faza acută sau pacientul nu își aminetste să fi avut una, nu reprezinta un criteriu care sa justifice încarcarea unor astfe de dinti fară a se executa retratamentul lor, endodontic sau chirurgical – după caz.
– Folosirea molarilor de minte ca structuri de sprijin. Molarii de minte prezinta o serie de dezavantaje mari atunci când luăm în calcul protezarea lor: acces ingreunat, forma, volum, numar de radacini si de canale atipic, implantare osoasă deseori deficitara.
– Niciodată o punte dentara nu trebuie să se sprijine pe doi dinţi stâlpi în care unul este natural şi celălalt implant dentar. Aceste două tipuri de structuri de sprijin au grade de mobilitate diferite (dintele natural are un anumit grad de mobilitate fiziologica pe când implantul dentar nu are deloc mobilitate – reprezintă o anchiloză).
Din acest motiv, implantul dentar se va mobiliza şi se va pierde dacă va fi folosit drept stâlp de sprijin într-o punte dentara la care celălalt stâlp este un dinte natural. În consecinţă, această situaţie cu doi dinţi stâlpi diferiţi este contraindicată pentru că va produce mai mult rău decât bine.

– Pacienții care au un istoric alergen trebuie testati inainte de a li se executa punti din acrilat sau dintre cele cu suport metalic.
Indiferent de tipul de punte pentru care se optează, igienizarea eficientă și constantă împreună cu vizitele regulate la medicul stomatolog, asigură longevitatea lucrării protetice.

O punte este o restaurare dentară fixă folosită pentru a înlocui unul sau mai mulți dinți lipsă prin plasarea unui dinte artificial definitiv la dinții adiacenți sau la implanturile vecine.

Tipuri de punți

Puntea convențională

Punțile convenționale sunt punți care sunt susținute de coroane cu acoperire completă, de ¾, onlay-uri și inlay-uri pe dinții stâlpi. În aceste tipuri de punți, dinții stâlpi necesită o preparare și o reducere a țesuturilor dure dentare pentru a sprijini proteza. Punțile convenționale sunt denumite în funcție de felul în care corpurile de punte sunt atașate de retainer.

Punțile fixe

O punte fixă se referă la corpul de punte care este atașat de retainer pe ambele părți ale spațiului cu o singură inserție. Acest tip de design are un conector rigid la fiecare capăt care conectează dintele stâlp de corpul de punte. Deoarece bonturile sunt conectate rigid între ele, este esențial ca în timpul pregătirii dinților, suprafețele proximale ale dinților stâlpi să fie preparate astfel încât să fie paralele între ele.

Punțile cu extensie

O punte cu extensie este o punte, unde corpul de punte este atașat de dintele stâlp doar de o singură parte. Dintele stâlp poate fi mezial sau distal de corpul punții.

Mai există o variantă al acestui tip de punte, unde corpul de punte și dintele stâlp sunt unite printr-o bară metalică. De obicei, un dinte frontal lipsă este înlocuit și susținut de un dinte posterior. Acest tip de design nu mai este utilizat astăzi.

Punțile fixe mobilizabile

Corpul de punte este atașat ferm de un dinte stâlp la un capăt al punții(sprijin major) și atașat printr-o îmbinare mobilă la celălalt capăt (sprijin minor).

Un avantaj major al acestui tip de punte este că articulația mobilă poate acoperi diferențele de angulare ale dinților bont pe axa lungă, ceea ce permite o axă de inserție indiferent de alinierea dintelui stâlp. Acest lucru permite o abordare mai conservatoare, deoarece bonturile nu trebuie pregătite astfel încât să fie paralele unul cu altul. În mod ideal, conectorul rigid ar trebui să atașeze corpul de punte la dintele stâlp situat mai distal. Conectorul mobil fixează corpul de punte de dintele mezial, permițând mișcarea limitată a acestui dinte stâlp în direcție verticală.

Punțile adezive

O alternativă la punțile tradiționale sunt cele adezive (denumite și punte Maryland). O punte adezivă utilizează două `aripioare` fixate de corpul punții cu care se atașează de dinții stâlpi. Dinții stâlpi vor necesita o preparație minimă sau deloc. Se utilizează, de obicei, când dinții stâlpi sunt integri și fără vreo afectare de orice fel.

Design combinat

Aceste punți încorporează elemente diferite din punțile cu design convențional. O combinație populară este utilizarea unei proteze fixe cu o extensie.

Design hibrid

Punțile care încorporează elemente atât din design-ul celor convenționale, cât și din cele adezive.

Avantajele și dezavantajele design-ului punților convenționale

Avantaje

Dezavantaje

Punțile fixe

  1. Rezinstență maximă

  2. Foarte retentive

  3. Cel mai acceptat design pentru punțile care protezează o edentație mai mare

  4. Construcția este relativ simplă

  1. Preparația trebuie sa fie paralelă ceea ce poate necesita o preparație extinsă a dintelui. Astfel dintele își pierde rezistența și pulpa poate fi afectată.

  2. Realizarea unei preparații paralele pe dinții stâlpi reprezintă o provocare. Este important să se evite îndepărtarea inutilă de țesut dur dentar.

  3. Dinții stâlpi sunt sprijinul principal și necesită o preparație extensivă.

  4. Sunt cimentate ca o singură unitate, ceea ce poate reprezenta o provocare.

Punțile fixe mobilizabile

  1. Nu este necesară o preparație paralelă a dinților stâlpi, ceea ce evită astfel îndepărtarea excesivă de țesut dur dentar.

  2. Preparația este mai conservatoare.

  3. Permite mici mișcări ale dinților

  4. Cimentarea este mai simplă deoarce componentele pot fi cimentate separat.

  1. Nu se recomandă pentru edentațiile mari.

  2. Design complex care trebuie realizat în laborator

  3. Puntea temporară este dificil de realizat

Punțile cu extensie

  1. Un singur dinte stâlp este necesar, de aceea este o punte conservatoare

  2. Preparația paralelă a dinților stâlpi nu este necesară

  3. Cea mai potrivită punte pentru restaurarea dinților frontali

  4. Îngrijirea și igiena orală sunt mai ușor de realizat de către pacient.

  1. Lungime edentației este limitată la un singur corp de punte din cauza efectului de pârghie pe dintele stâlp.

  2. Design rigid pentru a preveni deformarea.

  3. Înclinarea dinților stâlpi din cauza forțelor ocluzale.

Avantajele și dezavantajele punților dentare adezive

Avantaje

Dezavantaje

Punțile fixe

  1. Suprafața mare determină o bună retenție

  2. Simplu de confecționat în laborator

  1. Se poate descimenta, permițând cariilor secundare să se formeze sub coroane

  2. Dinții stâlpi înclinați necesită o preparație extensivă pentru a atinge paralelismul necesar și să se obțină o retenție suficientă

  3. În mod ideal, dinții stâlpi ar trebui să fie egal retentivi, ceea ce este dificil de realizat, în special în zona posterioară când dinții stâlpi sunt molari sau premolari.

Punțile fixe mabilizabile

  1. Dinții stâlpi sunt capabili să se miște independent

  2. Retenția celor 2 dinți stâlpi nu trebuie să fie egală

  3. Dinții stâlpi pot fi minim retentivi

  4. Oprește înclinarea dinților stâlpi posteriori

  1. Acest tip de punte nu este recomandată pentru zona frontală

  2. Nerecomandate pentru edentațiile întinse

  3. Mai complex de confecționat în labaorator

Punțile cu extensie

  1. Cea mai conservatoare cu țesutul dur dentar, necesitând o preparație minimă a unui singur dinte stâlp.

  2. De elecție pentru înlocuirea edentațiile frontale simple

  3. Pot fi utilizate pentru edentații posterioare scurte

  4. Confecționare simplă în laborator

  5. Pacienții sunt capabili să mențină o bună igienă orală, deoarece este ușor de curățat.

  1. Retenție limitată datorită suprafeței mici utilizate

  2. Risc de descimentare datorită forțelor de torsiune

  3. Poziționarea adecvată la cimentare poate fi dificilă

Prezentare de caz:

punte dentaraPacientul s-a prezentat pentru restaurarea protetică a ambelor arcade acuzând disfuncționalități masticatorii, fonice și fizionomice.

Numeroase edentații, dinții restanți erau emaciati, distrofici, leziuni carioase profunde.
Ocluzie prabușită, etajul inferior al feței redus.
Click pe poza alăturată pentru mai multe detalii despre acest caz.

Planul de tratament propus și realizat a constat în extirpări vitale ale tuturor dinților restanți, realizarea de RCR-uri din Crom-Cobalt și refaceri ale bonturilor protetice.

Coroanele alese au fost dinti portelan pe structură de Crom-Cobalt.

Alegerea cazului și planul de tratament

Alegerea cazului

Selecția adecvată a cazurilor este importantă atunci când se ia în considerare tratamentul cu punți fixe. Ar trebui discutate așteptările pacientului și ar trebui să se obțină un istoric complet al acestuia. Înlocuirea dinților lipsă cu o punte fixă nu este întotdeauna indicată și trebuie luați în considerare atât factorii pacientului, cât și factorii de restaurare, înainte de a decide dacă este oportună utilizarea unei punți fixe.

Durata de viață a punților poate fi afectată de lungimea ei, de zona unde se va fixa puntea și de dimensiunea, forma, numărul și starea dinților stâlpi utilizați. În plus, orice boală activă, inclusiv cariile sau boala parodontală, trebuie tratată și urmată de o perioadă de întreținere pentru a asigura respectarea de către pacient a unei igiene orale adecvate.

Dinții vitali sunt de preferat a fi tratați endodontic acolo unde urmează a se aplica elementele de agregare. Prin tratamentul endodontic, dinții pierd o cantitate mare din structura dintelui, ceea ce îi slăbește și îi face mai puțin capabili să tolereze forțe ocluzale adiționale. Pentru coroanele din zona posterioară s-a concluzionat în diverse studii că prezintă un risc mai mare de eșec.

În cazul punților fixate adeziv, dinții stâlpi ar trebui să fie în mod ideal nerestaurați și să aibă suficient smalț pentru a susține dispozitivul de fixare din metal. În plus, trebuie să existe suficient spațiu pentru a se adapta la lățimea minimă a conectorului de 0,7 mm și la înălțimea de 2 mm.

Este acceptabil ca dintele stâlp să fie restaurat minimal cu mici restaurări din compozit, cu condiția ca acesta să fie sănătos. Se recomandă înlocuirea restaurărilor vechi din compozit înainte de cimentare pentru a asigura o rezistență optimă a legăturii prin intermediul stratului de oxid.

Dinții cu afecțiuni active, cum ar fi caria sau boala parodontală, nu ar trebui să fie folosiți ca dinți stâlpi până când afecțiunea nu este stabilizată. Odată stabilizați, dinții compromiși din punct de vedere parodontal pot fi utilizați ca dinți stâlpi, în funcție de raportul coroană/rădăcină descris mai jos.

Legea lui Ante, care prevede că rădăcinile dinților stâlpi trebuie să aibă o suprafață parodontală combinată în trei dimensiuni mai mare decât cea a structurilor radiculare lipsă ale dinților înlocuiți cu o punte, este utilizată în proiectarea punților. Această lege rămâne controversată în ceea ce privește dovezile clinice de susținere.

Raportul coroană-rădăcină reprezintă distanța de la suprafața ocluzală/incizală a dintelui până la creasta alveolară în raport cu lungimea rădăcinii în interiorul osului. Raportul minim dintre coroană și rădăcină este considerat a fi de 1:1, deși cel mai favorabil este un raport coroană/rădăcină de 2:3. Pe măsură ce proporția de dinte susținut de os scade, efectul de pârghie crește.

Configurația rădăcinii trebuie luată în considerare la alegerea dinților stâlpi. Rădăcinile divergente ale dinților posteriori oferă un suport mai mare în comparație cu rădăcinile convergente, fuzionate sau conice. Rădăcinile care se curbează apical oferă un suport sporit în comparație cu cele care au o conicitate fixă.

Numărul de dinți stâlpi necesari depinde atât de poziția dinților care urmează a fi înlocuiți, cât și de lungimea crestei edentate. Punțile cu extensie care utilizează un singur dinte stâlp sunt proiectate pentru a înlocui un singur dinte anterior și pot fi utlizate și pentru unul posterior.

Ar trebui evaluată ocluzia punții cu dinții antagoniști. Acest lucru poate determina ce tip de design este cel mai potrivit și, prin urmare, câți dinți stâlpi sunt necesari. În cazul punților adezive, corpul de punte trebuie să aibă un contact ușor în intercuspidare și niciun contact în mișcările de lateralitate.

Considerații biomecanice

Forțele de torsiune apar când corpul de punte se află în afara axei liniare a dinților, corpul de punte acționează ca un braț de pârghie. Acest lucru se aplică în special la punțile care protezează edentații întinse în zona frontală.

Deplasarea variază direct cu lungimea și invers proporțional cu grosimea ocluzo-gingivală a corpului de punte. Cu cât edentația este mai mare, cu atât apare mai mult deplasarea punții.

Deplasarea este de 8 ori mai mare când edentația necesită 2 corpuri de punte și de 27 de ori mai mare cu 3 corpuri de punte în comparație cu un singur corp.

Este posibil ca prin creșterea lungimii edentației, să rezulte creșterea forței de torsiune asupra dinților stâlpi.
Cu cât corpul de punte este mai subțire, cu atât deformarea este mai mare.

Dacă grosimea corpului punții este redusă cu 50%, aceasta determină o creștere de 8 ori a deformării.
Alegerea unor corpuri de punte cu o dimensiune ocluzo-gingivală crescută și utilizarea unor aliaje cu rezistență mare la deformare pentru construirea protezei vor contribui la reducerea acestei deformări.

Indicații de utilizare

  1. Înlocuirea unui singur dinte sau a unui spațiu mic de edentație.

  2. Stare de sănătate orală bună și motivația pacientului de a o menține.

  3. Starea parodontală a dentiției rămase la un nivel stabil și satisfăcător.

  4. Dinți stâlpi de bună calitate, cu restaurări minime și cu o suprafață și un smalț suficient pentru aderență.

  5. Solidarizarea dinților compromiși din punct de vedere parodontal pentru a îmbunătăți stabilitatea ocluzală, confortul și a diminua mobilitatea. (Dinții compromiși parodontal reprezintă, de asemenea, o contraindicație).

  6. Ca modalitate de protezare fixă după un tratament ortodontic sau extracție.

  7. Pacient nepotrivit pentru implanturi. Acest lucru se poate datora unor niveluri osoase inadecvate, prețului de cost crescut sau faptului că pacientul nu dorește implanturi.

Contraindicații

  1. Dimensiunea edentației prea mare.

  2. Pacienți cu parafuncție, de exemplu, bruxism.

  3. Mobilitatea dinților crește riscul descimentării.

  4. Dinți malpoziționați care au ca rezultat o estetică slabă.

  5. Calitatea dintelui stâlp inadecvată, de exemplu, poate avea o suprafață redusă, un smalț redus sau poate fi restaurat total.

  6. Risc crescut de carii din cauza dificultății sporite în menținerea igienei orale în jurul punții.

  7. Risc crescut de pierdere a vitalității.

  8. Alergie la aliajele metalice de bază, de exemplu, nichel.

  9. Slaba motivație a pacientului. Boală dentară activă (carii, boală parodontală) și igienă orală deficitară.

Tipul corpului de punte în raport cu creasta edentată

  1. Suspendat (igienic)

  2. Contacte punctiforme

  3. Șa

  4. Semi-șa

  5. Ovat

O punte are ca scop restaurarea esteticii, oferă stabilitate ocluzală și îmbunătățește funcțiile.

Puntea care oferă o igienizare bună, nu are contact cu creasta alveolară adiacentă, facând-o cea mai indicată pentru pătrarea unei igiene orale. Din cauza esteticii slabe a acestui tip de punte, cel mai adesea este utilizată pentru înlocuirea molarilor mandibulari.

Puntea cu contacte punctiforme este a doua cea mai favorabilă în ceea ce privește capacitatea de a menține o bună igienă orală, cu corpul de punte în contact cu creasta doar într-un singur punct.

Puntea în șa și semi-șa au o estetică superioară celor discutate anterior, cu suprafața labială/bucală capabilă să restaureze estetica unui dinte natural de la marginea incizală la cea gingivală. Pentru a minimiza acoperirea țesuturilor moi, porțiunea linguală/palatinală a corpului de punte este redusă pentru a îmbunătăți accesibilitatea pentru a menține o igienă orală bună.

Pentru design-ul cu puntea în semi-șa, corpul de punte are contact doar cu fața bucală a crestei alveolare.

Puntea ovată vine în contact cu țesutul moale adiacent și ascunde defectele crestei edentate cu aplicarea unei presiuni ușoare. Este, de obicei, utilizată în punțile provizorii, urmând extracția dinților pentru a îmbunătăți emergența de profil și a ajuta la modelarea gingiei din jurul viitoarei proteze fixe.

Tipuri de punți în funcție de durabilitate

Punțile pot fi provizorii (temporare) sau permanente. Puntea provizorie este o restaurare tranzitorie care protejează dinții care sunt slăbiți prin prepararea lor și stabilizează țesuturile dentare până la obținerea restaurării finale.
Mai mult, poate oferi o perspectivă a esteticii viitoarei restaurări permanente și aspectul acesteia, ceea ce poate ajuta pacientul să accepte rezultatul final. Restaurările provizorii sunt concepute pentru a fi folosite pentru câteva săptămâni sau luni, ele pot fi fabricate direct (în cabinetul stomatologic), sau indirect ( în laboratorul dentar).
De obicei, se probează de câteva ori pentru a verifica dacă se potrivește corect și dacă marginile sale se adaptează bine pe suprafața dinților și gingiei, fiind posibil să fie nevoie de readapatare sau de câteva ajustări.

Punțile provizorii pot fi confecționate fie din rășini acrilice, fie din metal. Rășinile sunt cele mai frecvent utilizate, acestea fiind realizate fie din acetat de celuloză, fie din policarbonat sau din polimetilmetacrilat.
Alte rășini activate chimic includ metacrilații poli-R: aceștia sunt metacrilați cu substanțe de etil sau izobutil adăugate pentru a crește rezistența materialului.

De asemenea, printre rășinile utilizate în mod obișnuit se numără dimetacrilatul pe bază de BisGMA și di-metilacrilatul de uretan. S-a constatat că materialele pe bază de dimetacrilat sunt mai bune decât monometacrilații pentru restaurările provizorii în ceea ce privește rezistența la flexiune și duritatea.

Tipuri de punți în funcție de material

  1. Din metal, metale nobile, cum ar fi aurul sau din aliaje, ca și nichel-crom.

  2. Nemetalice. Pot fi fie fațete din rășini, compozit ranforsat cu fibre, porțelan fuzionat cu metal sau ceramică, cum sunt silica, alumina sau zirconiu.

Rășini acrilice și porțelanul fuzionat cu metal

Rășinile acrilice au fost primul material de fațetare utilizat pentru a ajuta la restaurarea esteticii coroanelor și a punților, scopul fiind de a menține o culoare similară cu cea a dinților naturali prin atașarea acesteia pe fața vestibulară a coroanei/punții metalice, dar, totuși, utilizarea rășinilor pentru protezarea dentară are o stabilitate precară și o rezistență scăzută la abraziune. Porțelanul fuzionat cu metal a fost introdus ulterior, acesta fiind compus din 2 straturi (unul opac pentru a acoperi structura metalică și altul translucid pentru a oferi iluzia de smalț).

În continuare, mai mulți cercetători consideră porțelanul fuzionat cu matel standardul de aur, întrucât au raportat un succes de 95% pe o perioadă de peste 10 ani, acesta fiind un motiv pentru care toate tipurile noi de ceramică sunt, de obicei, comparate în ceea ce privește rata de succes și durabilitate cu acesta.
Totuși, restaurările din porțelan fuzionat cu metal pot prezenta o colorație gri la nivelul marginilor cervicale ale dinților, cu vizibilitatea structurii metalice.

Emax

Ceramica Emax oferă proprietăți estetice ridicate, de aceea utilizarea sa a fost din ce în ce mai populară, cu toate acestea, nu există dovezi suficiente pentru a determina longevitatea Emax-ului în punțile dentare; unele cercătări constatând o rata de supraviețuire echitabilă pe termen scurt, dar nefavorabilă pe termen mediu.

Eșecurile restaurărilor au fost cel mai mult raportate în regiunea dinților posteriori. Emax-ul este disponibil ca lingouri de presă sau în sistem CAD-CAM. Utilizarea Emax-ului în coroane sau punți nu este recomandată pacienților care suferă de bruxism.

Zirconiu

Zirconiul este folosit în zona frontală și cea laterală, atât în punțile fixe, cât și pe implanturi. Zirconiul este fabricat utilizând tehnologia CAD-CAM. Prezintă o forță mecanică mare și poate suporta forțe ocluzale mari comparativ cu celelalte materiale ceramice. În plus, poate rezista la propagarea fisurilor în centrul materialului, însă, fisurile pot apărea frecvent în materialul de fațetare, ducând la fracturarea acestuia, fie în punțile susținute pe dinți, fie în cele pe implanturi. Cercetările au arătat că conectori de 3×3 mm în punțile din zirconiu cresc rezistența la fractura cu până la 20%.

Cu toate că utilizarea ceramicii în protezele fixe a fost o variantă populară datorită faptului că redă un aspect realist, extrem de estetic, o analiză Cochrane a identificat insuficiente dovezi pentru a susține sau a respinge eficiența materialelor ceramice pentru tratamentul protezelor fixe în comaparație cu cele metalo-ceramice.

Stagiile clinice ale realizării punților dentare

  1. Evaluarea: Evaluarea clinică a condițiilor necesare ale pacientului pentru realizarea unei punți dentare. Istoricul detaliat (inclusiv istoricul medical), evaluarea adecvată a condițiilor mediului oral al pacientului (inclusiv ocluzia, riscul cariilor, riscul parodontal, examenul radiologic, testarea sensibilității), evaluarea obiectivelor și motivației pacientului, selecția dinților stâlp și proiectarea punții.
  2. Amprenta primară: Amprentele primare pot fi luate cu alginat pentru a fi realizate modelele de studiu. De asemenea, trebuie luată o înregistrare cu arcul facial pentru a permite studierea ocluziei înainte de furnizarea protezei.
  3. Wax up diagnostic: Aceasta permite pacientului să vizualizeze cum va arăta proteza definitivă. Wax up-ul poate fi folosit și pentru a construi o matrice chitoasă care poate fi folosită ulterior pentru a face o restaurare temporară.
  4. Înlocuirea obturațiilor: obturațiile pe dinții stâlpi cu prognostic nefavorabil sau obturațiile vechi din rășină compozită pentru punțile adezive ar trebui înlocuite.
  5. Pregătirea dinților: Aceasta trebuie finalizată cu referire la radiografii și modele de studiu obținute în timpul planificării tratamentului. Pentru punțile convenționale, pregătirea dentară ar trebui să urmărească conservarea țesutului dentar, asigurarea unui traseu paralel de inserție, obținerea unei ocluzii corecte și asigurarea unor margini ale preparației bine definite. Conicitatea fiecărui dinte stâlp trebuie să fie aceeași. Acest lucru este cunoscut sub numele de paralelism între bonturi și permite punții să se potrivească pe aceștia. Punțile adezive necesită o pregătire minimă.
  6. Amprenta finală: Trebuie realizată o amprentă precisă a dinților pregătiți, împreună cu o amprentă a arcadei antagoniste. Modelele funcționale sunt folosite pentru a furniza informații precise despre ocluzie la laborator și pentru a construi proteza.
  7. Înregistrarea ocluzală: este necesară o înregistrare ocluzală atunci când se doresc punți dentare extinse pentru a permite corelarea corectă cu arcada opusă. Acest lucru poate să nu fie necesar dacă doar un număr mic de dinți urmează să fie restaurați.
  8. Restaurare temporară: restaurările temporare trebuie utilizate dacă este posibil pentru a proteja și menține dinții pregătiți până la plasarea restaurării finale.
  9. Proba: Acceptabilitatea clinică trebuie confirmată înainte de cimentarea definitivă. Evaluarea protezei pe modelele funcționale și identificarea cauzei oricăror probleme prezente. Uneori este folosită o perioadă de cimentare provizorie pentru a evalua acceptabilitatea clinică înainte de plasarea definitivă a punții.
  10. Amplasarea finală: Odată ce proteza este satisfăcătoare și este acceptabilă clinic, se cimentează și se fixează definitiv puntea dentară.
  11. Revizuire: Evaluarea punților și gestionarea oricăror probleme postoperatorii

Fabricarea restaurării

Ca și în cazul coroanelor unice, punțile pot fi fabricate folosind tehnica cerii pierdute dacă restaurarea trebuie să fie integral din aur sau porțelan fuzionat cu metal cu mai multe unități. O altă tehnică de fabricație este utilizarea software-ului CAD/CAM pentru a prelucra puntea.

După cum s-a menționat mai sus, există considerații speciale atunci când se pregătește pentru o restaurare cu mai multe unități, deoarece relația dintre cele două sau mai multe bonturi trebuie menținută în restaurare. Adică, trebuie să existe un paralelism adecvat pentru ca puntea să se așeze corect.

Uneori, puntea nu se poate insera, dar medicul dentist nu este sigur dacă se datorează faptului că relația spațială dintre bonturi este incorectă sau dacă bonturile nu se potrivesc efectiv cu puntea realizată.

Singura modalitate de a determina acest lucru este să secționeze puntea și să încerce fiecare dinte stâlp. Dacă se potrivește individual, relația spațială a fost incorectă, iar elementul de agregare care a fost secționat de corpul de punte trebuie acum reatașat la acesta conform relației spațiale nou confirmate.

Suprafețele proximale ale unităților secționate sunt rugoase și relația este păstrată cu un material care se va aplica pe ambele părți, cum ar fi PATTERN RESIN™ de la compania GC America. Cu cele două elemente de agregare așezate individual pe dinții stâlpi pregătiți, rășina este aplicată pe locul secționării pentru a restabili o relație spațială adecvată între cele două piese. Acesta poate fi apoi trimis la laborator unde cele două piese vor fi lipite și returnate pentru o nouă probă sau cimentare finală.

Avantajele punților

Punțile dentare oferă câteva avantaje. Ele pot, de obicei, să fie realizate în 2 ședințe, pot reda dintelui funcția masticatorie înapoi, nu necesită îndepărtarea periodică pentru igienizare, au o durată de viață lungă și sunt plăcute estetic.

Eșecul punților dentare

Cele mai comune motive ale eșecului punților dentare

  1. Igiena orală precară: Ca și în cazul altor lucrări protetice fixe, inclusiv punțile dentare, menținerea unei igiene orale bune pentru a preveni formarea plăcii dentare în jurul punților, este cheia. Aceasta va asigura o performanță îndelungată. Un studiu a examinat sănătatea gingiei din jurul punților fixe după 14 zile – 6 luni de la inserția acestora și a descoperit că suprafețele erau mai retentive pentru placa dentară, determinând inflamația gingivală indiferent de materialul din care era confecționată puntea, cu excepția coroanelor solitare care nu prezentau același efect.
  2. Eșec mecanic: Aceste eșecuri pot apărea datorită pierderii retenției punții în urma unei cimentări, preparații sau construcției nepotrivite.

Fractura stratului metalic sau a corpului de punte poate duce, de asemenea, la eșecuri mecanice. Fractura în conectorii punților de pe partea gingivală este o problemă comună la majoritatea punților din ceramică.

  1. Eșecul biologic: Acesta poate apărea din cauza cariilor la nivelul dintelui (una dintre cele mai frecvente cauze ale nereușitelor coroanelor și punților) sau din cauza leziunilor pulpare. Problemele cu dinții stâlp, cum ar fi fractura dentară, cariile secundare sau boala parodontală pot provoca disconfort și pot pune presiune asupra țesuturilor moi din jur determinând, de asemenea, un eșec biologic al punții.
  2. Eșecul estetic: Acesta poate apărea în momentul cimentării și includ; nepotrivirea culorilor, rugozitatea marginilor sau conturul dintelui necorespunzător.

Eșecurile estetice pot apărea, de asemenea, pe o perioadă de timp, inclusiv prin uzura dinților, retracția gingivală sau deplasarea dinților.

  1. Probleme cu dinții stâlpi: aceștia pot fi afectați de carii secundare, pierderea vitalității sau boala parodontală, toate acestea putând determina eșecul punții.

Manifestări orale ale defecțiunilor punților

Nereușita unei punții conduce la complicații clinice și pacienții pot prezenta:

  1. Durere în cavitatea bucală

  2. Sensibilitatea, sângerarea și inflamația gingiilor

  3. Respirație urât mirositoare și tulburări ale gustului

Gestionarea disfuncționalităților punților dentare

Gestionarea disfuncționalităților punții depinde de amploarea și tipul acestora, iar acestea pot fi prevenite prin elaborarea unui plan de tratament amănunțit împreună cu pacientul, precum și subliniind în mod regulat importanța menținerii unui nivel foarte bun de igienă orală după ce puntea a fost plasată. Importanța curățării sub corpul de punte, prin utilizarea unor mijloace potrivite pentru igienizarea interdentară, ar trebui, de asemenea, consolidată, deoarece controlul plăcii în jurul restaurărilor fixe este mai dificil.

Opțiunile de management includ:

  1. Menținerea punții sub observație/revizuire

  2. Repararea, înlocuirea sau eliminarea oricăror defecte

 

Bibliografie

1. Mitchell DA, Mitchell L, McCaul L (2014). Oxford Handbook of Clinical Dentistry (Sixth ed.). Oxford: Oxford University Press. p. 268.

1.2  „The Glossary of Prosthodontic Terms: Ninth Edition”. The Journal of Prosthetic Dentistry. 117 (5S): e1–e105. May 2017. .

1.3  „Planning and making crowns”, Planning and Making Crowns and Bridges, Fourth Edition, CRC Press, 2006-10-05, pp. 105–121, 

2. Shillingburg, Herbert T. Sather, David (2014-08-02). Fundamentals of fixed prosthodontics.
3. Astudillo-Rubio D, Delgado-Gaete A, Bellot-Arcís C, Montiel-Company JM, Pascual-Moscardó A, Almerich-Silla JM (2018-02-28). „Mechanical properties of provisional dental materials: A systematic review and meta-analysis”.

4. Gopakumar A, Boyle EL (September 2013). „‘A bridge too far’–the negative impact of a bridge prosthesis on gingival health and its conservative management”. British Dental Journal.

5. Le M, Papia E, Larsson C (June 2015). „The clinical success of tooth- and implant-supported zirconia-based fixed dental prostheses. A systematic review” (PDF). Journal of Oral Rehabilitation.
6. Poggio CE, Ercoli C, Rispoli L, Maiorana C, Esposito M (December 2017). „Metal-free materials for fixed prosthodontic restorations” (PDF). The Cochrane Database of Systematic Reviews.

Creative Commons License
This work is licensed under a Creative Commons Attribution 4.0 International License.