Igienizarea dentară profesională


Curățarea dentară este o procedură preventivă efectuată de către medicii stomatologi pentru a menține sau a obține o sănătate orală optimă. Într-o procedură de curățare dentară, se va îndepărta placa dentară și tartrul ce s-au acumulat pe dinți pentru a-i proteja de cariile dentare, precum și de alte probleme ale dinților și gingiilor.

În timp ce curățarea dinților se poate face acasă folosind o periuță de dinți, pastă de dinți și ață dentară, fiecare persoană are nevoie, în plus, și de o curățare mai profundă și mai amănunțită, pe care numai un dentist o poate oferi. Acest lucru se datorează faptului că periajul și ața dentară uzuală nu pot îndepărta complet placa și tartrul care tind să se lipească de suprafața dinților.

Este indicat ca fiecare dintre noi să avem parte de o igienzare profesională a dinților cel puțin o dată la șase luni pentru o întreținere preventivă. Dacă pacientul are probleme sau tulburări orale existente, curățarea trebuie repetată mai frecvent.

Cunoscută și sub denumirea de profilaxie, procedura elimină plăcile mineralizate sau depozitele de tartru de pe suprafața dinților pentru a preveni problemele dentare pe care le pot provoca atunci când sunt neîndepărtate.

Aceste depuneri se pot acumula cu ușurință, chiar și atunci când o persoană cu atenție și în mod regulat își realizează igiena orală. Periajul de rutină poate încetini acumularea plăcii, dar nu o poate preveni complet.

Cu oglinda mică pentru a se ghida, dentistul folosește o ansă specială pentru a scăpa de placa și tartrul dentar din jurul liniei gingivale, precum și dintre dinți.

După ce de pe dinții dvs. s-a eliminat în întregime tartrul, medicul stomatolog îi periază cu o periuță electrică la intensitate mare.

Deși sună înfricoșător, este o modalitate excelentă de a realiza o curățare profundă și de a elimina orice tartru rămas în urma detartrajului.

În cadrul unei igienizări profesionale se folosește o pastă de dinți care miroase și are gust ca pasta de dinți obișnuită, dar care are o consistență mai abrazivă pentru o curățare cât mai eficientă a dinților.

Dacă este făcută de un profesionist, această lustruire a dinților este considerată sigură a se face de două ori pe an.

Periajul realizat acasă, pe de altă parte, trebuie realizat cu grijă și cu o pastă de dinți potrivită pentru a nu duce la deteriorarea smalțului.

Pe lângă detartrajul și periajul profesional realizat de către medicul stomatolog, acesta vă poate efectua și o curățare interdentară eficientă cu aparate speciale, în acest fel putând detecta eventualele probleme ce pot cauza o sângerare a gingiilor sau cariile interdentare.

Procesul de igienizare profesională a dinților nu provoacă durere și, în general, este confortabil, cu excepția perioadei de timp în care pacientul trebuie să stea cu gura deschisă.

Cu toate acestea, procesul poate fi mai incomod pentru cei care au placă și tartru care sunt mai greu de îndepărtat.

Dacă curățarea se face într-o manieră excesiv de viguroasă sau se efectuează incorect, există riscul de a provoca vătămări ale gingiilor, ceea ce face ca gingiile să fie mai vulnerabile la infecție.