Extruzia dinților este o leziune caracterizată prin separarea parțială sau totală a ligamentului parodontal care are ca rezultat mobilitatea și deplasarea dintelui. Osul alveolar este intact într-o leziune de extrudare, spre deosebire de o luxație laterală. În plus față de deplasarea axială, dintele va interfera cu planul de ocluzie, în funcție de severitatea extruziei.
Dacă ați suferit un traumatism și observați că dintele dumneavoastră este mobil și pare mai lung în comparație cu ceilalți, prezentați-vă cât mai curând într-un cabinet de medicină dentară pentru ca medicul să realizeze precoce tratamentul necesar. Cu cât dintele a fost extrudat o perioadă de timp mai lungă fără a interveni, cu atât este mai dificil de repoziționat, deoarece se formează un cheag de sânge care face ca această manevră să aibă o rată de reușită mai mică. Peste 48 de ore este puțin probabil ca dintele să poată fi repoziționat în locația inițială.
Medicul va pune un diagnostic pe baza semnelor clinice și radiologice, cum ar fi testele de percuție, care indică o sensibilitate, testele de mobilitate care relevă o mobilitate anormală, patologică. În plus, se realizează și teste de vitalitate care de obicei sunt negative, cu excepția dinților cu deplasări minore. Testul este important în evaluarea riscului de complicații în cadrul vindecării. Un rezultat pozitiv la testul inițial indică un risc redus de necroză ulterioară a pulpei. La dinții imaturi, nu pe deplin dezvoltați, apare de obicei revascularizarea pulpară. La dinții maturi revascularizarea apare mai rar.
La examenul radiologic se observă lărgirea spațiului ligamentului periapical.
Tratamentul extruziei constă în:
Suprafața rădăcinii expuse a dintelui deplasat este curățată cu ser fiziologic înainte de repoziționare.
Repoziționarea dintelui prin aplicarea de presiune digitală pe muchia incizală sau ocluzal reintroducându-l ușor în alveola dentară (anestezia locală nu este de obicei necesară).
Dintele va fi imobilizat cu sârmă de wiplă și butoni de compozit timp de 2-3 săptămâni.
Monitorizarea stării pulpei este esențială pentru diagnosticarea resorbției radiculare care poate apărea.
În cazul unui dinte imatur, cu apex deschis, revascularizarea poate fi confirmată radiologic prin dovezi ale formării continue a rădăcinilor și obliterării canalului pulpar și, de obicei, o revenire la un răspuns pozitiv a pulpei la testarea vitalității
Pacientul va fi informat că este necesar să urmeze un regim igieno-dietetic o perioadă, acesta fiind reprezentat de adoptarea unei alimentații semi-solide, utilizarea unei periuțe cu perii moi și o igienă riguroasă zilnică împreună cu clătirea cu clorhexidină. Toate acestea sunt benefice pentru a preveni acumularea de placă bacteriană, resturi alimentare și scade riscul de apariție a unei infecții.
Se vor realiza controale clinice și radiologice, plus îndepărtarea sistemului de imobilizare după 2-3 săptămâni. Controlul clinic și radiologic se continuă la 4 săptămâni, 6-8 săptămâni, 6 luni și 1 an.
Părinții / pacientul vor fi informați cu privire la semnele și simptomele apariției necrozei pulpare. Testele clinice și radiologice pentru vitalitate sunt necesare pentru primul an și vigilență radiografică pentru observarea eventualelor modificări ale dimensiunilor canalul pulpar. Nu se va efectua tratament profilactic pentru canalul radicular în cazul unui dinte asimptomatic.