Intruzia este definită ca deplasarea apicală a dintelui în osul alveolar, fiind însoțită de compresia ligamentului periodontal, întreruperea neuro-vasculară a pulpei, contuzia cementului și fracturarea sacului alveolar.
Majoritatea intruziilor dentare apar ca urmare a traumatismului direct al dinților cu un obiect dur.
În traumatismele grave, dintele poate fi blocat în os.
Prin inspecția clinică se va observa un dinte care poate părea scurtat sau inexistent.
Nu există mobilitate dentară sau sensibilitate la atingere. Rezultatele radiografice arată că dintele este deplasat apical, iar spațiul ligamentului parodontal nu este continuu.
Dacă vârful dintelui este deplasat labial, acesta poate fi văzut radiografic, ca un dinte ce pare mai scurt decât omologul sau. Dacă apexul este deplasat palatinal, către dintele permanent în curs de dezvoltare, vârful apical nu poate fi văzut radiografic și dintele apare alungit.
Intruzia dentară este asociată cu un potențial risc de pierdere a dintelui, ca urmare a resorbției progresive a radăcinii.
Tratamentul poate consta în:
Pentru dinții temporari: Permiteți dintelui intruzat să erupă spontan, cu excepția cazului în care radiografiile indică o intruziune în dintele în curs de dezvoltare. Este utilă măsurarea porțiunii de dinte expusă dincolo de marginea gingivală. Dintele se va mai măsura patru săptămâni mai târziu. Dacă a apărut o re-erupție, o altă măsurătoare este luată după patru săptămâni. Aceasta se repetă până când dintele este complet re-erupt. Dacă dintele nu prezintă niciun indiciu de re-erupție după o perioadă de patru săptămâni, se recomandă extracția dinților pentru a evita anchiloza și posibilele leziuni ale dintelui permanent în curs de dezvoltare.
Pentru dinții permanenți: La dinții imaturi, cu formare incompletă a apexului și intruziune mai mică de 7 mm, dintele are posibilitatea de a erupe în mod pasiv. În cazul în care re-erupția nu este observată în decurs de trei săptămâni sau dacă intruzia a fost mai mare de 7 mm, este inițiată re-erupția ortodontică sau chirurgicală activă și inițierea tratamentului endodontic (apexogenizare sau apexificare). În dinții maturi, dacă intruziunea este de 3 mm sau mai puțin, dintele are posibilitatea de a re-erupe spontan. Intruziunea de 3-7 mm necesită re-erupție ortodontică sau chirurgicală cât mai curând posibil, iar tratamentul endodontic este inițiat în decurs de trei până la patru săptămâni după traumatism. Intruziunea mai mare de 7 mm este tratată cu repoziționarea chirurgicală. Repoziționarea chirurgicală se realizează prin repoziționarea ușoară a dintelui cu degetele sau cu pensete aplicate numai la nivelul coroanei, evitând rotirea dintelui în soclu. Terapia endodontică este inițiată în decurs de trei până la patru săptămâni după traumatism.
De asemenea, în cursul tratamentului, pacientul trebuie să urmeze o dietă care să conțină alimente moi, să acorde o importanță deosebită igienei dentare, folosind periuțe cu perii moi și apă de gură cu clorhexidină.
Gestionarea leziunilor intruzive pot fi dificile comparativ cu alte leziuni traumatice, iar prognosticul pe termen lung depinde de mai mulți factori: amploarea și severitatea leziunii, stadiul dezvoltării radiculare a dintelui afectat, vârsta pacientului, poziția dinților și alte leziuni ale coroanei și țesuturilor moi.
Stadiul de dezvoltare în care se află dinții și severitatea leziunii influențează cel mai mult procesul de vindecare și rezultatul pe termen lung.
Intruzia este definită ca deplasarea apicală a dintelui în osul alveolar, fiind însoțită de compresia ligamentului periodontal, întreruperea neuro-vasculară a pulpei, contuzia cementului și fracturarea sacului alveolar. 
