Care sunt factorii determinanţi ai performanţei in stomatologie?
Fiecare dintre noi dorim sa fim printre cei mai buni, ne cultivam calitatile care sa faca posibil acest lucru.
Exigenta în profesiunea medicalã se formeazã încã din facultate si este conditia esentiala a performantei.
Indemânarea este vitală, dar nu reprezintă, în nici un caz, singurul ingredient pentru obţinerea succesului.
La fel de importante sunt pregătirea trainică, compasiunea, raţionamentul corect, calităţile de comunicare, simţul clinic, cunoştinţele teoretice si o conduita profesionala exemplara pentru a răspunde cu succes cerinţelor pacienţilor.
Dincolo de toate aceste calitati medicul trebuie sa se stie in siguranta atunci cand profeseaza, intreaga lui capacitate trebuie focalizata asupra actului medical si nu alterata de teama greselii. Pentru realizarea acestui deziderat trebuie foarte bine inteleasa notiunea de malpraxis si modalitatea prin care ne protejam de repercursiunile eventualelor erori.
In cele ce urmeaza va prezint malpraxisul in forma in care acesta intereseaza medicul, domeniul de aplicare a malpraxisului fiind intins si asupra altor categorii profesionale.
Ce este malpraxisul?
O definitie cat mai sintetica a malpraxisului este cea de eroare profesionala generatoare de pagube.
Cum stiinta medicala are inca multe domenii pe care nu le stapanim deplin ce anume ni se poate imputa, ce anume poate fi considerat eroare profesionala?
Pentru a face aceasta distinctie impartim erorile in erori subiective si erori obiective.
Cele subiective consta in reprezentarea gresita a realitatii medicale determinata de slaba pregatire profesionala, implicit punerea defectuoasa in practica a tehnicilor si manevrelor de specialitate.
In aceleasi conditii de lucru, oricare alt medic era in masura sa evite prejudiciul datorat nepriceperii, indoielii omisive, aprecierii superficiale a cazului sau a inaptitudinii.
Erorile de diagnostic se pot datora necunoasterii trecutului medical al pacientului, examinarii gresite, interpretarii eronate a simptomelor, neefectuarii unor teste, netrimiterii pacientului pentru un consult de specialitate sau neschimbarii diagnosticului in cazul unui tratament care nu da rezultate.
Erorile subiective angajeaza responsabilitatea.
Acestea se deosebesc de erorile obiective legate de boala, de reactivitatea bolnavului, de complexitatea bolii, de informatiile false date de bolnav, de saracia bolilor in simptome sau caracterul lor nespecific.
Eroarea obiectiva se datoreste, cel mai fercvent, unei imperfectiuni a stiintei medicale la un moment dat, unei reactivitati particulare a bolnavului sau unor particularitati ale bolii.
Se afla in eroare cu caracter obiectiv orice medic care in aceleasi conditii ar fi procedat la fel. In acest domeniu trebuie facuta precizarea privind eroarea de fapt, cauza ce inlatura raspunderea penala: art. 51 Cod pen. „faptuitorul in momentul savarsirii acesteia nu cunostea existenta unei stari, situatii sau imprejurari de care depindea caracterul penal al faptei”(ex.: pacientul nu se declara suferind de anumite boli) si eroarea de norma care este imputabila (ex.: nu este inlaturat caracterul penal al faptei in cazul eutanasiei de necunoasterea de catre medic a legislatiei in acest domeniu)
Diferentierea erorii obiective de cea subiectiva impune analiza conditiilor de lucru concrete pe care medicul le-a avut la indemana.
Se investigheaza daca medicul a facut, apeland la constiinciozitate si rigurozitate in aplicarea cunostintelor sale profesionale, tot ce era posibil in acele conditii, pentru a pune cel mai exact diagnostic si a alege cea mai buna metoda de tratament in interesul bolnavului.
Daca el a respectat cerintele unei atitudini profesionale ireprosabile, neconcordanta diagnosticului cu realitatea va fi o eroare obiectiva, deoarece orice medic ar fi ajuns la aceleasi concluzii in aceleasi conditii.
Daca neconcordanta diagnosticului apare prin folosirea prejudiciabila, fara diligenta si constinciozitate a cunostintelor medicului in conditiile concrete de lucru atunci exista eroarea subiectiva, imputabila.
In legislatia României nu este prevăzut inca malpraxisul medical, analiza acestuia implica trei probleme importante:
crearea unui cadru legislativ de desfăsurare a actului medical, in care malpraxisul sa fie reglementat,
stabilirea si impunerea anumitor norme institutiei medicale,
conditii ce trebuie indeplinite de persoana care efectuează actul medical.
Pentru o reprezentare cat mai buna a notiunii de malpraxis trebuie mai intai inteleasa pozitia de pe care medicul se raporteaza fata de pacient. Relatia dintre medic si pacient este una contractuala.
Obligatia medicului de a-l vindeca pe pacient este o obligatie de diligenta (de mijloace), obligatie care consta in indatorirea debitorului (medic) de a depune toata straduinta pentru atingerea unui anumit rezultat, fara a se obliga la insusi rezultat.
Acest tip de raport contractual il protejeaza pe medic, in cazurile in care s-au efectuat interventii chirurgicale sau tratamente, corecte din punct de vedere profesional, dar vindecarea sau ameliorarea starii pacientului nu s-a produs, de eventualele despagubiri materiale solicitate de pacient.
Exista insa riscul erorilor ce pot interveni in efectuarea actului medical, erori care, in cazul medicinii, spre deosebire de cele mai multe profesii pot avea implicatii dintre cele mai grave culminand cu schilodirea sau moartea pacientului.
Asigurarea de malpraxis, a fost creata din necesitatea medicului (in cazul nostru) de a se proteja de eventualele despagubiri datorate pacientilor in urma unor erori profesionale si este reprezentata de un contract intre medic pe de o parte si casa de asigurari de cealalta parte, in care sunt specificate erorile profesionale pentru care medicul vrea sa fie asigurat precum si planurile tarifare care ii convin.
Incheierea politei de asigurare presupune cunoasterea anumitor detalii de natura juridica si economica:
Din perspectiva juridica erorile profesionale (medicale) generatoare de pagube imbraca forma culpei. Sunt cunoscute in acest domeniu culpa de tehnica medicala si culpa de omisiune.
Culpa de tehnica medicala sau culpa profesionala medicala consta in nerespectarea regulilor privind exercitarea profesiunii medicale prin nepricepere sau abateri de la reguli indeobste recunoscute si recomandate in practicarea acestei profesiuni, provenite din neglijenta, nepasare sau nerespectarea unor metode si procedee specifice. Aceasta mai poarta denumirea de imprudenta.
La randul ei culpa de tehnica medicala se imparte in:
-Culpa profesionala prin nepregatire (incompetenta)
-Culpa profesionala prin neprevedere
Este forma simpla a culpei profesionale. Imposibilitatea de prevedere constituie un caz fortuit, ca si neputinta in fata unor riscuri inerente medicinii.
Culpa profesionala prin neglijenta
In aceasta categorie se includ nesolicitarea consultului interdisciplinar, privarea de sansa, trimiterea tardiva a bolnavului la un specialist.
Neglijenta sau neatentia in practica medicala ia forma grabei si a suprficialitatii, indeplinirii neconstiincioase a obligatiilor.
Concret neglijenta poate lua forma: neluarii corecte a anamnezei, neexecutarii unui examen clinic corect, neefectuarea unor examene paraclinice de rutina, neluarii tuturor masurilor de asepsie in vederea unei interventii.
Sunt considerate neglijente grave: nedescoperirea unor boli sau tare anterioare initierii unui tratament a carui aplicare poate genera o agravare a bolii initiale sau chiar decesul bolnavului, neizolarea bolnavului contagios, neefectuarea terapiei antitetanice in cazul plagilor tetanogene, injectarea de medicamente cu perioada de utilizare depasita, injectarea unei alte substante, decat cea dorita, prin confuzie.
Culpa profesionala prin usurinta (nepasare)
Frecvent, usurinta profesionala rezida in: neexaminarea clinica si competenta a bolnavului, ignorarea riscurilor la care este expus pacientul, imobilizarea neadecvata a fracturii, efectuarea necorespunzatoare a unor injectii sau punctii, pierderea auzului unui copil prin tratarea mamei cu streptomicina, aparitia de efecte nedorite notorii(trecute in prospectul medicamentului) prin nerespectarea dozelor maxime, arsuri dupa antiseptice sau radioterapie, ignorarea conditiilor precare de lucru: mizerie, sterilizarea necorespunzatoare.
Culpa prin usurinta este favorizata de subestimarea riscului actiunii medicale sau de supraestimarea posibilitatii de actiune.
Culpa de omisiune
Medicul este deopotriva rasponsabil, atunci cand actioneaza cat si cand nu actioneaza; cu alte cuvinte el raspunde de tot ceea ce face si de tot ce refuza sa faca.Culpa de omisiune se prezinta sub urmatoarele forme:
-Refuzul de a raspunde la solicitarea pacientului
-Refuzul interventiei (neasumarea de riscuri)
-Refuzul trimiterii pacientului la un esantion superior (privarea de sansa)
-Neacordarea dreptului pacientului la a doua opinie in aceeasi cauza medicala
-Refuzul de a continua tratamentul unui pacient
Dupa cum se poate observa intreaga responsabilitate civila se bazeaza pe principiul greselii.
La origine responsabilitatea medicala a fost de natura delictuala: medicul nu putea fi condamnat decat daca se demonstra ca a provocat in mod voluntar vatamarea pacientului.
Odata inteleasa latura juridica a notiunii de malpraxis cea economica se contureaza ca o masura de protectie menita sa acopere, daca nu toata, atunci cat mai mult posibil din plaja erorilor profesionale medicale.
In mod normal fiecare medic ar trebui sa-si poata negocia asigurarea de malpraxis cu o casa de asigurari aleasa de acesta in virtutea legilor economiei de piata.
Casa de asigurari se angajeaza sa plateasca, în limita sumei asigurate, despagubirile si cheltuielile de judecata pe care medicul asigurat este obligat printr-o hotarâre judecatoreasca definitiva si irevocabila, pronuntata de o instanta de judecata româna, sa le plateasca unei terte persoane (pacientului), pentru un prejudiciu de natura materiala, vatamare corporala, afectarea sanatatii sau deces, survenite ca urmare a urmatoarelor acte savârsite în timpul exercitarii legale a obligatiilor sale profesionale:
diagnosticari eronate;
tratamente prescrise, recomandate în mod eronat pacientilor;
erori sau neglijente în efectuarea interventiilor medicale în scop diagnostic sau terapeutic;
neglijenta, întârziere, superficialitate si omisiune în îndeplinirea sarcinilor proprii de serviciu.
Cuantumul despagubirii se stabileste pe baza evaluarii daunelor si stabilirii raspunderii medicului asigurat.
Evaluarea daunelor si stabilirea raspunderii medicului asigurat se face pe baza unei hotarâri judecatoresti definitive si irevocabile.
Medicul trebuie sa solicite consimtamantul scris din partea pacientului sau reprezentantilor legali prin asumarea raspunderii pentru acele interventii sau acte medicale cu risc în producerea de pagube materiale, vătămare corporală, afectarea sanatatii sau deces.
Medicul asigurat este acoperit pentru actele medicale efectuate de urgenta pentru situatia în care este amenintata viata pacientului, în conditiile în care acesta este în stare de inconstienta sau în incapacitate de a-si exprima consimtamântul si este neînsotit de reprezentanti legali.
Responsabilitatea medicului nu este o problemã discutatã în facultãtile noastre de medicinã. De retinut ca asigurarea de malpraxis nu este un scut absolut, ea protejand medicul asigurat numai din punct de vedere civil (financiar) fata de pacient, pe langa aceasta responsabilitate civila mai exista alte cateva tipuri.
Responsabilitatea fata de normele deontologice ale profesiei de medic cade in sarcina Colegiului Medicilor din Romania, nerespectarea acesteia putand duce pana la sanctiunea ridicarii dreptului de libera practica.
Responsabilitatea administrativa fata de angajator‚ adica de institutia sanitara, presupune respectarea regulilor impuse de aceasta, in caz contrar existand diverse sanctiuni de ordin administrativ, printre care se numara si desfacerea contractului de munca.
Responsabilitatea penala in fata legii pentru erori savarsite in desfasurarea actului medical, de care se ocupa procuratura.
Pentru a exemplifica cateva cazuri de malpraxis vom prezenta si analiza in paginile revistei, in numerele viitoare, spete din practica judiciara internationala.
Care sunt factorii determinanţi ai performanţei in stomatologie? 
Acestea se deosebesc de erorile obiective legate de boala, de reactivitatea bolnavului, de complexitatea bolii, de informatiile false date de bolnav, de saracia bolilor in simptome sau caracterul lor nespecific. 
