Pulpa dentară şi factorii traumatici


Pulpa dentară şi factorii traumatici

Pulpa reprezintă stratul de ţesut dentar de duritate redusă, regăsit imediat sub dentină şi care se continuă şi de-a lungul canalelor radiculare. Are consistenţă moale şi conţine celule cu diferite funcţii, ce se regăsesc într-o matrice fundamentală.

În momentul în care factorii agresivi mecanici sau bacterieni ajung în dentină, spre treimea dinspre pulpa dentară, aceasta din urmă reacţionează prin aparitia sensiblităţii şi prin secretarea de celule cu rol în neutralizarea agentului patogen.

Inflamaţia pulpei dentare ca răspuns la stimulii din mediu poartă denumirea de pulpită şi evoluează de la uşoară sensibilitate până la durere care nu mai poate fi calmată nici cu ajutorul antiinflamatoarelor.

Componentele pulpei dentare sunt celulele, fibrele, vasele, nervii şi substanţa fundamentală.

  • Odontoblastele sunt celulele care au rolul de a secreta dentina. In momentul în care un agent patogen acţionează asupra acesteia, odontoblastele se mobilizează şi secretă încă un strat de dentină, pentru a proteja camera pulpară şi a încetini evoluţia dintelui spre pulpită.
  • Vasele de sânge din camera pulpară şi de la nivelul canalelor radiculare asigură nutriţia întregului dinte. Prin apexul dintelui, vasele sangvine îşi asigură continuitatea cu celelalte structuri vasculare ale organsmului. Astfel, o patologie generală, spre exemplu diabetul, caracterizat prin valori crescute de glucoză în sânge, produce şi alterări la nivelul structurilor dentare şi parodontale.
  • Terminaţiile nervoase sunt responsabile de receptarea sensibilităţii. Impulsurile se transmit sub formă de senzaţie dureroasă, indiferent de calitatea stimulului (rece, cald, dulce).
  • Substanţa fundamentală se prezintă ca o masă amorfă, lichidă la tineri şi gelificată la adulţi. Această matrice are rolul de a susţine celulele, este un rezervor de apă şi se comportă ca o barieră împotriva microorganismelor
Factori determinanți

Factorii care pot să traumatizeze pulpa dentară şi să producă inflamaţie sunt de mai multe tipuri:

  • Agenţii termici – sunt brutali şi sunt reprezentaţi de alimentele şi lichidele de temperaturi extreme, cald şi rece. Temparaturi crescute se pot obţine prin consumul de alimente fierbinţi dar şi în timpul manoperelor stomatologice, când turbinele nu sunt prevăzute cu sisteme de răcire. De asemenea, obturaţiile de amalgam pot să transmită mai puternic variaţiile termice fată de celelalte materiale de obturaţie.
  • Agenţii mecanici – cei violenţi sunt reprezentaţi de fracturi, ce pot interesa coroana, rădăcina sau ambele, linia de fractură fiind în acest caz una oblică sau verticală. Prin deschiderea directă a camerei pulpare de către agentul traumatic, impregnarea bacteriană a pulpei duce la inflamaţie şi infecţie. Agenţii mecanici de intensitate mică şi constantă pot produce şi ei atrofia pulpei în timp. Dintre aceşti ultimi agenţi, reprezentativi sunt aparatele ortodontice dar şi obturaţiile şi lucrările protetice mai înalte, care agresează dintele antagonist.
  • Agenţii chimici – sunt reprezentaţi de substanţele regăsite în materialele folosite în tratamente. Materialele care polimerizează incomplet elimină radicali liberi ce agresează pulpa dentară, dacă se află în vecinătatea acesteia.
  • Agenţii microbieni – produc direct pulpitele. Prin inocularea acestora în camera pulpară, îşi exercită potenţialul patogen. De cele mai multe ori, o leziune carioasă poate să evolueze lent, asimptomatic, fără a produce neplăceri pacientului. In momentul în care se apropie însă de camera pulpară, dintele prezintă sensibilităţi de grade diferite.

Simptomele nu trebuie ignorate fiindcă tratamentul precoce preîntâmpină complicaţiile. Dacă în stadii incipiente pulpa mai poate fi conservată, în cazuri avansate de afectare, tratamentul este de extirpare a pulpei, cu pierderea vitalitaţii dintelui.