Obiceiuri ce deteriorează dinţii


Obiceiuri ce deteriorează dinţii

De-a lungul vieţii, omul schimbă două dentiţii. In copilărie, odată cu apariţia primilor dinţi, de la vârsta de 5-6 luni, micului pacient I se formează dentiţia temporară.

Cu primii dinţi, copilul îşi va dezvolta şi defini tiparele de masticaţie şi obiceiurile alimentare.

Dinţii permanenţi care încep treptat să îi înlocuiască pe cei temporari, în jurul vârstei de 6 ani, le preiau şi funcţiile şi se exercită mai bine, datorită unor particularităţi pe care dinţii definitivi le deţin:

  • Deţin o structură mai dură, gradul de mineralizare al acestora fiind ridicat, rezistă mai bine la factorii ce îi pot perturba, chiar dacă au origine internă sau externă.
  • Sunt mai puţin casanţi, având cuspizii şi marginile mai definite, mai ascuţite. Nu se uzează în aceeaşi măsură în care o fac dinţii temporari
  • nu prezintă fenomenul de rizaliză, adică de resorbţie a rădăcinii. Rădăcinile dinţilor permanenţi sunt mult mai bine dezvoltate şi mai bine implantate în os, de aceea dentiţia definitivă rezistă mai mult timp la nivelul arcadelor dentare.

Pacientul însumează 32 de dinţi definitivi, cu mici variaţii individuale. Dacă igiena orală ar fi respectată cu stricteţe, aceştia ar putea să deservează pacientul o viaţă întreagă.

Din păcate, chiar o dantură îngrijită poate să creeze probleme la un moment dat. De aceea, cu atât mai mult, protocoalele de igienă trebuie să fie respectate cu stricteţe.

Unii pacienţi însă folosesc dinţii şi pentru alte scopuri faţă de cele pentru care au fost aceştia creaţi, dintre care cele mai des întâlnite sunt :

  • Spargerea alimentelor dure – alune, nuci, fistic. Acestea sunt o categorie de alimente dure care pot să fragilizeze dinţii, prin consistenţa rigidă a cojii. Mulţi pacienţi, din comoditate sau obişnuinţă, preferă să spargă această categorie de alimente între dinţi, cu consecinţe nefaste asupra sănătăţii orale. Pe lângă smalţul dinţilor care poate să dezvolte fisuri sau chiar să se fractureze, şi ţesuturile moi pot să fie lezate prin proiectarea cojilor la nivelul acestora.
  • Deschiderea de sticle – în loc de a folosi un desfăcător special conceput pentru aceasta, unii pacienţi declară cu mândrie că îşi folosesc dinţii, în special pe cei din regiunea laterală, pentru a desface sticlele. Rolul dinţilor nu este acesta şi în mod cert, în scurt timp, aceştia se vor deteriora, cel mai probabil fracturându-se din cauza forţelor excesive la care este supus.
  • Obiceiul vicios de a-şi roade unghiile este unul cu consecinţe nefaste asupra întregului aparat dento-maxilar dar şi asupra articulaţiei temporo-mandibulare. Prin roaderea unghiilor, rapoartele dintre dinţi se modifică şi sunt transmise mişcări nefuncţionale spre structurile ce le receptează. In timp, acest obicei duce la apariţia durerilor articulare. De asemenea, unghiile reprezintă un rezervor de bacterii care sunt aduse la nivelul cavităţii orale.
  • Roaderea unor obiecte, în special a instrumentelor de scris, în momentele de concentrare pot să producă asimetrii la nivelul arcadelor dentare dar şi să modifice rapoartele de ocluzie.

Dinţii trebuie protejaţi, fiindcă, deşi la bază sunt rezistenţi, aceştia se pot deteriora în timp, prin suprasolicitarea lor şi utilizarea în scopuri pentru care nu sunt pregătiţi.