Periajul obișnuit, spălarea și clătirea vă păstrează cavitatea orală într-o stare bună de sănătate. Și, în timp ce aveți nevoie de aceste arme puternice în arsenalul dvs. de luptă împotriva bacteriilor, mai există și alte elemente suplimentare care ajută la protecția structurilor din cavitatea bucală.
Dincolo de limitarea dulciurilor zaharoase și a alimentelor dure, acide, care pot irita gingiile, anumite alimente aduc un real beneficiu țesutului gingival și nu numai.
Bolile gingivale pot duce la un lanț de probleme dentare care conduc la pierderea dinților precoce ca urmare a retragerii gingivale, a inflamațiilor. De asemenea, sângerările gingivale pot crea un disconfort persoanei atunci când își realizează periajul dentar.
În acest moment, cercetarea care leagă alimentele specifice de o mai bună sănătate a gingiilor este limitată.
Cu toate acestea, oamenii de știință au tras o serie de concluzii din cercetările care sunt disponibile cu privire la unii nutrienți, cum sunt:
Vitamina C
Alimentele care conțin vitamina C pot reduce inflamația gingiilor. Persoanele care au deficiență în această vitamină importantă pot dezvolta o boală numită scorbut – aceasta se manifestă prin inflamarea și sângerarea gingiilor.
Institutele Naționale de Sănătate notează că toate fructele și legumele conțin vitamina C, dar unele dintre cele mai bune surse includ citricele, fructele de pădure și legumele cu frunze verzi.
Cu toate acestea, citricele pot duce la eroziunea smalțului dacă sunt consumate în exces și nu se realizează o igienă dentară eficientă. De aceea, ele pot contribui la o sănătate a gingiilor dacă sunt consumate limitat.
Vitamina B12
Vitamina B12 poate sprijini sănătatea gingiilor. Persoanele care au deficiență în această vitamină pot avea sângerări gigivale, iar unele studii au găsit o legătură între nivelurile scăzute de B12 și boala severă a gingiilor.
Produsele de origine animală, cum ar fi laptele, ouăle și carnea, sunt surse bune de vitamina B12. În plus, unele produse de panificație, paste și cereale sunt fortificate cu B12.
Acizi grasi omega-3
O dietă bogată în acizi grași omega-3 poate juca un rol important în menținerea sănătății gingiilor. Conform unui studiu publicat în rapoartele de sănătate orală, există dovezi care arată că acizii grași omega-3 ajută la reglarea inflamației în țesuturile gingivale.
Unele surse bune de acizi grași omega-3 includ uleiul de semințe de in și pește.
În timp ce unele alimente au fost legate de o bună sănătate a gingiilor, altele au efect opus.
O alimentație precară poate agrava condițiile gingiilor dvs., în special o dietă bogată în carbohidrați rafinați poate fi conectată la inflamația gingiilor.
Carbohidrații rafinați includ alimente precum pâinea albă, orezul alb și chipsurile de cartofi.
În general, o dietă bogată în zahăr încurajează formarea plăcii bacteriene care va favoriza apariția numeroaselor probleme de natură dentară și gingivală.
Nutriția vă afectează întregul corp din interior spre exterior. Dacă nu consumați alimentele și băuturile sănătoase pentru dvs. în mod regulat, atunci veți fi mai susceptibili la boli și probleme dentare. Schimbarea dietei zilnice și a obiceiurilor de igienă orală vă pot îmbunătăți sănătatea și bunăstarea generală.