Tratamentele dentare se adresează dinţilor care, din diferite motive, ajung să nu îşi mai îndeplinească rolul în masticaţie, fonaţie sau pe cel estetic. Aceasta poate să survină unor traumatisme ce duc la pierdere de substanţă sau a leziunilor carioase, cel mai frecvent.
Leziunile carioase apar în zone care sunt greu de igienizat sau care prezintă reliefuri accentuate şi pot să retenţioneze uşor alimentele.
Indiferent de cât de minuţios este efectuată igienizarea bucală, aceasta trebuie completată de mijloacele secundare ce constau în folosirea aţei dentare şi a apei de gură.
De asemenea, cel puţin de două ori pe an, cu variaţii în ceea priveşte predispoziţia pacientului la formarea tartrului, igienizarea trebuie efectuată profesional, de către medicul stomatolog şi constă din detartraj, periaj profesional şi aplicarea de geluri sau paste fluorurate, în cazul pacienţilor care au predispoziţie marcată la a dezvolta carii.
In momentul în care o unitate dentară este afectată de un proces carios sau de unul traumatic sau de orice alt agent cu potenţial dăunător, modificările nu apar doar la nivelul straturilor superficiale ale dinţilor.
Cel mai adesea, modificările de suprafaţă sunt consecinţa celor produse în profunzime, la nivelul pulpei dentare.
Camera pulpară este protejată de dentină şi de smalţ şi are rol în nutriţie şi în menţinerea vitalităţii dintelui.
Fiind conectată cu toate straturile dentare şi bogată în receptori, este cea care asigură sensibilitatea dintelui.
In funcţie de agentul agresor, pulpa răspunde diferit :
Hiperemia pulpară – este situaţia în care la nivelul unui dinte este prezent un proces carios, suficient de profund încât să producă sensibilitate dar totuşi, încă la o distanţă considerabilă faţă de camera pulpară. Astfel, dintele va fi mai sensibil în momentul în care pacientul consumă lichide sau alimente dulci sau reci. Chiar dacă procesul carios nu a ajuns la nivelul camerei pulpare, există manifestări pulpare precoce.
In cazul hiperemiei, aceasta se materializează prin creşterea numărului de celule, pentru a putea acţiona eficient împotriva atacului bacterian.
Pulpita– dacă procesul carios ajunge foarte aproape de camera pulpară sau chiar să o deschidă, modificările de la acest nivel sunt diferite faţă de cele din hiperemie.
Astfel, numărul de celule implicate în apărare se reduce, astfel capacitatea de luptă împotriva agresorului scade treptat.
Durerea se intensifică şi, curând, se poate ajunge la stadiul de necroză sau gangrenă, dacă dintele nu este tratat în timp util. Necroza sau gangrena sunt entităţi care sugerează că dintele şi-a pierdut complet vitalitatea.
Necroza pulpară – unele substanţe chimice din cursul tratamentelor sau ajunse accidental în vecinătatea unităţilor dentare sau forţe excesive aplicate asupra dinţilor mai ales in cazul aparatelor ortodontice pot să producă moartea pulpei dentare.
Este important ca în timpul tratamentelor endodontice sau a celor parodontale să se respecte concentraţiile şi dozele indicate de către producător, pentru a preveni astfel de accidente.
De asemenea, o mare parte dintre pacienţii care se prezintă la cabinetul dentar îşi doresc albiri dentare.
Este important ca acestea să fie făcute sub supravegherea medicului, pentru că, de multe ori, concentraţiile găsite pe piaţă sunt crescute şi pot să producă sensibilizarea dinţilor sau chiar necroza acestora.
Tratamentele dentare se adresează dinţilor care, din diferite motive, ajung să nu îşi mai îndeplinească rolul în masticaţie, fonaţie sau pe cel estetic. Aceasta poate să survină unor traumatisme ce duc la pierdere de substanţă sau a leziunilor carioase, cel mai frecvent. 
