Vitaminele şi rolul acestora în sănătatea parodontală


 

Vitaminele şi rolul acestora în sănătatea parodontală

Parodonţiul este reprezentat de ţesuturile care înconjoară unităţile dentare şi care au rol în stabilizarea acestora.

Sunt sensibile la stimulii nocivi din mediu şi pot suferi alterări chiar ireversibile. Dacă la început, modificările parodontale sunt reversibile, sănătatea putând fi reinstaurată prin terapie minim invazivă, în stadiile avansate de afectare acest lucru nu mai este posibil.

Drept urmare, modificările apărute sunt irevesibile, permanente iar ce se poate face este conservarea situaţiei locale. In caz nefavorabil, progresia bolii parodontale va continua.

Stadiile bolii parodontale:

Inflamaţie gingivală – numită şi gingivită, este primul stadiu al bolii parodontale.

Clinic, gingiile sunt inflamate, roşii, uşor dureroase şi prezintă sângerare la periaj. Se datorează aproape exclusiv depozitelor de placă dentară, în special cele de la limita dintre dinte şi gingie.

Printr-o igienă necorespunzătoare sau utilizării unei tehnici de periaj incorecte, depozitele de placă cresc, lezând structurile parodontale. Alte medicamente precum antidepresivele şi anticoncepţionalele au ca efect secundar inflamaţia gingivală.

Anumite stări fiziologice precum sarcina sau modificările hormonale din adolescenţă pot fi însoţite de gingivită. Prin menţinerea unei igiene bune orale, însă, riscul de a degenera în boală parodontală este redus.

Boală parodontală – gingia lezată se vindecă printr-o uşoară retracţie, astfel că va fi inserată mai spre rădăcină.

Acest proces continuu de inflamaţie şi retracţie, alături de gradientul bacterian prezent constant în cavitatea orală duce la fenomene de resorbţie osoasă.

Dacă în stadiu de inflamaţie gingivală procesul este reversibil, gingia putându-si recăpăta structura în urma terapiei, în momentul în care inflamaţia se propagă la nivelul osului şi acesta se resoarbe, nu mai există cale de revenire spre situaţia iniţială.

Vitamina B9

Numită şi acid folic, vitamina B9 se regăseşte în alimentaţia noastră cu precădere în spanac, salată verde, ciuperci sau cereale. Folaţii stimulează sistemul hematopoetic, astfel joacă un rol important în regenerarea celulară. La nivelul parodonţiului, vitamina B9 este un adjuvant în procesele de cicatrizare. Pentru un efect terapeutic sporit, se recomandă asocierea de complex B cu vitamina C.

Vitamina C

Numită şi acid ascorbic, vitamina C nu poate fi sintetizată în interiorul organismului. Posedă proprietăţi antioxidante şi are un rol major în menţinerea unei imunităţi adecvate. Se regăseşte în fructe, în special în citrice. De asemenea, legumele precum ardeiul şi salata conţin cantităţi crescute de vitamina C, cu toate că nu au gustul acru. Pentru parodonţiu, vitamina C are un rol major în menţinerea integrităţii fibrelor de colagen. Nu există toxicitate în caz de supradozaj de vitamina C, fiindcă excesul este întotdeuna eliminat la nivel renal. Pe de altă parte, carenţa de acid ascorbic duce la apariţia de edeme şi creşte riscul de sângerare la cele mai mici traumatisme sau chiar spontan.

Vitamina E

Se regăseşte în principal în cereale şi în uleiurile vegetale, având rol de antioxidant. La nivel parodontal, carenţa de vitamina E duce la agravarea bolii parodontale preexistente, datorită faptului că o cicatrizare adecvată nu mai este realizabilă.

Pentru sănătatea atât a parodonţiului dar şi a întregului organism, vitaminele sunt indispensabile. Fie că modulează anumite funcţii sau că intervin în general în menţinerea unei imunităţi ridicate, o dietă echilibrată ce include toate grupele de vitamine aduce doar beneficii.