Dinţii au o ordine prestabilită de erupţie la nivelul arcadelor dentare dar şi un loc dictat genetic.
Astfel, încă din perioada intrauterină, din faza de embrion, începe formarea lamei dentare, a arcurilor ce vor ocupa în final locul arcadei dentare.
La nivelul acestora, apar proeminenţe globulare care vor fi mugurii dentari, din care vor evolua dinţii temporari.
Ordinea așezării dinţiilor:
De la nivelul liniei mediane care este dispusă anterior, spre posterior lateral, avem : incisivii centrali, apoi incisivii laterali şi mai apoi caninii.
Aceştia sunt dinţii care ocupă zona anterioară a arcadelor şi sunt pereche, câte unul pe fiecare jumătate de arcadă.
Lateral, avem dinţii posteriori. In dentiţia temporară regăsim câte doi molari pe fiecare jumătate de arcadă.
Tot posterior dar la nivel de dentiţie permanentă, regăsim câte doi premolari, în imediata vecinătate a caninilor dar şi câte 3 molari, pe fiecare jumătate de arcadă.
Astfel, la nivelul arcadei temporare întâlnim câte 10 dinţi la nivelul fiecărui maxilar (10 dinţi superior şi 10 dinţi posterior) iar la nivelul arcadei permanente avem câte 16 dinţi per maxilar (16 superior şi 16 inferior).
Ce este important de menţionat este faptul că adesea, ultimul molar, numit şi molar de minte, lipseşte de la nivelul arcadelor dentare.
Aceasta se datorează fie spaţiului redus de care dispune, în cazul unor maxilare insuficient dezvoltate sau a absenţei mugurilor dentari.
Alteori, molarul de minte poate să rămână inclus la nivelul oaselor maxilare. Un molar de minte inclus poate să evolueze asimptomatic, fără a provoca durere sau alte manifestări dar cel mai adesea, un molar de minte inclus sau parţial inclus poate să întreţină procese supurative, asociate cu durere, trismus şi stare generală alterată.
Definiție
Transpozitia dentara este o anomalie de poziţie a dinţilor care se materializează prin inversarea poziţiei a doi muguri dentari vecini.
Cei mai frecvent interesaţi dinţi sunt reprezentaţi de caninii superiori, care îşi pot schimba locul pe arcadă cu incisivii laterali, situaţi anterior sau, cel mai des, cu primii premolari, localizaţi distal, posterior.
De cele mai multe ori, inversarea mugurilor dentari se produce încă din timpul formării acestora, din perioada de embriogeneză.
Transpozitia dentara îmbracă două forme:
Transpoziţia parţială – reprezintă acea situaţie când coroanele dinţilor sunt inversate doar parţial.
Atsfel, dinţii implicaţi în acest tip de transpoziţie sunt situaţi unul în spatele celuilalt.
Pe lângă probleme fiziologice care apar în urma acestei situaţii, cele ocluzale sunt şi mai grave. Astfel pot să apară blocaje ocluzale severe în momentul în care pacientul realizează mişcări de lateralitate.
Transpoziţia totală – reprezintă forma de transpoziţie în care caninul şi primul premolar sau caninul şi incisivul lateral vecin îşi schimbă complet locul pe arcadă.
Astfel, continuitatea arcadei nu este întreruptă, dinţii fiind bine aliniaţi, însă simetria celor două jumătăţi de arcade nu mai este păstrată. In funcţie de ce tipuri de dinţi îşi inversează locul, pot să apară tulburări fizionomice, ocluzale sau chiar lezarea mucoaselor din jur.
De cele mai multe ori, această patologie, relativ rară este depistată întâmplător, de către medicul stomatolog, în urma examenului clinic în momentul în care se prezintă pentru o altă afecţiune.
Dinţii au o ordine prestabilită de erupţie la nivelul arcadelor dentare dar şi un loc dictat genetic. 
