Mulți părinți se îngrijorează adesea despre acest obicei al copiilor lor și se întreabă cât de dăunător poate fi pentru dentiția acestora și în jurul cărei vârste copilul va renunța singur la suptul degetului sau folosirea suzetei.
Suptul degetului este unul dintre reflexele naturale ale sugarului, acesta apare încă de când se află în uterul mamei și continuă și după naștere. Bebelușii și copiii mici pot suge atât degetele mari, alte degete, suzeta sau alte obiecte. Acest gest îi face să se simtă în siguranță și fericiți și îi ajută să învețe despre lumea în care tocmai au pătruns.
Punerea degetului mare sau a altui deget în gură oferă copiilor un sentiment de securitate în perioadele dificile, cum ar fi atunci când sunt despărțiți de părinți, înconjurați de străini sau într-un mediu necunoscut. De asemnea, suptul degetului mare este relaxant și poate ajuta în a induce somnul copilului.
Suptul prelungit al degetului mare poate cauza probleme legate de creșterea corespunzătoare a cavității orale și în alinierea corectă a dinților. De asemenea, poate provoca modificări la nivelul palatului dur.
Copiii care își mențin pasiv degetul în cavitatea bucală sunt mai puțin susceptibili să întâmpine dificultăți decât cei care sug puternic degetele. Când copilul scoate degetul din gură, în cazul suptului violet, un sunet puternic se poate auzi. Acest obicei poate duce la crearea unor probleme la nivelul dinților primari.
Suzetele pot afecta dinții în același mod ca și suptul degetelor. Cu toate acestea, folosirea suzetei este adesea un obicei care poate fi cu ușurință întrerupt. Suzeta pe care o folosește sugarul trebuie să fie mereu una curată, de asemenea, nu înmuiați niciodată suzeta în zahăr, miere sau alți îndulcitori.
Majoritatea copiilor se opresc din suptul degetelor mari pe cont propriu între vârstele de 2 și 4 ani. Acest obicei îsi pierde din intensitate în această perioadă, deoarece copiii petrec mai mult timp explorând împrejurimile, iar o dată cu începerea grădiniței sau școlii, datorită presiunii sociale, copilul va evita din ce în ce mai mult să recurgă la acest gest. Dacă un copil nu se oprește singur, părinții ar trebui să descurajeze obiceiul după vârsta de 4 ani. Cu toate acestea, dacă supuneți copilul la o presiunea excesivă pentru a se opri se poate face mai mult rău decât bine.
Cum opriți suptul degetului:
Copilul trebuie încurajat și lăudat de fiecare dată când ascultă și nu mai face acest gest.
Se cunoște ca aceștia își sug adesea degetele când se simt nesiguri sau în pericol, de aceea este important să vă concentrați pe corectarea cauzei anxietății și asigurarea copilului că sunt în siguranță cu dumneavostră.
De asemenea, stomatologul poate încuraja copilul să nu mai recurgă la acest gest, explicându-i ce s-ar putea întâmpla cu dinții acestuia dacă continuă.
Dacă aceste abordări nu funcționează, opriți copilului această obișnuință prin bandajarea degetului mare sau punând un ciorap peste mână noaptea. Dacă totuși suptul degetului persistă, discutați cu medicul stomatolog sau cu medicul pediatru, care vă pot recomanda diverse soluții în legatură cu problema pe care o întâmpinați.