Remodelarea osoasă preprotetică – Aspecte fundamentale și implicații clinice

Remodelarea osoasă preprotetică este un proces biologic complex care apare în țesutul osos înaintea inserării unor proteze sau dispozitive protetice dentare. Acest fenomen de adaptare a osului în jurul implanturilor sau a altor elemente protetice are o importanță crucială în succesul tratamentului protetic și în stabilizarea pe termen lung a protezei.

Acest articol își propune să prezinte aspectele fundamentale ale remodelării osoase preprotetice, inclusiv mecanismele fiziologice implicate, factorii care influențează acest proces și implicațiile clinice relevante.

1. Remodelarea osoasă preprotetică este o etapă critică în procesul de reabilitare protetică, având rolul de a adapta țesutul osos la noile solicitări biomecanice induse de proteza sau implanturile dentare. Înțelegerea mecanismelor implicate în remodelarea osoasă preprotetică este esențială pentru obținerea unui tratament predictibil și de succes.

2. Mecanisme fiziologice ale remodelării osoase: Remodelarea osoasă este un proces continuu care implică resorbția și formarea osului nou. În cazul remodelării osoase preprotetice, resorbția osoasă este stimulată de presiunea sau tensiunea mecanică exercitată asupra osului în urma aplicării protezei sau implanturilor dentare. Celulele osoase implicate în acest proces, cum ar fi osteoclastele și osteoblastele, sunt reglate de diverse factori biochimici și mecanici.

3. Factori care influențează remodelarea osoasă preprotetică: Există o serie de factori care pot influența remodelarea osoasă preprotetică. Acești factori pot include calitatea și densitatea osoasă inițială, geometria implanturilor sau protezelor, încărcarea biomecanică exercitată asupra osului și starea generală de sănătate a pacientului. Este important ca clinicienii să ia în considerare acești factori în planificarea și executarea tratamentului protetic pentru a obține rezultate optime.

4. Implicații clinice: Remodelarea osoasă preprotetică are implicații semnificative în practica clinică. O înțelegere adecvată a acestui fenomen permite clinicienilor să evalueze și să anticipeze modificările osoase care vor apărea în urma inserării protezelor sau implanturilor dentare. Alegerea corectă a designului protezei sau a implantului și gestionarea adecvată a încărcării biomecanice pot contribui la reducerea resorbției osoase excesive și la obținerea unei stabilități continuate a protezei pe termen lung. De asemenea, monitorizarea remodelării osoase preprotetice în timpul perioadei de vindecare și ajustarea ulterioară a protezei pot fi necesare pentru a asigura o integrare optimă a protezei în țesutul osos în evoluție.

Un alt aspect clinic important legat de remodelarea osoasă preprotetică este creșterea în înălțime a crestei alveolare și menținerea volumului osos adecvat în zona în care vor fi plasate implanturile dentare.

În cazul edentațiilor prelungite sau al pierderii masive de os, proceduri de augmentare osoasă pot fi necesare înaintea inserării implanturilor pentru a asigura o ancorare stabilită și durabilă a acestora.

Tratamentele protetice vizează restaurarea funcţiilor pierdute ale aparatului dento-maxilar în principal din cauza lipsei dinţilor.

Pierderea dinţilor este un fenomen frecvent în rândul pacienţilor, unul nedorit care poate să ducă la afectarea încrederii.

Fie că este vorba de o igienă precară ce a dus la această situaţie, de un traumatism sau de boala parodontală, pacienţii care se prezintă la medicul stomatolog îşi doresc remedierea danturii.

Spaţiile restante în urma pierderii dinţilor se numesc edentate.

Acestea sunt alcătuite doar din creasta de os şi fibromucoasa de gingie acoperitoare, elemente care devin nefuncţionale, ele nemaifiind solicitate în timpul actelor masticatorii.

Un os nefuncţional, asemenea oricărui alt organ care nu mai este solicitat, se atrofiază.

De aceea, cu cât pacientul amână mai mult vizita la cabinetul medicului stomatolog, cu atât riscul de evoluţie nefavorabilă a crestelor edentate creşte şi el.

Dintre motivele pentru care se impune protezarea cât mai precoce a spaţiilor edentate, fie că vorbim despre implante, punţi dentare sau proteze totale, amintim:

Refacerea ocluziei – rapoartele oculzale neutrale, funcţionale, se pierd odată cu absenţa unităţilor dentare.

Dinţii ce limitează spaţiul edentat suferă migrări şi preiau sarcini masticatorii mai mari, transmise deficitar.

O ocluzie disfuncţională se soldează în majoritatea cazurilor cu apariţia de dureri la nivelul articulaţiei temporo-mandibulare.

Masticaţia, fonaţia sau deglutiţia pot să fie şi ele alterate, în funcţie de zona şi de extinderea edentaţiei.

Estetica este un subiect care încurajează de multe ori pacientul să se prezinte la medicul stomatolog. In special când este vorba despre edentaţii frontale, pacientul evită contactul cu societatea şi este profund nemulţumit de aspectul său.

Nu întotdeauna este uşor să se protezeze spaţiile edentate. Dacă edentaţiile sunt mai vechi, există riscul mare de a apărea la dinţii limitanţi modificări de poziţie, carii sau patologii parodontale, care impun temporizarea tratamentului protetic până la rezolvarea celorlalte probleme.

De asemenea, crestele edentate care nu mai sunt deloc solicitate pot suferi resorbţii care îngreunează şi mai mult alcătuirea unui plan proteic.

Uneori, este necesară intervenţia chirurgicală pentru a reda crestelor forma şi aspectul favorabile unei protezări de lungă durată.

Crestele pot să îşi piardă conturul neted şi să devină cu margini anfractuoase şi în urma extracţiilor dentare unde nu s-a realizat îndepărtarea crestelor de os alveolar proeminente.

În vederea nivelării crestelor, înainte de această procedură este necesară efectuarea unei radiografii panoramice, pentru a surprinde forma crestelor per ansamblu dar şi realizarea de modele de lucru, pentru a se prefigura rezultatul.

Aceste metode complementare sunt de asemenea utile şi pacientului, pentru a înţelege mai bine manoperele la care va fi supus.

Intraoperator, medicul va efectua o anestezie locală în teritoriul în care creasta de os proemină şi periclitează planul protetic. De asemenea, dacă pacientul este anxios, i se poate administra un sedativ intravenos.

Se va inciza mai apoi ţesutul gingival şi se va descoperi osul la nivel căruia se va realiza intervenţia.

Netezirea marginilor de os se poate face atât cu intrumentar rotativ cât şi cu manual, în funcţie de dificultatea cazului şi analiza medicului.

La finalul intervenţiei, gingia va fi suturată şi readusă in poziţia dorită.

În concluzie, remodelarea osoasă preprotetică reprezintă un proces biologic complex care trebuie luat în considerare în planificarea și implementarea tratamentului protetic.

Cunoașterea mecanismelor fiziologice implicate, factorilor care influențează remodelarea osoasă și implicațiilor clinice relevante este esențială pentru a obține rezultate predictibile și de succes în reabilitarea orală. Îmbunătățirea tehnologiilor și tehnicilor de diagnosticare și tratament poate contribui la optimizarea remodelării osoase preprotetice și la îmbunătățirea calității vieții pacienților cu proteze dentare.