Aceasta este o prezentare de caz din portofoliul nostru de protezare dentară.

Dinții sunt din zirconiu frezat anatomic, executați în grupuri solidarizate, de cate 3-4 elemente.

Pacientul s-a prezentat pentru restaurarea protetică a ambelor arcade acuzând disfuncționalități masticatorii, fonice și fizionomice.

Pacientul acuză ca nesatisfăcătoare soluțiile odontoterapeutice aplicate în trecut și descementarea recurentă a unor lucrări vechi, acrilice, necorespunzător adaptate.

În urma investigațiilor radiologicice și a examenului clinic, am constatat că punțile dentare erau erau deteriorate și necorespunzătoar adaptate.

Am recomandat înlocuirea acestora cu unele noi, corect adaptate și realizate din materiale moderne.

Pacientul a fost de acord cu planul de tratament propus și, după ce i-am îndepărtat lucrările vechi, am luat amprentele dentare pentru realizarea noilor lucrări protetice.

Planul de tratament propus și realizat a constat în extirpări vitale ale tuturor dinților restanți, realizarea de RCR-uri din Crom-Cobalt și refaceri ale bonturilor protetice.

Coroanele alese au fost din zirconiu anatomic.

La prima vizită de control, pacientul a fost extrem de mulțumit de noua lucrare dentară. Se simțea confortabil și avea o masticație normală. În urma tratamentului, pacientul a recăpătat încrederea în sine și poate mânca alimentele preferate fără dificultăți.

Suntem mândri să putem oferi tratamente de calitate pentru pacienții noștri, îmbunătățind astfel calitatea vieții lor.

Mai jos vă oferim detalii tehnice despre procesul de amprentare pentru aceia dintre dumneavboastră care vor să își aprofundeze cunoștințele stomatologice:

Amprentarea

Câmpul protetic este o noțiune de bază, întâlnită frecvent în specialitate și definește totalitatea elementelor morfologice cu care coroana de acoperire prezintă raporturi de contact. Amprenta transferă în negativ dintele preparat și restul elementelor câmpului protetic din cavitatea bucală în laboratorul de tehnică dentară.

În amprentă sunt înregistrate urmatoarele elemente:

• bontul dentar

• dinții vecini

• dinții antagoniști

• ocluzia dentară în poziție de intercuspidare maximă.

Amprenta este efectuată cu ajutorul următoarelor materiale:

• materiale termoplastice (Stents si Kerr)
• materiale elastice – elastomeri

Tehnici de amprentare

În literatura de specialitate s-a impus urmatoarea nomenclatură pentru clasificarea tehnicilor de amprentare (Witz 1977).

• amprenta unimaxilară:
• amprenta obișnuită sau într-un timp;
• amprenta în doi timpi;
• amprenta de spălare (în doua faze);
• amprenta în dublu amestec;
• amprenta compusă (sandwich).
• amprenta unitară, cu mase termoplastice sau mase elastice (elastomeri de sinteză) în tub (inel) de cupru.
• amprenta bimaxilară, cu masă termoplastică și elastomeri de sinteză sau cu elastomeri de sinteză chit și fluid în lingură specială.

Amprenta obișnuită

Materialul ales pentru amprentare se depune într-o lingură universală, care este asezată pe câmpul protetic. Această amprentă se realizează pentru înregistrarea dinților antagoniști. Materialul folosit este reprezentat în general de hidrocoloizii ireversibili. Pentru toate amprentele cu elastomeri de sinteză este pregatit șantul gingival.

Amprenta în doi timpi

În primul timp, pe dintele preparat și în fundul de sac gingival se depune prin injectare elastomerul fluid.

În timpul doi, siliconul solid preparat cu reactivul, depus într-o lingură universală se așează pe câmpul protetic, ca să înglobeze siliconul fluid. În această categorie poate sa fie introdusă tehnica de amprentare prin injectare.

Amprenta de spălare

Amprenta se obține în două faze:

În prima fază elastomerul solid (chit) este preparat, depus în lingura universală prevazută cu sistem eficient de retenție (orificii de 2mm) și asezată pe câmpul protetic.
După priza materialului, amprenta este îndepartată de pe câmpul protetic.

Amprenta reprezentată de elastomerul solid este pregătită astfel:

• spălată suprafața sub jet de apă;
• uscată cu jetul de aer de la unitul dentar;
• tăiat langhetele (materialul care a pătruns în spațiile dentare proximale) cu ajutorul unei foarfeci;
• decupate șanțuri triunghiulare (delimitate de 2 pereți) la nivelul fețelor vestibulare și orale ale indentațiilor (amprentele dintilor) care se continuă pe versantul vestibular și palatinal sau lingual (inferior). Rolul șanțurilor este să permită refularea excesului de silicon fluid la așezarea amprentei pe câmpul protetic. Prezența șanțurilor impiedică deformarea primei amprente prin suprapresiune. Varianta la această tehnică constă în micșorarea lingurii în timpul amprentării când materialul are plasticitate. Direcția de deplasare a lingurii este în plan orizontal, înainte, înapoi și lateral stanga, dreapta. Mișcarea lingurii creeaza spațiul pentru materialul de amprentare fluid.

În faza a doua

• este pregătit elastomerul fluid care se introduce într-o seringa, pentru a se depune în șantul gingival, pe suprafața bontului, pe dinții vecini și în impresiunile amprentei realizată în faza întâi din elastomer chitos. Lingura în care se află amprenta și elastomerul fluid se reintroduce în cavitatea bucală pe câmpul protetic, în aceeași poziție.

După priză, 2-4 min, se îndepartează amprenta. Este spalată și uscată.

Examinarea amprentei:

• materialul fluid, cu altă culoare decât cel chitos, prezintă limitele preparației bontului și fundurile de sac.

Fiecare indentație este bine delimitată printr-o proeminență inelară care depășeste suprafața amprentei cu 0,5-1 mm, cât a pătruns în șantul gingival.

• între impresiunea bontului dentar și dinții vecini mezial și distal, apare un perete cu grosime care arată ce spațiu s-a creat pentru peretele viitoarei microproteze;
• în părțile delicve ale impresiunilor apar reliefurile negative ale fețelor ocluzale;
• amprenta să cuprindă un numar de dinți vecini, meziali și distali;
• ambele materiale să fie solidare. Materialul fluid pentru înregistrarea detaliilor se poate desprinde de pe cel solid (chitos), dacă suprafața primei amprente nu a fost foarte bine uscată – defecțiune posibilă care impune repetarea amprentei din faza II

Amprenta în amestec dublu.

Aceasta tehnică se desfășoară astfel:

• șanțul gingival este preparat după o metodă cunoscută și preferată de specialist;
• în prima fază, materialul elastomer chitos este preparat și depus în lingura universală, așezat pe arcada unde este situat bontul dentar. Sunt efectuate câteva mișcări în plan orizontal. Se obțin impresiunile dinților mărite și deformate, lingura împreună cu materialul de amprentare sunt îndepărtate imediat din cavitatea bucală;
• materialul chitos îndepărtat, în stare plastică, este uscat. Elastomerul fluid, pregătit de asistență, tras în seringi, se depune în șantul gingival, pe suprafața bontului și pe suprafața materialului chitos din lingură, care este tot în faza plastică;
• lingura cu cele doua materiale se reintroduce in cavitatea bucala si se aseaza pe arcada dentara.
• În timpul prelucrării materialelor nu se exercită presiuni.
• După priza, amprenta este îndepărtată din cavitatea bucală, se spală și se examinează sistematic toate elementele.

Amprenta compusă (sandwich)-varianta a tehnicii descrise anterior.

Tehnica constă în următoarele:

• elastomerul consistent, chitos este pregatit și depus în lingura universală, preferata. Concomitent se prepară elastomerul fluid care se depune pe suprafața celui din lingura să-l acopere într-un strat uniform de gros.
• lingura cu ambele materiale este așezată în poziția necesară efectuării amprentei, pe arcada dentară. Dupa polimerizarea materialelor, desfasurată în același timp, amprenta este îndepartată din cavitatea bucală, spălată și uscată.

Caracteristicile tehnicii constau în priza simultană a materialelor, absența tensiunilor interne și a posibilitatii de deformare. Este necesară asistenta, care prepara materialul fluid.

Amprenta unitară

Este amprenta care înregistrează un singur dinte preparat pentru reconstituire, acoperire sau substituție.

Amprenta unitară pentru acoperire prezintă două elemente caracteristice:

• forma bontului dentar cu toate aspectele posibile (trunchi de con mai apropiat de cilindru sau mai apropiat de con);
• dimensiunea bontului dentar la nivelul fețelor laterale, cuprinse între șantul gingival și fața ocluzală sau marginea incizală;
• de asemenea, dimensiunile feței ocluzale pentru dinții laterali și marginea incizală pentru dinții frontali.
• limita gingivală este întotdeauna foarte fidel înregistrata
• tehnici pentru amprentarea unitara
• sunt cunoscute două tehnici: tehnica clasică și tehnica modernă.
• ambele tehnici folosesc o microportamprentă reprezentată de tubul (inelul sau cilindrul) de cupru. Tubul de cupru se poate obține în laboratorul de tehnică dentară după o tehnologie simplă din bandă de tablă care are grosimea de 0,2 mm. Poate fi prefabricat și comercializat cu diferite dimensiuni (diametre).

Inelele prefabricate sunt sortate pe dimensiuni și numere. Alegerea se face cu ajutorul perimetrului înregistrat cu sârmă de vipla de 0,2 mm la nivelul șantului gingival. Un instrument conic gradat, cunoscut sub numele de „con pentru ales inele” este utilizat să se obțină inelul corespunzator perimetrului. Inelul selectat este dezinfectat prin procedee clinice (spray) sau fizice, încălzit la roșu (flambat), după care se succed mai multe intervenții cunoscute sub termenul de adaptare.

Tehnici de amprentare directă într-un timp (fără amprentă unitară)

Amprenta de corectare

Reprezintă o modificare a metodei de amprentare în doi timpi. Este o amprentă în ocluzie, care utilizează materiale siliconate de consistențe diferite. La acest tip de amprentă este necesar să se folosească o lingură metalică specială ca portamprentă (Ketenbach).

Amprenta în ocluzie cu elastomeri fluizi – într-o preamprentă cu mase termo-plastice (stent).

Tehnica este caracterizata de urmatoarele elemente:

• nu utilizează lingura pentru depunerea elastomerilor;
• nu utilizează elastomeri vâscoși (chitoși);
• folosește materiale termoplastice de tipul stentului și kerrului;
• folosește o bandă de tifon cu lungime variabilă și lățime de 2 cm.

Tehnica de amprentare se desfasoară astfel:

• la prezentarea pacientului pentru șlefuirea dinților înainte să se înceapă intervenția.
• câmpul protetic este amprentat cu stent, materialul este plastifiat la căldură umedă (apă la 70 de grade), i se dă formă de paralelipiped cu grosimea de 5mm.
• fețele sunt acoperite de tifon umezit.
• masa plastifiată se asează pe zona arcadei unde se va prepara bontul dentar.
• mandibula este condusa în poziție de intercuspidare maximă. Poziția este controlată la nivelul hemiarcadei opuse.
• stentul este răcit cu spray-ul unitului dentar.
• preamprenta cu stent (conformatorul) este uscată cu jetul de aer.
• elastomerul fluid preparat se încarcă în seringă să se depună în sacul gingio– dentar pe bont și pe ambele fețe ale impresiunilor preamprentei din stent.
• stratul de elastomer se recomandă să fie subțire și uniform de gros.
• preamprenta în care este elastomerul se reașează pe câmpul protetic în aceeași poziție;
• pacientul a fost instruit să realizeze poziția de intercuspidare maximă.

Îndepartarea amprentei de pe campul protetic și din cavitatea bucală este obținută după reacția de polimerizare. Acest tip de amprentă este utilizată cu frecvență maximă pentru lucrarile protetice reprezentate de microproteze și punți dentare metalice și metalo–acrilice.

Proba și adaptarea coroanelor de înveliș metalice

• Inserția coroanei pe bont.

Coroana trebuie să se insereze complet, prin fricțiune ușoară, sub acțiunea unei forțe reduse. Dificultățile de inserție se pot datora unor plusuri din interiorul microprotezei, unor neconcordanțe între forma preparației clinice și modelul ei, ca urmare a unor deficiențe ale amprentării sau în realizarea modelului.

Adeseori și contactele proximale modelate în exces pot să împiedice inserția completă a coroanei. Dacă în urma îndepărtării unui strat de la nivelul convexităților proximale, coroana nu se inserează complet și dacă se presupune prezenta unor plusuri în interior, se amprentează bontul cu inel de cupru și se toarnă modelul pe care se trasează limita preparației. Se înnegrește interiorul coroanei cu negru de fum (prin arderea unei bulete de vată, înmuiată în ulei de vaselină) și se introduce pe bontul modelului până la porțiunea unde nu mai avansează. Se îndepartează coroana de pe bont și se caută în interior zona care localizează punctul asupra căruia trebuie să se intervină. Se fac retușările necesare până când marginea coroanei ajunge peste tot la limita preparației.

Aceeași metodă de retușare poate fi efectuată direct în cavitatea bucală, dacă bontul preparat nu prezintă o sensibilitate exagerată, în urma șlefuirii.

În general, nu se admit corectări importante. O inadaptare care nu se remediază ușor și rapid, trebuie să oblige la refacerea coroanei (dacă este numai o greșeala tehnică) sau sunt necesare anumite corectări ale preparației, urmate de o nouă amprentă, dacă au survenit și greșeli clinice.

• Adaptarea cervicala a coroanei.

Coroana poate fi „scurtată” la colet din cauza unei prelucrări inadecvate, efectuată de tehnician, sau a unei amprentari incorecte (materialul de amprentă nu pătrunde în profunzime, deoarece șanțul gingival n-a fost lărgit în prealabil, sau nu s-au eliminat de la nivelul respectiv secrețiile). Coroana poate să fie „lungă” din cauza gravărilor exagerate și a modelarii în exces a marginilor, efectuate de tehnician. În cazul în care coroana a fost complet inserată se controlează dacă adaptarea marginală este corectă.

La coroanele cu pătrundere subgingivală este greu de controlat raportul marginii coroanei cu zona cervicală, întrucât investigarea nu se poate face decât prin palpare cu sonda. Introducerea cu grijă a vârfului sondei în șanțul gingival și palparea de jur împrejur pot da relații asupra faptului dacă există o trecere lină între dinte și marginea coroanei sau se simte o evazare a acesteia față de colet. Acest din urma caz reiese în evidență prin agățarea instrumentului la nivelul respectiv. Pe lângă controlul adaptarii în sens transversal se face și verificarea adaptării în sens vertical, pentru a constata dacă există relații concordante sau nu între marginea coroanei, fundul șantului gingival și paralelismul cu festonul gingival.

• Verificarea ocluziei.

După adaptarea marginală a coroanei, urmează verificarea ocluziei cu ajutorul hârtiei de articulație sau cu o folie de ceară.

Se fac, marcarea și îndepărtarea contactelor care înalță ocluzia în intercuspidare maxima.
În cazul unei coroane prea înalte, zonele marcate se șlefuiesc până se obține relația de angrenare la dimensiunea verticală de ocluzie initială. Se controlează de asemenea și modul cum se realizează contactul cuspid–fosetă. Bineînțeles, cuspizii de sprijin nu se șlefuiesc în nici un caz.

Pentru îndepărtarea corectă din domeniul ocluziei funcționale, se marchează contactele interocluzale cu diferite culori: cu o culoare contactele premature din ocluzia de intercuspidare și cu alte culori interferențele de pe traiectoria mișcărilor de lateralitate și propulsie.

Pentru programări vă stăm cu drag la dispoziție, de luni până sâmbătă, de la 8.00 la 20.00, la numerele de telefon:

Telefon: +40722463368

Telefon: +40735498977

Telefon: +40314313113

Telefon: +40314212847

 Email

Website: www.draristide.ro