Parodontoza, cunoscută și sub numele de boală parodontală, este o afecțiune comună a țesutului moale și osos din jurul dinților care poate duce la pierderea dinților și la alte complicații grave. În tratamentul parodontozei, o tehnică chirurgicală utilizată frecvent este lamboul gingival, care constă în ridicarea și reorientarea țesutului gingival într-o altă poziție pentru a permite accesul la zonele afectate ale dinților și osului.
Scopul acestui articol este de a examina utilizarea lamboului gingival în tratamentul parodontal și de a evalua eficacitatea acestei tehnici chirurgicale în reducerea inflamației și în regenerarea țesutului afectat.
Anatomia gingiei
Gingia este un țesut moale care acoperă creasta osoasă a maxilarului și a mandibulei. Gingia este formată din două straturi principale: epidermul și dermul. Epidermul este stratul exterior al gingiei și conține celulele epiteliale și melanocitele, care produc pigmentul în piele. Dermul este stratul interior al gingiei și conține vasele de sânge și nervii care furnizează nutrienți și informații senzoriale.
Boala parodontală
Boala parodontală este o afecțiune cronică care afectează țesuturile moi și osoase care înconjoară dinții. Această afecțiune poate fi cauzată de o serie de factori, inclusiv igiena orală precară, fumatul, diabetul și predispoziția genetică. Simptomele bolii parodontale includ sângerarea gingiilor, inflamația, durerea și slăbiciunea dinților.
Tratamentul parodontal
Tratamentul parodontal poate fi realizat prin intermediul mai multor metode, inclusiv periajul și folosirea aței dentare, antibioticoterapie, detartraj, curețarea radiculară și chirurgia parodontală. Chirurgia parodontală poate fi utilizată pentru a trata afecțiunile parodontale avansate și poate fi realizată prin intermediul mai multor tehnici, inclusiv lamboul gingival.
Lamboul gingival
Lamboul gingival este o tehnică chirurgicală utilizată în tratamentul parodontal, care constă în ridicarea și reorientarea țesutului gingival într-o altă poziție pentru a permite accesul la zonele afectate ale dinților și osului. Această tehnică poate fi utilizată într-o varietate de proceduri chirurgicale parodontale, inclusiv în regenerarea osului și în tratamentul perimplantelor.
Eficacitatea lamboului gingival
Lamboul gingival a fost evaluat într-o serie de studii clinice și a demonstrat o eficacitate ridicată în reducerea inflamațției gingivale și în îmbunătățirea sănătății parodontale.
Într-un studiu realizat de Kuru et al. (2015), s-a constatat că lamboul gingival a avut o eficacitate semnificativă în tratarea afecțiunilor parodontale avansate și a redus semnificativ profunzimea sondajului parodontal, ceea ce indică o îmbunătățire a sănătății gingiilor și a țesutului osos.
De asemenea, lamboulul gingival poate fi utilizat și în regenerarea țesutului osos, precum în cazul procedurii de augmentare osoasă. Într-un studiu realizat de Wang et al. (2018), s-a constatat că lamboulul gingival a fost eficient în creșterea cantitativă și calitativă a țesutului osos în cazurile de augmentare osoasă.
Cu toate acestea, utilizarea lamboului gingival poate fi asociată și cu unele riscuri și complicații. Printre acestea se numără durerea, inflamația, sângerarea și infecția. Este important ca pacienții să fie conștienți de aceste riscuri și să discute cu medicul lor despre opțiunile de tratament disponibile.
Gingia este principalul țesut moale aflat în cavitatea orală, dispus în vecinătatea dinților, cu rol în formarea unui manșon etanș în jurul osului alveolar pentru a asigura stabilizarea unităților dentare.
Este bine vascularizată și străbătută de filete nervoase, astfel că este sensibilă la modificările din cavitatea orală.
De asemenea, poate adesea să sufere traumatisme, prin injurii mecanice, chimice sau termice generate de către alimente.
În cazul traumatizării, reacția de apărare a gingiei se concretizează printr-o inflamație a acesteia.
Netratată, inflamația se extinde și la nivelul osului. Este bine de știut că o gingie retractată poate să își revină la consistența și forma anterioare prin proceduri de igienizare și de îndepărtare a spinilor iritativi.
Însă, în momentul în care osul subiacent este lezat, acesta răspunde prin resorbție, fenomen ireversibil.
Odată ce osul începe să piardă din densitate și volum, dinții sunt tot mai susceptibili la a suferi migrări importante și la a fi avulsați de la nivelul alveolei.
Lambourile gingivale se practică în momentul în care este nevoie de descoperirea osului sau de accederea la rădăcina dinților, pe cale directă.
De cele mai multe ori, lambourile sunt utilizate pentru a trata boala parodontală, mai ales în cazul în care tratamentul inițial de igienizare regulată nu aduce îmbunătățiri.
În momentul în care dorim să realizăm adiție osoasă, pentru a augmenta o creastă resorbită, procedura începe prin efectuarea de lambou, pentru a ne oferi acces la țesutul dur subiacent.
Etape în realizarea unui lambou
Anestezierea ariei ce urmează a fi explorată
Decuparea lambolului în funcție de reperele alese și decolarea acestora pentru a avea acces la țesutul asupra căruia se va interveni.
In cazul în care se dorește igienizarea minuțioasă a rădăcinilor dinților afectați de boala parodontală, medicul, după expunerea suprafeței dorite, va detartra și chiureta suprafețele dentare. Țesutul inflamat va fi îndepărtat iar crestele osoase ascuțite vor fi reconturate, pentru a fi nivelate și a nu constitui spini iritativi pentru parodonțiu.
După îndepărtarea plăcii dentare și a tartrului, gingia va fi repoziționată și ancorată conform dispoziției inițiale, cu ajutorul suturilor. Firele cu care se suturează lamboul pot fi neresorbabile, adică este necesară o ședință ulterioară de îndepărtare a acestora, la 7-10 zile, sau resorbabile, care, precum spune numele, se dizolvă singure.
Pentru a reduce disconfortul postoperator, medicul poate să indice administrarea de medicamente antalgice.
Este foarte important ca pacientul să își mențină igiena conform indicațiilor medicului stomatolog, pentru a preveni reapariția depozitelor de placă și tatru sau suprainfectarea zonei asupra căreia s-a intervenit.
Dacă ne aflăm în situația în care pacientul suferă și de alte patologii generale sau locale care pot să favorizeze suprainfectarea zonei de intervenție, se va prescrie și tratamentul cu antibiotic.
Este posibil ca gingia să sângereze ușor după intervenție. Dacă, însă, durerea și sângerarea sunt persistente și masive, pacientul va consulta de urgență medicul care a efectuat intervenția.
Pentru pacienții în cazul cărora vindecarea decurge normal, controlul postoperator va fi la 7-10 zile, moment care coincide și cu îndepărtarea firelor de sutură neresorbabile.
Concluzie
Lamboulul gingival este o tehnică chirurgicală eficientă utilizată în tratamentul parodontal.
Această tehnică poate fi utilizată într-o varietate de proceduri chirurgicale parodontale, inclusiv în regenerarea osului și în tratamentul perimplantelor. Cu toate acestea, utilizarea lamboului gingival poate fi asociată și cu unele riscuri și complicații.
Este important ca pacienții să discute cu medicul lor despre opțiunile de tratament disponibile și să ia în considerare beneficiile și riscurile fiecărei opțiuni înainte de a decide asupra procedurii chirurgicale.
Parodontoza, cunoscută și sub numele de boală parodontală, este o afecțiune comună a țesutului moale și osos din jurul dinților care poate duce la pierderea dinților și la alte complicații grave. În tratamentul parodontozei, o tehnică chirurgicală utilizată frecvent este lamboul gingival, care constă în ridicarea și reorientarea țesutului gingival într-o altă poziție pentru a permite accesul la zonele afectate ale dinților și osului.
Etape în realizarea unui lambou
