În mod normal, dinții prezintă o mobilitate fiziologică mică, iar în momentul în care această mobilitate crește, dintele devine instabil, mobilizându-se în alveola sa. Această mobilitate poate surveni din diverse motive, printre care se numără trauma ocluzală datorită bruxismului, bolii parodontale avansate sau în urma unui traumatism datorat unui accident prin cădere, lovire, etc.
Principiile de tratament diferă pentru dinții temporari față de cei permanenți, în cazul celor temporari, principala preocupare nefiind neapărat conservarea dintelui, cât orice deteriorare care ar putea cauza perturbarea erupției dintelui permanent sau lezarea acestuia. În cazul dinților permanenți, ne dorim păstrarea acestuia pe arcadă cât mai mult timp.
În urma unui eveniment traumatic, dar nu numai, este necesar să se realizeze o evaluare amănunțită care să includa istoricul medical și dentar, examenul clinic (cu palpare, percutie) și radiologic.
În cazurile în care se constată în urma unui traumatism doar mobilitatea dintelui, nu și deplasarea acestuia, adică o subluxație, tratamentul poate consta doar în adoptarea unei diete cu alimente moi pe o perioadă de 7-10 zile. Dar, dacă mobilitatea este accentuată, se impune imobilizarea elastică a dinților pe o perioada de 2 săptămâni. Această imobilizare constă în aplicarea unui sârme de wiplă/titan/nylon pe dinți cu ajutorul unor butoni de compozit, care se lipesc pe smalț dupa gravarea acidă și fotopolimerizare. Astfel, aparatul de suport al dintelui afectat îsi va recăpăta stabilitatea.
Sistemul de imobilizare trebuie să permită efectuarea de teste de vitalitate pentru a monitoriza sănătatea pulpei dentare, deoarece după un traumatism dentar, există riscul necrozei acesteia. De asemenea, sistemul de imobilizare trebuie să fie estetic, confortabil pentru pacient, să se poată aplica și îndepărta cu ușurință de către medic și să nu împiedice pacientul să-și realizeze o igiena corectă.
De asemenea, imobilizarea dinților se utilizează și atunci când apare avulsia unui dinte, care dacă este manevrat fără a distruge fibrele ligamentare de la nivelul rădăcinii, poate fi replantat și menținut în această poziție o perioada de timp cu ajutorul sârmei de imobilizare.
După aceste săptămâni de menținere a dinților, se recomandă verificarea radiologică a dintelui și îndepărtarea sârmei și a butonilor de compozit. Sunt necesare ulterior controale la 2,3,4, 6 luni si 1 an, pentru a monitoriza vitalitatea pulpei dentare.
În cazul bolii parodontale sau a bruxismului, se impun și alte tratamente, pe lângă aplicarea unui sistem de imobilizare. Astfel, în cazul bruxismului, se recomandă purtarea unei gutiere pe timp de noapte și decoperirea factorului care declanșează acest răspuns. În cazul bolii parodontale, focusul va fi pe îndepărtarea plăcii bacteriene și a tartrului, precum și realizarea unei igiene dentare corecte de către pacient acasă.
O altă metodă de imobilizare care poate fi adoptată în cazul dinților permanenți maturi, este aplicarea coroanelor dentare pe dintele afectat și pe dinții vecini, cu solidarizarea acestora, pentru a oferi o stabilitate crescută și reluarea funcțiilor masticatorii și estetice.
Oricare dintre metode este aleasă de medicul dvs., acesta se va asigura că va readuce zâmbetul pe chipul dumneavoastră.
În mod normal, dinții prezintă o mobilitate fiziologică mică, iar în momentul în care această mobilitate crește, dintele devine instabil, mobilizându-se în alveola sa. Această mobilitate poate surveni din diverse motive, printre care se numără trauma ocluzală datorită bruxismului, bolii parodontale avansate sau în urma unui traumatism datorat unui accident prin cădere, lovire, etc.
