Evoluția periuței de dinți


Periuța de dinți a fost și este o parte integrantă a rutinei zilnice în multe culturi din întreaga lume, din timpurile antichității și până în secolul 21.

În timp ce funcția esențială a periuței de dinți, care a fost de a curăța mecanic cavitatea orală, a rămas aceeași de-a lungul veacurilor, în secolul 21 se încearcă să se adopte o tehnologie modernă, care să adauge și alte funcții clasicei periuțe de dinți.

Periajul dinților este o parte esențială a unei rutine de igienă orală. Această rutină include de obicei utilizarea unei periuțe și a unei paste de dinți.

Periuța de dinți din ziua de astăzi constă dintr-un capăt prevăzut cu perii grupate și un mâner, care facilitează curățarea atât a zonelor accesibile, cât și a celor mai puțin facile.

Instrumentele de spălat dinții datează din anii 3500-3000 î.Hr., când babilonienii și egiptenii au făcut o perie prin sfărâmarea capătului unei crenguțe. Au fost găsite morminte ale vechilor egipteni care conțin astfel de instrumente alături de proprietarii lor. În jurul anului 1600 î.Hr., chinezii au dezvoltat „bețele de mestecat” care erau făcute din crenguțe aromate de copaci pentru a împrospăta respirația.

Bețele de Neem au fost folosite ca periuță de dinți și în India antică. Practica igienei orale a inclus mestecarea crengii până când a dezvoltat peri și apoi a fost folosită pentru spălarea dinților. Împreună cu formarea perilor prin mestecare, crenguța are calități medicinale eficiente pentru prevenirea cariilor și a plăcii dentare. Susținută de dovezi în literatura de specialitate actuală, utilizarea crenguțelor de Neem pentru igiena orală este de fapt benefică.

Se crede că chinezii au inventat prima periuță de dinți din păr natural, fabricată din peri din păr de porc, în secolul al XV-lea, cu perii atașați la un mâner de os sau bambus. Când a fost adus din China în Europa, acest design a fost adaptat și s-a folosit adesea și păr mai moale, preferat de mulți europeni. Alte modele din Europa au folosit pene.

Prima periuță de dinți cu un design mai modern a fost realizată de William Addis în Anglia în jurul anului 1780 – mânerul a fost sculptat din os de bovine, iar capul periuței a fost în continuare acoperit cu filamente din păr de porc sau cal. În 1844 a fost proiectată prima periuță cu 3 rânduri de perii.

Părul natural a fost singura sursă din care se realizau perii până când Du Pont a inventat nylonul, scăzând astfel numărul de bacterii care staționau la nivelul periilor. Invenția nailonului a dus și la dezvoltarea periuței de dinți moderne în 1938 și, prin anii 1950, se confecționau peri mai moi de nailon, deoarece oamenii le preferau. Prima periuță de dinți electrică a fost fabricată în 1939.

Cele mai recente modele de periuțe de dinți includ mânere drepte, unghiulare sau curbate cu zone din cauciuc moale pentru ca utilizatorul să aibă o priză mai bună în momentul utilizării ei. Perii periuței de dinți sunt de obicei sintetici și variază de la o textura foarte moale până la versiuni cu perii mai duri, în funcție de necesitățile pacientului.