Reprezintă o anomalie dentară al cărei rezultat este o cantitate mai mică de smalț decât cea normală, dar cu o structură normală. Defectul poate să intereseze o zonă mică și să nu deranjeze estetic și funcțional, sau poate să ocupe o suprafață extinsă a dintelui. Cel de-al doilea caz se însoțește de tulburări masticatorii, fonatice sau estetice.
Cauzele
Cauzele dinților hipoplazici sunt variate și induc modificări ireversibile ale smalțului:
Traumatismele petrecute în copilărie, în care dinții temporari au de suferit, pot induce modificări în structura smalțului celor definitivi.
Malnutriția – privarea de elemente nutritive precum vitaminele A, C si D pot duce la formarea unui smalț insuficient cantitativ.
Medicamentele – antibioticele administrate în copilărie pot avea efect nociv asupra smalțului. De aceea se impune o cooperare strânsă între pediaru, medicul stomatolog și parinți.
Obiceiurile alimentare – la copii, menținerea pentru perioade îndelungate în cavitatea orală a acadelelor și bomboanelor bogate în zahăr duc la creșterea acidității pH-ului, care va eroda smalțul.
Anomalii congenitale – unele tulburări genetice sunt însoțite de o producție de smalț anormală.
Forme particulare de dinți hiperplazici
Dinții Hutchinson – incisivii centrali sunt în formă rotundă, de butoiaș; acesta reprezintă un semn patognomonic al sifilisului.
Dinții Turner – apar în urma traumatizării foliculilor dentari în perioada de dezvoltare. Dinții prezintă pete albe sau galben-brune bine delimitate și smalț în cantitate redusă.
Tratamentul hipoplaziilor dentare
Modalitatea de tratament se alege în funcție de situația clinică. Atunci când lipsa de substanță este redusă, interesând o porțiune mică a unui dinte, defectul se poate reface cu ajutorul materialelor compozite ce imită culoarea dinților naturali. Altă variantă o reprezintă fluorizarea în scopul prevenirii demineralizării ulterioare a dinților.
Dacă pierderea de substanță minerală este considerabilă și interesează unul sau mulți dinți, refacem structurile prin coroane de înveliș din zirconiu ca în imaginile alăturate.
În cazuri complexe, poate fi necesar și tratamentul ortodontic înainte de cel protetic.
Distrofie dentara: Hiperplazie dentară
În antiteză cu hipoplazia descrisă anterior, excesul de smalț de la nivelul unităților dentare poartă numele de hiperplazie. Acesta apare foare rar ca fiind uniform dispersat. În majoritatea cazurilor are o localizare aberantă, dezordonată, interferând atât cu funcționalitatea arcadelor dentare cât și cu estetica, pentru defectele din zona frontală.
Cauze de hiperplazie dentară
Traumatismele produse în timpul dezvoltării organului smalțului induc hipersecreția de substanță minerală, ca mecanism de protecție. După erupția în cavitatea orală, această hipersecreție se traduce prin dinți cu o cantitate mai mare de smalț decât omologii lor.
Anomaliile congenitale de dezvoltare ale mugurilor dentari.
În cazul hiperplaziei dentare, smalțul apare alb, opac și este mult mai casant decât în mod normal.
Tratamentul în cazul hiperplaziilor dentare vizează redarea dinților aspectul uniform și concordant cu al celorlalte unități dentare.
Dacă în urma tratamentului apare sensibilitatea dentinară prin îndepărtarea excesivă a smalțului, se indică protejarea cu coroane de înveliș din zirconiu.
Hiperplazia și hipoplazia reprezintă așadar distrofii ale smalțului, defecte pe care nu le putem preveni întotdeauna. De aceea, medicul stomatolog poate identifica motivul secreției anormale de smalț și îndruma pacientul spre un tratament corespunzător.
Reprezintă o anomalie dentară al cărei rezultat este o cantitate mai mică de smalț decât cea normală, dar cu o structură normală. Defectul poate să intereseze o zonă mică și să nu deranjeze estetic și funcțional, sau poate să ocupe o suprafață extinsă a dintelui. Cel de-al doilea caz se însoțește de tulburări masticatorii, fonatice sau estetice.
Modalitatea de tratament se alege în funcție de situația clinică. Atunci când lipsa de substanță este redusă, interesând o porțiune mică a unui dinte, defectul se poate reface cu ajutorul materialelor compozite ce imită culoarea dinților naturali. Altă variantă o reprezintă fluorizarea în scopul prevenirii demineralizării ulterioare a dinților.
