ce-este-un-tratament-ortodontic
Materiale folosite in ortodontie. Categorii. Ortodonţia este o ramură a medicii dentare a cărei scop este să corecteze anomaliile de poziţie ale dinţilor sau ale oaselor maxilaului. O ocluzie deficitară va duce la suprasolicitări ale aparatului dento-maxilar care vor avea o evoluţie nefastă, cu manifestări de tipul durerilor şi limitării mişcărilor funcţionale. Pe de altă parte, prin tratamentul ortodontic aspectul arcadelor este vizibil îmbunătăţit, obţinându-se alinierea estetică a tuturor dinţilor. Acesta este şi principalul motiv pentru care pacienţii apelează la serviciile de ortodonţie, dorinţa de ameliorare estetică. Tratamentul ortodontic este constituit din 3 mari paşi: Corectarea relaţiilor dintre osul maxilar şi cel mandibular – cunoscută şi sub numele de ortopedie dento-facială şi este posibil de realizat doar în cazul copiilor, când oasele sunt încă în creştere, astfel procesul de dezvoltare putând fi influenţat. Se realizează de către medicul specialist ortodont cu ajutorul aparatelor amovibile care sunt menţinute în cavitatea orală un număr de luni direct proporţional cu severitatea discrepanţei dintre cele două oase. Ortodonţia propriu-zisă – se poate realiza la orice vârstă şi presupune alinierea dinţilor pe arcadele dentare, respectând axele şi relaţiile normale pentru a nu duce la parafuncţii ulterioare. Aparatele ortodontice se montează pe suprafaţa vestibulară, direct vizibilă, a dinţilor şi se pot utiliza diferite materiale, în concordanţă cu cerinţele pacientului în materie de estetică. Aplicarea contenţiilor – odată tratamentul ortodontic încheiat, dinţii vor fi solidarizaţi între ei pentru a nu-şi modifica poziţia în timp, prin intermediul unor bare montate oral, pe faţa internă dentară, numite contenţii. Acestea pot fi menţinute toată viaţa. Pentru fiecare din aceste etape, medicul speacialist ortodont va folosi materiale diferite, adaptate necesităţilor tratamentului dar şi cerinţelor estetice ale pacientului. Materiale pe bază de metale în ortodonţie Materialele din aliaje de oţel inoxidabil cu nichel, crom, fier şi carbon se folosesc sub formă de […]

Materiale folosite in ortodontie


par pe limba
Limba neagra paroasa Aspergillus Niger este un fung ce poate fi întâlnit în întreg organismul, inclusiv în cavitatea orală. Cea mai frecventă localizare este însă cea pulmonară. Acest microorganism este unul oprtunist, adică poate fi regăsit în condiţii normale în corpul uman, mecanismele de apărare reuşind să menţină starea de sanătate a organismului. Astfel, nu apar manifestări clinice sau alterarea stării de sănătate a pacientului. Totuşi, în condiţii de scădere a imunităţii, aceştia îşi pot exprima potenţialul patogen. Infecţia produsă de Aspergillus Niger se numeşte aspergiloză. Aspergillus Niger în mediul înconjurător Bacteria din clasa fungilor se regăseşte în sol, în materii organice, în mucegauri, praf, apă şi a putut fi izolată şi din sistemele de aer condiţionat. Aspergillus reprezintă o clasă mare de fungi din care doar câteva specii sunt patogene pentru om, precum Aspergillus Niger. Sensibilitatea organismului la Aspergillus Niger Aspergillus Niger nu are aceeaşi acţiune asupra tuturor structurilor organismului uman. Există situsuri susceptibile la atacul Aspergillus Niger, unde ciuperca găseşte condiţiile necesare multiplicării şi invaziei. Acestea sunt : Tractul respirator Suprafeţele cutanate Patul unghial Cavităţile sinusale Urechea externă Răspândirea Aspergillus Niger Aspergillus Niger se poate identifica la niveluri variate. Principalele tipuri de simptome pe care contactul cu sporii Aspergillus Niger le pot da sunt : Manifestări toxice – datorate conţinului de alfatroxină din sporii Aspergillus Niger Manifestări alergice – apar în locusurile cu concentraţii mari de Aspergillus. Persoanele care suferă de astm bronşic sunt predispuse la a dezvolta reacţii alergice. Infecţii – persoanele cu sistemul imun deprimat pot dezvolta infecţia numită aspergiloză, în urma pătrunderii fungului în căile respiratorii. Sinuzita cauzată de Aspergillus Niger Sinusurile sunt cavităţi regăsite în oasele craniului ce realizează comunicarea diferitor segmente aflate la acest nivel. Sinusurile maxilare, în număr de două, cavităţi ale osului maxilar, sunt des afectate de Aspergillus. Infecţia sinusală poartă numele de […]

Limba neagra paroasa – Aspergillus Niger


incrustatie dentara
Plomba dentara. Materiale utilizate în stomatologia restaurativă Fie că este vorba de tratarea leziunilor carioase sau de uzură, accidente soldate cu fracturi sau doar deziderate estetice, materialele de restaurare sunt folosite cu o frecvenţă crescută în cabinetele de medicină dentară. La ora actuală se găsesc pe piaţă o gamă largă de produse ce prezintă indicaţii multiple şi se adaptează cerinţelor medicului stomatolog şi pacientului. Pentru obturaţiile provizorii se utilizează materiale pe bază de eugenol şi hidroxid de calciu. In situaţiile în care în urma exerezei carioase ne aflăm în proximitatea pulpei dentare, cavitatea se va tapeta utilizând un material provizoriu, cu rol de pansament calmant. Se evită obturarea directă cu materiale definitive pentru că monomerul conţinut de acestea pot irita şi mai mult pulpa dentară. De aceea, se preferă temporizarea şi urmărirea evoluţiei, după care se va continua cu obturarea cu materiale definitve. Obturaţiile definitive au rolul de la sigila şi a proteja straturile dentare situate sub smalţ şi de a reda morfologia iniţială a dinţilor. Cele mai întâlnite materiale de obturaţii sunt prezentate mai jos. Materialele glass-ionomere Sunt utilizate frecvent în cabinetele stomatologice ca bază sub obturaţia din răşini compozite sau obturaţii definitive pentru dinţii temporari. La pacienţii carioreceptivi, care prezintă teren favorabil apariţiei cariilor, este materialul de elecţie. Principalele caracteristici ale materialelor glass-ionomere sunt : Rezistă bine în mediul umed : în condiţiile în care cavităţile nu pot fi bine izolate de acţiunea fluidului salivar, de exemplu în cariile de colet, putem aplica obturaţii din glass-ionomer, care rezistă bine şi în mediu umed. Eliberare continuă de fluor : această caracteristică a materialelor glass-ionomere le indică a fi utilizate la pacienţii cu policarii. Fluorul are rolul de a crea o peliculă protectoare la nivelul dinţilor, de rezistenţă la atacul acid bacterian. Estetică : este bună, dar inferioară materialelor compozite. Răşinile compozite Sunt cele […]

Plomba dentara. Materiale utilizate.



amprentarea
Amprentarea în stomatologie. Majoritatea lucrărilor protetice sunt realizate din materiale care necesită prelucrarea la temperaturi crescute (turnarea metalelor, sinterizarea ceramicii, polimerizarea răşinilor) astfel că ele nu pot fi realizate direct în cavitatea bucală a pacientului. Din aceste considerente apelăm la materialele de amprentare. Acestea au rolul de a înregistra situaţia regăsită la nivelul arcadelor şi de a o transfera în laboratorul de tehnică dentară, cu scopul de a crea piesa protetică finală. Pentru a putea realiza pe baza lor toate etapele tehnice de fabricare a pieselor protetice, materialele de amprentă trebuie să îndeplinească o serie de cerinţe : Să fie rigide : pentru a transfera laboratorului situaţia exactă regăsită în cavitatea orală a pacientului, materialele de amprentă trebuie să fie rigide şi stabile în timp, pentru a nu se produce deformări care pot periclita adaptarea ulterioară a piesei protetice. De asemenea, trebuie să reziste la forţele care tind să le rupă. Să reproducă fidel detaliile suprafeţelor preparate : pentru o bună adaptare şi respectare a ţesuturilor din jur, materialele de amprentă trebuie să înregistreze în cele mai mici detalii situaţia cavităţii orale. Pentru aceasta, există pe piaţă o gamă variată de produse de consistenţe diferite, menite să înregistreze fidel câmpul protetic. Să nu prezinte defecte după dezinserare : minusurile de substanţă, bulele de aer sau incluziunile, prezente după dezinserţia amprentelor vor periclita conduita terapeutică ulterioară. Se impune refacerea amprentelor dacă se constată defecte ce pot interfera cu succesul tratamentului. Medicul stomatolog are la dispozitie la ora actuala o mare varietate de materiale de amprentă şi de tehnici de amprentare, urmând să fie prezentate cele mai des întalnite. Alginatele Reprezintă o pudră constituită din săruri alcaline. Materialul de amprentare este obţinut prin amestecul, în proporţii indicate de producător, a pudrei de alginat cu apa. Este un material care redă cu fidelitate suprafeţele protetice şi este […]

Amprentarea in medicina dentara. Materiale.


1-965
Materiale utilizate în protetica dentară Stomatologia utilizează diverse tipuri de materiale şi tehnici pentru a trata patologiile şi a reconstitui structurile dentare. Protetica este o ramură complexă a medicinii dentare, utilizează o varietate de materiale şi tehnici şi implică colaborarea medicului stomatolog cu altă disciplină: tehnică dentară. Prin aceasta se restaurează global arcadele dentare iar în conceperea lucrărilor protetice trebuie să se ţină cont de particularităţile anatomice şi funcţionale ale pacienţilor. Materialele de restaurare trebuie să îndeplinească o serie de calităţi să fie acceptate biologic, să fie funcționale și să nu interfereze cu desfăşurarea proceselor fiziologice. Câteva din aceste calităţi se regăsesc mai jos : Rezistenţa – asigură durabilitatea şi integritatea pieselor protetice Estetica – imită cu succes nuanţa şi luminozitatea ţesuturilor dentare Biocompatibilitatea – materialele de restaurare nu trebuie sub nicio formă să lezeze sau să irite parodonţiul Retenţia – capacitatea lucrării protetice de a rezista forţelor care tind să o descimenteze Lucrările protetice cu substrat metalic Utilizate pe scară largă în cabinetele stomatologice, mai ales în trecut, materialele pe bază de aliaje de diferite metale sunt recunoscute pentru rezistenţa crescută. Se pot utiliza pentru lucrări protetice integral metalice sau mixte. Pentru cele mixte, componenta metalică asigură rezistenţa şi va fi căptuşită de cea fizionomică, estetică, reprezentată de compozit sau ceramică. Principalul dezavantaj al metalelor este inconvenientul estetic. De cele mai multe ori, culoarea sa nu este în concordanţă cu aşteptările pacientului astfel că, tot mai des, se folosesc alternative cum sunt coroanele din zirconiu ce prezintă estetică crescută şi durabilitate asemănătoare. Un alt inconvenient al metalelor este dat de faptul că pot produce alergii, cu manifestări locale de tipul ulceraţiilor. Utilizarea ceramicilor în protetică Lucrările protetice bazate pe ceramică aduc un plus de estetică arcadelor dentare prin varietatea de nuanţe care imită în detaliu structura dinţilor. Fie că sunt […]

Materiale utilizate in protetica dentara


reactii iatrogene
Reactii iatrogene apărute în urma tratamentelor stomatologice Fie că este vorba de compoziţia materialelor utilizate, respectarea indicaţiilor sau modalitatea în care medicul stomatolog le manipulează, intervenţiile din cabinetul de medicină dentară pot uneori să aibă un rezultat diferit de cel aşteptat. Înaintea începerii tratamentului propriu-zis, medicul dentist trebuie să analizeze toţi factorii care pot interfera negativ cu reuşita terapiei. Îndepărtarea acestor factori sau adaptarea conduitei terapeutice la condiţiile deja existente asigură succesul manoperelor fără a periclita în vreun mod starea de sănătate a pacientului. Cauzele care duc la iatrogenii pot avea mai multe origini şi vizează atât pacientul cât şi medicul practician. Cele mai frecvente sunt reprezentate de următoarele : Colaborarea defectuoasă medic-pacient : primul contact dintre medic şi pacient trebuie să conţină realizarea amănunţită a anamnezei, dialogul care informează în legatură cu patologiile existente, starea fizică şi psihologică. Pacientul va trebui să menţioneze fiecare problemă de sănătate şi să aducă la cunoştinţă medicaţia curentă. Diagnosticul incomplet : în urma colaborării slabe medic-pacient rezultă stabilirea unui diagnostic nepotrivit care duce la terapia greşită. Greşeli din partea practicianului sau a tehnicianului : erorile pot să apară uneori în cabinetul stomatologic. Pacienţii sunt diferiţi, anatomia şi morfologia structurilor orale sunt şi ele diferite. Acestea, cumulate cu o stare de oboseală sau neatenţie a practicianului pot să ducă la apariţia iatrogeniilor. Pacientul trebuie informat iar tratamentul se va relua sau, în cazuri particulare, va trimis către un medic cu o altă specializare. Materiale cu potenţial iatrogen : metalele pot avea efect alergic iar monomerii pot irita mucoasele. Reactii iatrogene în tratamentele protetice Tratamentele protetice sunt caracterizate de o complexitate crescută, fiind constituite din mai multe etape clinice şi necesitatea implicării laboratorului de tehnică dentară. De aceea, riscul de apariţie al iatrogeniilor este şi el crescut. Protezele, ajunse în contact cu mucoasele orale, pot să inducă reacţii inflamatorii. De […]

Reactii iatrogene in medicina dentara



fibromatoza2
Fibromatoza gingivală Fibromatoza gingivală. Semne. Tratament Gingia este ţesutul moale ferm ataşat de unităţile dentare prin intermediul ligamentelor parodontale. Cu rol de protecţie a structurilor profunde parodontale, gingia prezintă o sensibilitate crescută, reacţionând imediat prin inflamaţie şi sângerare în caz de factori iritativi. Fibromatoza gingivală este o patologie genetică, moştenită, care se caracterizează printr-un volum gingival aberant, crescut, care acoperă în diferite măsuri coroanele dentare. Creşterea gingivală poate fi generalizată, interesând toti dinţii sau localizată, manifestându-se doar în anumite sectoare ale cavităţii bucale. Semne care ne ajută să recunoaştem fibromatoza gingivală Culoarea – din acest punct de vedere, aspectul gingiei este unul sănătos, prezentând o nuanţă roz, fiziologică. Consistenţă – fibroasă, fiind ferm ataşată de coroanele dentare Nu prezintă inflamaţie sau sângerare Volum – singurul parametru care este modificat în fibromatoza gingivală este volumul acesteia, vizibil crescut, ce ocupă o parte importantă a arcadelor dentare. Astfel fibromatoza gingivală reprezintă o hipertrofie celulară, o proliferare benignă care interesează coroanele dentare în proporţii diferite, ajungând în cazuri severe să le acopere în totalitate si să deformeze palatul dur. In fibromatozele de intensitate scăzută şi medie, problema care intervine este doar de ordin estetic, pe când în cele severe va fi afectată şi componenta funcţională: Masticaţia – coroanele dentare acoperite în totalitate de ţesut gingival nu îşi vor putea desfăşura funcţiile de incizie şi masticaţie, perturbând serios sistemul digestiv. Prin muşcarea pe gingie se produc inflamaţie şi sângerare, fiind augmentat şi riscul infecţios. Fonaţia – poziţia limbii în raport cu palatul şi suprafeţele orale dentare din timpul fonaţiei va fi modificată, astfel producându-se alterarea sunetelor emise. Igienizarea – o gingie hiperplazică reprezintă mediu de colectare a bacteriilor, oferindu-le spaţiul şi condiţiile necesare dezvoltării şi expresiei toxice. Tratamentul In general, se optează, în caz de fibromatoză gingivală, pentru tratamentul chirurgical, reprezentat de excizarea ţesutului […]

Fibromatoza gingivală. Semne. Tratament


diastema
Diastema şi tremele dentare Spaţiul apărut în urma distanţării dinţilor se numeşte diastemă, dacă este localizat între incisivii centrali sau tremă, dacă este regăsit între oricare alţi dinţi din cavitatea bucală. Având etiologii multiple şi dimensiuni variate, diastemele şi tremele pot să interfereze cu funcţionarea normală a arcadelor sau pot deranja pacientul din punct de vede estetic. Ca incidenţă, diastema este mai frecvent întâlnită decât tremele iar ca mod de apariţie ambele pot fi congenitale sau dobândite. Este important de ştiut că diastemele şi tremele dentare sunt spaţii fiziologice în dentiţia temporară sau mixtă, în cea din urmă fiind prezenţi atât dinţi de lapte cât şi dinţi permanenţi. În condiţii normale, spaţiile se pot micşora sau chiar închide complet începând cu vârsta de 12-13 ani, atunci când erupţia caninilor se încheie. Înainte de a avea în vedere corectarea diastemelor şi tremelor dentare, trebuie identificate cauzele care le pot produce şi îndepărtaţi factorii ce le-ar putea întreţine. Dacă prezenţa acestor spaţii nu interferează cu funcţionarea aparatului dento-maxilar, opţiunea de a închide devine una personală şi ţine de motive estetice. Cauze: Relaţia anormală a limbii cu arcadele dentare : presiunea prea mare sau de intensitatea medie dar constantă, aplicată de limbă asupra suprafeţelor orale dentare duce la vestibularizarea dinţilor, cu apariţia spaţiilor. Frenurile labiale cu inserţie joasă : frenurile sunt structuri ce leagă, la nivel median superior şi inferior, suprafaţa internă a buzelor cu gingia. O inserţie prea joasă duce la aspectul îngroşat al gingiei fixe, cu apariţia diastemelor la nivelul incisivilor centrali. Malocluzia : o ocluzie nefuncţională care nu se realizează uniform la nivelul suprafeţelor de contact duce la suprasolicitarea anumitor unităţi dentare, cu apariţia diastemelor şi tremelor. Modificări în compoziţia şi structura componentei osoase : dinţii sunt susţinuţi la nivelul cavităţii orale de structuri osoase numite alveole, unite între ele de ţesut dur, rezistent. […]

Diastema si tremele dentare. Cauze. Factori


limba
Limba. Funcţii şi patologii. Limba este un organ localizat în interiorul cavităţii bucale, posterior de arcadele dentare. Ea este constiuită din fibre musculare şi reprezintă un organ puternic care poate influenţa poziţia şi funcţiile dinţilor. În stomatologie, limba este un factor de care se ţine cont în elaborarea planurilor de tratament ce poate modifica frecvent conduita terapeutică. Funcţiile limbii sunt: Masticaţie: în primul timp al masticaţiei are rolul de a dirija alimentele spre arcadele dentare. Deglutiţie: prin fibrele musculare din care este compusă, limba împinge bolul alimentar către faringe. Fonaţie: intervine în pronunţia majorităţii literelor, prin reglarea şi modelarea sunetelor trimise de către corzile vocale. Percepţia gustului: baza limbii înregistrează informaţii cu privire la gustul amar, marginile laterale cuprind informaţii despre gusturile sărat şi acru iar vârful limbii percepe senzaţiile dulci. Limba, un organ indispensabil realizării funcţiilor aparatului dento-maxilar poate fi adesea sediul unor patologii de diferite tipuri. Aceasta reflectă starea de sănătate atât buco-dentară cât şi generală. Anomalii şi patologii ale limbii Macroglosia este o malformaţie prezentă încă de la naştere care se caracteriează prin dimensiunea crescută a limbii. Aceasta depăşeşte spaţiul delimitat de dinţi iar pacientul trebuie să depună un efort suplimentar pentru a o păstra în cavitatea orală. De asemenea, dat fiind volumul mărit, limba împinge dinţii producând modificări de poziţie care vor destabiliza complet ocluzia sau vor descimenta lucrările protetice. Leziuni – limba poate prezenta pete, depozite aderente, ulceraţii, fisuri sau colorit particular. Toate acestea neliniştesc pacientul şi il îndrumă către cabinetul de medicină dentară. Candidoza limbii : este cea mai frecventă infecţie întâlnită la suprafaţa limbii, provocată de ciuperca Candida Albicans. Se manifestă printr-un placard de culoare albă şi denotă imunitatea deprimată a pacientului. Se detaşează la raclare, fiind semnul de diferenţiere dintre candidoză şi leucoplazie, cea din urmă fiind o leziune cu potenţial de […]

Limba. Funcţii. Patologii



plan de tratament
Plan de tratament. Importanţa acestuia şi paşii necesari. De cele mai multe ori, pacienţii apelează la medicul stomatolog din dorinţa de a schimba radical aspectul dinţilor şi rapoartelor acestora cu structurile vecine. Tratamentul stomatologic este unul complex, care necesită respectarea unor etape bine definite, pentru a ajunge, cu sacrificiu minim de substanţă dentară, la rezultate mulţumitoare pentru ambele părţi implicate. Prima programare În cazul pacienţilor noi sau a celor care necesită tratamente complexe şi pluridisciplinare, în prima şedinţă medicul stomatolog va obţine informaţii despre starea de sănătate a pacientului, dezideratele din punct de vedere stomatologic şi disponibilitatea de a se prezenta la programări. Apoi, se vor efectua o serie de fotografii care să cuantifice starea actuală a danturii, se vor realiza radiografii, amprente pentru modele de studiu sau alte examinări complementare necesare documentării cazului. Medicul stomatolog va utiliza astfel toate informaţiile obţinute şi va reflecta asupra planurilor de tratament, pe care le va prezenta pacientului în şedinţa următoare. Timpul alocat pentru conceperea soluţiilor de reabilitare orală tine de compexitatea cayului şi de experienţa medicului stomatolog. A doua programare În această şedinţă se vor discuta direct soluţiile de tratament găsite. Medicul va expune problema, va oferi soluţii, fiecare fiind acompaniată de avantajele şi dezavantajele aferente. Pentru a evita inducerea confuziei, medicul se va concentra asupra soluţiilor de tratament ideale cazului. Pacientul poate cere însă oricând informaţii suplimentare sau variante alternative. Pentru a se asigura eficienţa şi buna desfăşurare a dialogului dintre pacient şi medic, este esenţial a fi respectaţi câţiva paşi : Expunerea clară a fiecărei probleme identificate Prezentarea soluţiilor de tratament începând cu cel ideal, lipsit de compromisuri Menţionarea avantajelor şi dezavantajelor pentru fiecare soluţie găsită Explicaţiile medicului vor fi însoţite de utilizarea radiografiilor şi modelelor de studiu, pentru a clarifica informaţiile oferite şi a facilita comunicarea cu pacientul. In continuare, […]

Plan de tratament. Pasi. Importanta.


parodontiu
Parodontiu. Structura. Rol. Patologii Pentru ca dinţii să fie bine implantaţi la nivelul arcadelor dentare, există o serie de structuri anatomice care se află mereu în echilibru. Acestea sunt reprezentate de gingie, ligamente şi osul alveolar care, împreună, formează parodontiu. Este bine de ştiut faptul că integritatea parodonţiului poate fi uşor periclitată de factori externi, care ţin de obiceiurile pacientului şi interni, precum starea de sănătate generală. Dacă în tinereţe gingia este ferm ataşată de coletul dinţilor, după o anumită vârstă, datorită factorilor iritativi, aceasta se detaşează iar ligamentele ce o unesc de dinte se vor reataşa într-o poziţie mai apicală, expunând tot mai mult suprafaţa dentară. Acest proces poartă numele de retracţie gingivală și este reversibil în cazul intervenţiei prompte a medicului stomatolog. În cazuri mai grave, apare şi afectarea osului, fenomen ireversibil. Factori care afectează echilibrul parodontal Fumatul: conţinutul de substanţe chimice al fumului de ţigară depăşeşte capacitatea de apărare a gingiei, sunt alterate mecanismele de protecţie şi apare inflamaţia gingivală. Pe de altă parte, nivelul crescut de CO2 din fumul de ţigară permite dezvoltarea unor specii de bacterii care au predilecţie pentru mediul sărac în oxigen. Aceste două efecte ale fumului de ţigară destabilizează  echilibrul bucal şi favorizează pătrunderea patogenilor în straturile profunde ale parodonţiului. Patologii generale : diabetul neechilibrat duce la scăderea capacităţii de apărare a gingiei. Pe de altă parte, nivelele crescute de zahăr din sânge găsite la diabetici reprezintă sursă de hrană pentru bacteriile care vor avea o rată uriaşă de creştere şi multiplicare. Igiena : periajul insuficient, intempestiv sau orizontal cu nerespectarea indicaţiilor date de medicul stomatolog duce la creşterea progresivă de placă dentară, bogată în nutrienţi pentru bacteriile din cavitatea orală. Inflamaţia gingivală şi succesiv parodontita sunt patologii care pot fi prevenite într-o mare măsură de pacient, prin respectarea unor reguli de igienă. Adoptarea […]

Parodontiu. Structura. Rol. Patologii


guma de mestecat
Guma de mestecat. Efecte asupra cavităţii orale În ziua de astăzi există pe piaţă diverse sortimente de gume de mestecat care promit să menţină sănătatea dinţilor şi să confere o prospeţime de durată. Dar se ştiu însă toate efectele pe care guma de mestecat le are asupra cavităţii orale şi a întregului organism ? Pe termen lung, efectele gumei de mestecat nu sunt întotdeauna favorabile. Mestecatul gumei produce hipersalivaţie, fiind declanşaţi aceiaşi stimuli ca în momentul în care avem alimente în cavitatea orală. Astfel, în lipsa alimentelor, se produce aerofagie, cu efecte multiple la nivelul stomacului şi intestinelor : Flatulenţă Balonare Dureri stomacale Gastrită sau ulcer gastric : guma de mestecat declanşează la nivel stomacal producţia de acid gastric care va ataca pereţii şi va provoca pe termen lung perforaţii. Efectele gumei de mestecat la nivelul cavităţii orale Întârzierea procesului de aliniere ortodontică : în cazul utilizării aparatelor ortodontice, mestecatul gumei poate deforma sau chiar dezlipi bracketurile, cu consecinţe nefaste asupra procesului de aliniere. Deteriorarea obturaţiilor sau a pieselor protetice : în cazul coroanelor protetice, mestecatul gumei poate produce descimentarea acestora, uneori urmată de fracturare. De asemenea, la nivelul obturaţiilor poate să apară desprinderea a mici porţiuni de compozit ce vor permite infiltrarea ulterioară bacteriană. Favorizarea apariţiei cariilor : majoritatea gumelor de mestecat de pe piaţă conţin zahăr, responsabil de apariţia şi întreţinerea proceselor carioase. Bacteriile generatoare de carii folosesc ca substrat pentru creştere şi proliferare zahărul. Mestecatul îndelungat al gumei fragilizează şi articulaţia temporo-mandibulară. Acestă articulaţie are o structură complexă care ajută la menţinerea echilibrului dintre maxilar şi mandibulă. Componentele articulaţiei temporo-mandibulare sunt de natură ligamentară şi prezintă sensibilitate crescută la orice modificare de la nivelul aparatului dento-maxilar. Solicitarea inutilă a articulaţiei duce la compromiterea funcţionalităţii sale, însoţită de durere şi limitarea deschiderii cavităţii orale. În acelaşi timp, în contrast cu dezavantajele clare pe care […]

Guma de mestecat. Efecte asupra cavităţii orale