plan de tratament
Plan de tratament. Importanţa acestuia şi paşii necesari. De cele mai multe ori, pacienţii apelează la medicul stomatolog din dorinţa de a schimba radical aspectul dinţilor şi rapoartelor acestora cu structurile vecine. Tratamentul stomatologic este unul complex, care necesită respectarea unor etape bine definite, pentru a ajunge, cu sacrificiu minim de substanţă dentară, la rezultate mulţumitoare pentru ambele părţi implicate. Prima programare În cazul pacienţilor noi sau a celor care necesită tratamente complexe şi pluridisciplinare, în prima şedinţă medicul stomatolog va obţine informaţii despre starea de sănătate a pacientului, dezideratele din punct de vedere stomatologic şi disponibilitatea de a se prezenta la programări. Apoi, se vor efectua o serie de fotografii care să cuantifice starea actuală a danturii, se vor realiza radiografii, amprente pentru modele de studiu sau alte examinări complementare necesare documentării cazului. Medicul stomatolog va utiliza astfel toate informaţiile obţinute şi va reflecta asupra planurilor de tratament, pe care le va prezenta pacientului în şedinţa următoare. Timpul alocat pentru conceperea soluţiilor de reabilitare orală tine de compexitatea cayului şi de experienţa medicului stomatolog. A doua programare În această şedinţă se vor discuta direct soluţiile de tratament găsite. Medicul va expune problema, va oferi soluţii, fiecare fiind acompaniată de avantajele şi dezavantajele aferente. Pentru a evita inducerea confuziei, medicul se va concentra asupra soluţiilor de tratament ideale cazului. Pacientul poate cere însă oricând informaţii suplimentare sau variante alternative. Pentru a se asigura eficienţa şi buna desfăşurare a dialogului dintre pacient şi medic, este esenţial a fi respectaţi câţiva paşi : Expunerea clară a fiecărei probleme identificate Prezentarea soluţiilor de tratament începând cu cel ideal, lipsit de compromisuri Menţionarea avantajelor şi dezavantajelor pentru fiecare soluţie găsită Explicaţiile medicului vor fi însoţite de utilizarea radiografiilor şi modelelor de studiu, pentru a clarifica informaţiile oferite şi a facilita comunicarea cu pacientul. In continuare, […]

Plan de tratament. Pasi. Importanta.


parodontiu
Parodontiu. Structura. Rol. Patologii Pentru ca dinţii să fie bine implantaţi la nivelul arcadelor dentare, există o serie de structuri anatomice care se află mereu în echilibru. Acestea sunt reprezentate de gingie, ligamente şi osul alveolar care, împreună, formează parodontiu. Este bine de ştiut faptul că integritatea parodonţiului poate fi uşor periclitată de factori externi, care ţin de obiceiurile pacientului şi interni, precum starea de sănătate generală. Dacă în tinereţe gingia este ferm ataşată de coletul dinţilor, după o anumită vârstă, datorită factorilor iritativi, aceasta se detaşează iar ligamentele ce o unesc de dinte se vor reataşa într-o poziţie mai apicală, expunând tot mai mult suprafaţa dentară. Acest proces poartă numele de retracţie gingivală și este reversibil în cazul intervenţiei prompte a medicului stomatolog. În cazuri mai grave, apare şi afectarea osului, fenomen ireversibil. Factori care afectează echilibrul parodontal Fumatul: conţinutul de substanţe chimice al fumului de ţigară depăşeşte capacitatea de apărare a gingiei, sunt alterate mecanismele de protecţie şi apare inflamaţia gingivală. Pe de altă parte, nivelul crescut de CO2 din fumul de ţigară permite dezvoltarea unor specii de bacterii care au predilecţie pentru mediul sărac în oxigen. Aceste două efecte ale fumului de ţigară destabilizează  echilibrul bucal şi favorizează pătrunderea patogenilor în straturile profunde ale parodonţiului. Patologii generale : diabetul neechilibrat duce la scăderea capacităţii de apărare a gingiei. Pe de altă parte, nivelele crescute de zahăr din sânge găsite la diabetici reprezintă sursă de hrană pentru bacteriile care vor avea o rată uriaşă de creştere şi multiplicare. Igiena : periajul insuficient, intempestiv sau orizontal cu nerespectarea indicaţiilor date de medicul stomatolog duce la creşterea progresivă de placă dentară, bogată în nutrienţi pentru bacteriile din cavitatea orală. Inflamaţia gingivală şi succesiv parodontita sunt patologii care pot fi prevenite într-o mare măsură de pacient, prin respectarea unor reguli de igienă. Adoptarea […]

Parodontiu. Structura. Rol. Patologii


guma de mestecat
Guma de mestecat. Efecte asupra cavităţii orale În ziua de astăzi există pe piaţă diverse sortimente de gume de mestecat care promit să menţină sănătatea dinţilor şi să confere o prospeţime de durată. Dar se ştiu însă toate efectele pe care guma de mestecat le are asupra cavităţii orale şi a întregului organism ? Pe termen lung, efectele gumei de mestecat nu sunt întotdeauna favorabile. Mestecatul gumei produce hipersalivaţie, fiind declanşaţi aceiaşi stimuli ca în momentul în care avem alimente în cavitatea orală. Astfel, în lipsa alimentelor, se produce aerofagie, cu efecte multiple la nivelul stomacului şi intestinelor : Flatulenţă Balonare Dureri stomacale Gastrită sau ulcer gastric : guma de mestecat declanşează la nivel stomacal producţia de acid gastric care va ataca pereţii şi va provoca pe termen lung perforaţii. Efectele gumei de mestecat la nivelul cavităţii orale Întârzierea procesului de aliniere ortodontică : în cazul utilizării aparatelor ortodontice, mestecatul gumei poate deforma sau chiar dezlipi bracketurile, cu consecinţe nefaste asupra procesului de aliniere. Deteriorarea obturaţiilor sau a pieselor protetice : în cazul coroanelor protetice, mestecatul gumei poate produce descimentarea acestora, uneori urmată de fracturare. De asemenea, la nivelul obturaţiilor poate să apară desprinderea a mici porţiuni de compozit ce vor permite infiltrarea ulterioară bacteriană. Favorizarea apariţiei cariilor : majoritatea gumelor de mestecat de pe piaţă conţin zahăr, responsabil de apariţia şi întreţinerea proceselor carioase. Bacteriile generatoare de carii folosesc ca substrat pentru creştere şi proliferare zahărul. Mestecatul îndelungat al gumei fragilizează şi articulaţia temporo-mandibulară. Acestă articulaţie are o structură complexă care ajută la menţinerea echilibrului dintre maxilar şi mandibulă. Componentele articulaţiei temporo-mandibulare sunt de natură ligamentară şi prezintă sensibilitate crescută la orice modificare de la nivelul aparatului dento-maxilar. Solicitarea inutilă a articulaţiei duce la compromiterea funcţionalităţii sale, însoţită de durere şi limitarea deschiderii cavităţii orale. În acelaşi timp, în contrast cu dezavantajele clare pe care […]

Guma de mestecat. Efecte asupra cavităţii orale



ablatia dentara
Ablatia dentara. Tehnici. Indicaţii Lucrările protetice sunt piese realizate în laboratorul de tehnică dentară cu rol în restaurarea morfologiei iniţiale sau înlocuirea dinţilor afectaţi de procese patologice. Acestea se angrenează pe dinţii restanţi, preparaţi în prealabil. Durata de viaţă a unei lucrări protetice depinde de anumiţi factori şi este diferită de la caz la caz. Starea de sănătate generală a pacientului: unele patologii generale scad considerabil durata de viaţă a lucrărilor protetice Starea de sănătate locală a pacientului: cariile, malpoziţiile, pierderea de ataşament osos însoţită de mobilizarea dinţilor, sunt factori care, prezenţi, periclitează rezistenţa protezelor. Corectitudinea realizării pieselor protetice: sugerează complianţa pacientului cu planul de tratament propus dar şi calitatea muncii depusă de laboratorul de tehnică dentară. În timp, datorită modificărilor ce pot să apară la nivelul cavităţii orale, condiţiile locale pot impune schimbarea planului de tratament. Lucrările protetice deja existente, cimentate definitiv, pot necesita îndepărtarea, proces care de multe ori poate fi anevoios. Ablatia dentara reprezinta tehnica stomatologica prin care sunt îndepartate lucrarile protetice: punti dentare, pivoți, incrustatii, coroane dentare. Situaţii care impun îndepărtarea lucrărilor protetice : Adaptare deficitară la limita dintre piesa protetică şi gingie: supraconturările sau marginile nefinisate pot să lezeze gingia sau să genereze depunerea de resturi alimentare. Astfel, vom avea inflamaţie gingivală iar pacientul se va prezenta la cabinetul dentar acuzând sensibilitate care poate varia de la o simplă jenă până la dureri care impiedică alimentarea optimă. In urma examenului clinic şi completat de cel radiologic, medicul stomatolog va indica refacerea piesei protetice, cu respectarea ţesuturilor biologice. Procese periapicale care impun refacerea tratamentului endodontic : tratamentul endodontic, ce presupune devitalizarea dintelui, poate fi indicaţie de tratament înaintea şlefuirii protetice. Totuşi, în timp, rădăcinile dinţilor pot dezvolta infecţii şi în acest caz se indică refacerea tratamentului endodontic. Deşi de multe ori putem sa perforăm coroana dintelui pentru a […]

Ablatia dentara. Tehnici. Indicaţii


gingivoplastie
Gingivoplastie. Definiţie. Rol Pentru a avea arcade dentare complete, sănătoase şi funcţionale, pe lângă îngrijirea dinţilor trebuie să ne interesăm şi de aspectul gingiei. O gingie inflamată sau cu aspect neplăcut reprezintă atât un impediment estetic cât şi unul funcțional. Printre intervenţiile de corectare a anomaliilor aparatului dento-maxilar se numără și procedura de remodelare a gingiei cunoscută sub numele de gingivoplastie. Această manoperă permite refacerea morfologiei țesutului gingival pentru a-l încadra în conturul normal. Utlilitatea gingivoplastiei Gingivectomia reprezintă îndepărtarea, secţionarea, remodelarea unei porţiuni de gingie regăsită în exces sau care interferează cu funcţionalitatea optimă a aparatului dento-maxilar. Prin realizarea acestei manopere gingia restantă este modelată pentru a avea aspectul natural. Existenţa de pungi parodontale: în momentul în care pacientul suferă de boala parodontală, osul regăsit subiacent gingiei se retrage, lipsind-o, astfel, de susţinerea de care are nevoie. Gingia dobândeşte un aspect flasc şi retenționează bacteriile la interfaţa cu dintele. Prin procedura de gingivoplastie, se rearanjează ţesutul moale astfel încât să devină ferm ataşat de osul subiacent, pentru a recrea etanşeitatea ce previne pătrunderea bacteriană. Redobândirea etanşeităţii previne şi infiltrarea alimentelor, factor generator de mobilitate dentară şi inflamaţie. Dinţii cu procese carioase ce distrug porţiunea coronară : se consideră că un dinte este conservabil, adică poate fi păstrat pe arcadă, atâta timp cât porţiunea lui coronară depăşeşte limita gingiei. Totuşi, în caz de distrucţie masivă coronară, când gingia acoperă porţiunea dură, prin procedee de gingivotomie(tăiere) şi gingivoplastie se poate realiza ”înălţarea coronară”, adică readucerea marginilor de smalţ deasupra gingiei, evident, cu posibilitatea conservării dintelui. Precauţii înainte şi după realizarea gingivoplastiei Limita dintre dinte şi gingie este adesea sediul proliferării bacteriene fiind o zonă frecvent neglijată de pacient dar şi mai greu accesibilă periajului. Gingivoplastia este o manoperă chirurgicală şi, implicit, cu risc de infecţie crescut de aceea se impune, înaintea începerii manoperei, asanarea cavităţii orale. Aceasta […]

Gingivoplastie. Definitie. Rol


fren bucal
Fren bucal. Rol. Impedimente   Frenurile reprezintă inserturi de origine musculară menite să realizeze conexiunea dintre anexele cavităţii orale cu mucoasa gingivală. Acestea sunt în număr de trei, două labiale (câte unul pentru fiecare buză) şi unul lingual. În mod normal acestea nu interferă cu dispoziţia normală a dinţilor sau cu desfăşurarea funcţiilor. În siuaţii particulare, întâlnite la aproximativ 5% din populaţie, frenurile, datorită poziţiei sau lungimii neadecvate, perturbă funcţionalitatea normală a aparatului dento-maxilar. Rol Funcţia frenurilor este de a păstra armonia dintre buze, limbă și cavitatea bucală încă din timpul creşterii fetale. Frenurile labiale Există multe situaţii în care frenul este prezent numai la buza superioară. De obicei se găseşte pe linia mediană, pe faţa internă a buzei. Dacă inserţia frenului buzei superioare este joasă, acesta poate interfera cu creşterea şi dispunerea insicivilor. Astfel, cel mai frecvent, apare diastema, spaţiul nefizionomic dintre cei doi incisivi centrali. Tratamentul ce se poate efectua în caz de fren cu inserţie joasă este chirurgical, de îndepărtare. Se dispune de asemenea închiderea prin metode ortodontice a spaţiului rezultat. Se indică închiderea spaţiului interdentar înainte de operaţiunea de îndepărtare chirurgicală a frenului pentru a evita ca ţesutul cicatricial format postoperator să perturbe tratamentul ortodontic. Frenul lingual Este plasat pe faţa inferioară (ventrală) a limbii; cealaltă inserţie se regăseşte la nivelul planşeului bucal. Conformaţia acestuia afectează direct fonaţia şi deglutiţia O anomalie întâlnită frecvent este frenul scurt care împiedică limba de atinge palatul şi astfel, încă din copilărie apare subdezvoltarea palatului dur.   Implicaţii funcţionale ale frenurilor anormale Modificările de poziţie, structură sau inserţie a frenurilor generează probleme care afectează copilul încă din faza de nou-născut, cu repercusiuni asupra dezvoltării armonioase a întregului organism. Alimentaţia : în timpul actului deglutiţiei, limba, prin poziţionarea pe palatul dur, împinge bolul alimentar către căile digestive inferioare. Dacă un fren lingual […]

Fren bucal. Rol. Impedimente



cimenturi in medicina den
Ciment dentar. Tipuri. Utilizare Posibilităţile de utilizare a cimenturilor în medicina dentară este vastă iar industria de materiale dentare vine constant cu îmbunătăţiri și cu inovații menite să crească fiabilitatea și durabilitatea acestora. Putem folosi ciment dentar: pentru a obtura cavităţi din care a fost realizată exereza carioasă, pentru a sigila canalele în urma tratamentului endodontic sau pentu a realiza colajul pieselor de laborator. În funcţie de indicaţie, cimenturile au o structură adaptată fiecărei proceduri, pentru a asigura obţinerea eficienţei maxime. Cimenturile utilizate pentru obturaţii Există două modalităţi de a obtura o cavitate, temporar şi definitiv, în funcţie de prognosticul pe termen scurt şi lung al dinţilor şi planul de tratament. Cele mai utilizate cimenturi folosite la obturaţii sunt : Cimenturile zinc-fosfat : se folosesc adesea ca bază sub obturaţii, cu rol de protecţie pulpară şi dentinară în cavităţile profunde. Cimenturile pe bază de eugenol : sunt acele cimenturi folosite în cabinetul dentar care au un miros pregnant de eucaliptol, folosite ca materiale provizorii. Uneori, când prognosticul dintelui este incert, se folosec materialele de obturaţie provizorii, pentru a observa evoluţia dintelui şi a avea un acces uşor în caz de modificări ale planului de tratament. Cimenturile ionomer de sticlă (glass-ionomer) : particularitatea acestora este că după priză au capacitatea de a elibera fluor, cu efect protector împotriva cariilor. De asemenea, priza lui nu este afectată într-o mare măsură de prezenţa salivei, astfel că este frecvent utilizat ca material de obturaţie pentru zonele aflate în imediata vecinătate a gingiei. Este de asemenea utilizat ca material de obturaţie definitiv pentru dinţii temporari ai copiilor. Materialele compozite : sunt cele mai rezistente la forţele masticatorii dintre cele prezentate până acum şi au o durată de viaţă crescută. Sunt utilizate ca materiale de obturaţie definitivă, fiind prezente în multiple forme şi consistenţe. De asemenea, redau cu precizie crescută culoarea naturală […]

Ciment dentar. Tipuri. Utilizare


Implants
Periimplantita. Cauze. Tratament Implanturile reprezintă soluţia optimă de înlocuire a unei unităţi dentare pierdute. Rezistenţa şi capacitatea de a exercita funcţiile normale ale dintelui înlocuit se datorează în mare parte inserţiei osoase a implantului. Totuşi, în unele cazuri, la nivelul interfeţei dintre os şi implant se pot dezvolta infecţii care determină resorbţia ţesutului dur. Aceste infecţii poartă numele de periimplantite şi sunt echivalente cu parodontitele ce apar în cazul dinţilor naturali. Factori de risc Patologii generale: diabetul zaharat necontrolat (nivelul crescut de glucoză sangvină a fost identificat în multe studii ca accelerator al resorbţiei osoase), osteoporoza (responsabilă de scăderea densităţii osoase) Igiena buco-dentară deficitară: zona coletală, atât la nivelul implanturilor cât şi la dinţii naturali, fiind în apropierea gingiei, scapă periajului riguros, astfel că la acest nivel va fi întreţinut un grad ridicat de bacteriemie. Fumatul: toxinele conţinute de fumul de ţigară se depun îndeosebi pe suprafeţele orale dentare, antrenând dezvoltarea bacteriană la aceste nivele. Antecedente de parodontită sau boala parodontală netratată: pungile parodontale necurăţate reprezintă o sursă bogată subgingivală de bacterii, care vor penetra osul, determinând resorbţia graduală a acestuia. Aceşti factori de risc au un rezultat comun: duc la infiltrarea bacteriană osoasă, însoţită de resorbţie, ce va genera mobilizarea şi pierderea implanturilor. Semne şi simptome Semnele clasice de inflamaţie tisulară precum sângerare, edem, modificarea culorii gingiei sunt mereu prezente. La examenul clinic, sonda pătrunde tot mai mult în sulcus : reprezintă indiciul că osul se retrage progresiv sub acţiunea facorilor patogeni. Halenă, însoţită de secreţii purulente la nivelul spaţiului dintre gingie şi implant. Radiografiile oferă indicii importante despre pierderea osoasă. Dacă la fiecare reevaluare parodontală se observă o diminuare radiologică a cantităţii de os la nivelul implanturilor, se poate suspecta periimplantita. Durerea : în cele mai multe cazuri lipseşte. Pierderea de os fiind cronică, lentă, nu există modificări bruşte care sa […]

Periimplantita. Cauze. Tratament


glandele salivare
Glandele salivare. Rolul Salivei. Depistarea patologiilor. Glandele salivare reprezintă structuri complexe aflate în profunzimea etajului inferior al capului, bilateral, cu rol în menţinerea unei umidităţi constante a mediului bucal prin producţia de salivă. Cele 3 mari grupe de glande existente la specia umană sunt parotidele, submaxilarele şi sublingualele. Care este scopul menţinerii mediului umed bucal ? Prevenirea cariilor: saliva, produs al glandelor menţionate mai sus, are rolul de a spăla, a îndepărta depozitele generatoare de carii regăsite la nivelul unităţilor dentare şi a mucoaselor orale. Digestie: prin enzimele conţinute, saliva asigură descompunerea primară a alimentelor ce sunt introduse în cavitatea orală. Deglutiţie: prin consistenţa mucinoasă, saliva facilitează alunecarea bolului alimentar către structurile mai profunde ale sistemului digestiv (faringe, esofag, stomac). Saliva este un fluid inodor, incolor şi insipid format din 99% apă iar restul de 1% fiind reprezentat de ioni anorganici, componente organice de tipul glucozei, ureei, hormonilor şi enzime digestive. În fiecare zi, secreţia salivară este de aproximativ 1 litru, mai mult de jumătate fiind secretată în timpul meselor. Reflexul salivar este declanşat de prezenţa alimentelor în cavitatea orală. Glandele salivare sunt glande exocrine fiindcă ele îşi varsă conţinutul într-o cavitate ce comunică cu exteriorul (cavitatea bucală). Uneori, fluxul ce străbate glandele salivare poate fi întrerupt de calculi, patologie relativ frecvent întâlnită ce poartă numele de litiază salivară. Altă patologie care poate interesa glandele salivare se referă la impregnarea malignă a acestora, la dezvoltarea cancerului primar sau metastatic. Simptome Simptomele pe care le descrie pacientul în momentul în care prezintă o afecţiune a glandelor salivare sunt următoarele : Limitarea deschiderii gurii : prin localizarea în vecinatatea muşchilor, glandele salivare inflamate ii pot comprima şi împiedica realizarea unei deschideri ample, complete a gurii. Asimetrie facială, localizată submandibular sau genian, dată de inflamaţie. Dificultăţi în momentul deglutiţiei : datorate inflamaţiei sau producţiei insuficiente de salivă […]

Glandele salivare. Depistarea patologiilor.



apa de gura
Apa de gură. Utilizare. Indicaţii Apa de gură reprezintă, alături de dușul bucal, de aţa dentară şi de periuţele interdentare o metodă auxiliară de îngrijire a dinţilor. Deşi neglijată uneori, apa de gură are numeroase indicaţii şi elimină în proporţie considerabilă bacteriile rezidente în special la nivelul mucoaselor şi gingiilor, locuri la nivelul cărora periuţa de dinţi nu ajunge. Folosită în exces, în concentrație mare, de multe ori pe zi, perioade mari de timp, apa de gură cu clorhexidină poate determina o colorație reversibilă, gălbuie, a dinților. Câtă apă de gură utilizăm zilnic? Pentru o eficienţă maximă, nu trebuie neglijată doza apei de gură. Se recomandă utilizarea a 15ml de apă de gură, o dată pe zi, indicat după periajul dinţilor. Dacă concentraţia acesteia este prea puternică, pacientul poate de asemenea să dilueze soluţia într-un pahar cu apă. Concentraţia fiecarui produs se regăseşte scrisă pe etichetă iar medicul sau farmacistul poate indica care din tipurile de apă de gură se pot folosi ca atare sau care necesită diluţia. Forma de prezentare este diferită în funcţie de producător, astfel că apa de gură se poate găsi în sticle din care se va turna într-o măsură deja adaptată sau care sunt prevăzute cu pompe. În fiecare dintre aceste cazuri, pacientul va turna sau apăsa pe piston de câte ori este necesar până la obţinerea dozei indicate. Rolul apei de gură Este bine de ştiut că apa de gură nu poate înlocui periajul dentar obişnuit. Pe când periajul îndepărtează placa de la nivelul dinţilor în urma mişcărilor de rotaţie, apa de gură antrenează eliminarea bacteriilor, menţinând igiena cavităţii bucale. Astfel, apa de gură completează protocolul de igienă realizat deja. Bacteriile rezidente în cavitatea orală sunt reponsabile de colonizarea ţesuturilor dentare dar şi a celor moi. La nivel dentar, acestea produc carii iar la nivel […]

Apa de gură. Utilizare. Indicaţii


alegerea culorii
Alegerea culorii la realizarea lucrărilor protetice dentare Lucrările protetice au rolul de a restaura funcţional şi estetic unităţile dentare alterate sau pierdute în urma proceselor carioase sau leziunilor de orice altă natură. În reabilitarea cavităţii orale există o serie de principii care trebuie respectate pentru a obţine dezideratele practicianului. Unul din aceste principii se referă la capacitatea unităţii protetice dentare de a reda culoarea şi aspectul natural al dintelui.   Metode de alegere a culorii în cabinetul stomatologic – Metodele vizuale: Pe piaţa actuală există o varietate de sisteme de chei de culori care au rolul de a stabili culoarea viitoarei lucrări protetice. Acestea se axează pe identificarea celor trei parametri ai culorii şi anume nuanţa, saturaţia şi luminozitatea. Determinarea vizuală este rapid de efectuat dar rareori se obţin rezultate ideale, pentru că metoda depinde de mulţi factori precum : Percepţia medicului : vederea este o trăsătură particulară, variind de la un individ de la altul, de aceea înregistrările vizuale sunt metode subiective. Lumina din cabinetul dentar : cantitatea de lumină naturală, momentul zilei în care se face înregistrarea culorii şi sursa de lumină artificială sunt factori care influenţează mult rezultatul final. Factori ce ţin de pacient : culoarea vestimentaţiei, nuanţa pielii. – Metode instrumentale: Se realizează cu aparate special calibrate pentru a identifica cu acurateţe parametri dentari. Cel mai utilizat în cabinetul dentar este spectrofotometrul. Marele avantaj constă din faptul că este o metodă obiectivă, nefiind influenţată de factorii de mediu sau de acuitatea vizuală a medicului. Ca dezavantaj al acestei metode amintim preţul de cost ridicat şi necesitatea de a avea o aparatură sofisticată. În majoritatea cabinetelor dentare se utilizează metoda de apreciere vizuală. Deşi este o metodă subiectivă, se permite o uşoară negociere cu pacientul, pentru a ajunge la un rezultat mulţumitor de ambele părţi. Limite şi interacţiuni în alegerea culorii […]

Alegerea culorii in protetica dentara


articulatia temporo mandibulara
Articulatia temporo mandibulara. Structură. Rol. Patologie Localizate anterior de urechi, de o parte și de alta a feţei, articulațiile temporo-mandibulare, au rolul de a uni oasele mandibulare cu cele craniene. Sunt de asemenea implicate în  realizarea mișcărilor de deschidere și închidere ale gurii, precum și cele de lateralitate. Articulația temporo mandibulară este frecvent sediul unor dureri ce împiedică realizarea corectă și completă a mișcărilor funcționale. Reprezintă o componentă sensibilă a aparatului dento-maxilar, activitatea fiziologica fiindu-i perturbată cu ușurință, chiar și de către stimuli considerați minori. Structura articulației temporo-mandibulare Are o componență predominant osoasă dar conține și elemente vasculare, musculare, ligamentare si nervoase. Discul articular Este componenta principală a articulației temporo-mandibulare; anatomic separă osul mandibular de cel maxilar și se interpune acestor două componente în timpul mișcărilor gurii. Discul are o structură elastică capabilă să susțină și să absoarbă o cantitate mare de presiune generată în special în timpul masticației. Tot el este cel ce menține armonia în interiorul articulației temporo-mandibulare. În cazul în care această coordonare dispare, apar disfuncțiile. Simptome: durerea: anterior de ureche, este de obicei acută, lancinantă, puternică și poate iradia la diferite niveluri ale feţei. Durerea se poate manifesta și sub formă de migrene. sunete, zgomote percepute de către pacient sau de anturaj: se numesc cracmente și crepitații și în funcție de momentul în care apar în raport cu deschiderea și închiderea gurii, se poate depista la ce nivel discul articular are de suferit. tensiune musculară: suprasolicitarea musculară și menținerea acestora în contracție timp îndelungat poate să producă patologia articulară. Aceasta se asociază cu limitarea deschiderii gurii, situație foarte inconfortabilă pentru pacient. Orice efort de a deschide gura mai larg va produce durere de intensitate crescută. Cauze Motivele pentru care articulatia temopro mandibulara are adesea de suferit sunt variate și de cele mai multe ori durerea apare […]

Articulatia temporo mandibulara